16 ian. 2019

„Te-am ales pe tine” de Mia Sheridan. O poveste emoționantă, desprinsă dintr-un sufletul chinuit – Recenzie




                            
Titlu original:Most of all you
   Autoare:Mia Sheridan
   Editura: Epica
Colecție: EpicLove
   Nr. de pagini: 384
    Disponibilă: aici
   Rating: ★★★★


 Te-am ales pe tine de Mia Sheridan este un roman profund, sensibil și plin de emoție, am avut nevoie de o pauză, pentru a mă gândi la o multitudine de lucruri. Protagonistul, Gabriel e un bărbat plin de cicatrici ale trecutului, dar are puterea și ambiția de a merge mai departe, trecutul nu l-a dărâmat, ci la transformat într-un bărbat emotiv, cu o conștiință curată, un suflet de o bunătate pură și un comportament de invidiat. 

În urmă cu un an, am citit și Vocea lui Archer, am fost fermecată de poveste, dar și de felul în care a fost transmisă. Am simțit tot ce a pățit Archer și abia așteptam să descopăr Te-am ales pe tine, mi-a făcut plăcere să mă reîntâlnesc cu stilul Miei, dar am rămas cu întrebări pe care abia aștept să le elucidez. Poate, chiar Mia mi le v-a dezvălui.


După sinopsis, mă așteptam, sincer la o poveste distinctă, dar pe parcurs ce înaintam, îmi dădeam seama că e foarte asemănătoare cu Vocea lui Archer. Atunci mă bucurasem, dar ajunsesem să fac comparație între Gabriel și Archer. Ei sunt construiți pe același tipar, trecând ambii prin traume și ajungând într-un final să se repare reciproc alături de persoana iubită, împreună, nu separat, ci ca un întreg ruinat, care cumva se contopește și distrug toate ancorele trecutului.

Mia aduce în prim plan o nouă idee, axându-se asupra unui bărbat defect, naiv și virgin din toate punctele de vedere. Și nu știu dacă e din cauza faptului că, își dorește să aducă ceva inedit în ochii lectorilor, însă acest lucru m-a făcut să-mi pierd răbdarea, pentru că Archer îmi răpise fiecare emoție și mi-a transformat-o într-o avalanșă din care nu am putut să supraviețuiesc. Aș vrea să înțeleg de ce Mia le oferă aceea blândețe bărbaților? De ce creionează bărbații astfel, când realitatea e dură? Să fie oare pentru că-și dorește o schimbare în societatea nostră?

Cert e că Gabriel e adorabil din toate unghiurile posibile, răpit la o vârstă fragedă, ajunge într-un subsol în care timpul se scurgea lent și tot ce-i ținea companie erau păpușile pe care și le crease pentru a nu înnebuni singur în obscuritate. Cumva Dumnezeu i-a oferit o șansă, iar el a profitat de ea. Ajunge înapoi la familia sa, dar șocul pe care îl are se intensifică când descoperă că pentru cei din jurul lui, timpul nu a stat pe loc. S-a transformat în uragan și-a distrus tot cea lăsat, atunci când fusese răpit.


Acest lucru, din nou mi-a readus aminte de Archer, un copil abandonat care avusese o mare nevoie de sprijin și pe care nu-l întâlnise niciodată. Am avut un deja vu continuu. Crystal este puștoaică părăsită de orice formă de iubire, ce ajunge să lucreze într-un club, aici întâlnindu-l  pe Gabriel. Acesta are nevoie de o persoană sa-l ajute să scape de frica atingerii unei femei..

Poate veți afirma că romanul e plin de clișee, privit doar din partea emoțională, cartea are un efect devastator pentru cel ce se transpune, are sensibilitatea și căldura cuvintelor așternute corespunzător în locul potrivit, însă dacă-l priviți ca pe o lectură oarecare, veți ajunge într-un sfârșit să regretați că ați pornit la drum cu o idee nefastă.

Crystal mi s-a părut o tipă dură, uneori caracterul ei era vulcanic și reușea mereu să rănească un suflet bun, mi s-a părut că făcea pe dura doar pentru nu a eșua. Nu a avut acea dulceață și căldură a lui Gabriel, însă în final au format un întreg frumos. I-am oferit nota patru, pentru subiectul copiat și reinterpretat. Voiam ceva nou, dar oricum a fost o lectură frumoasă și v-o recomand să o citiți alături de cană mare de ceai și fursecuri delicioase. Lectură plăcută! Ne citim mai târziu!




Romanul a fost oferit spre recenzare de către librăria online Libris.ro. Le mulțumesc mult pentru exemplarul trimis!



 Vă invit să aruncați o privire pe site-ul lor și vă asigur că veți găsi cel puțin o carte care să fie pe gusturile voastre. Iar prețurile sunt foarte convenabile.

Ce mai așteptați? Intrați și cumpărați-vă ce vă face cu ochiul!
Achiziționează Te-am ales pe tine de Mia Sheridan de aici.















Un comentariu:

  1. Fostul meu iubit ne-a părăsit pe mine și pe fiica mea acum șase săptămâni, după ce am încercat aproape totul pentru a-mi restabili relația, am fost dezamăgit. Nu mi-a ieșit nimic. O săptămână mai târziu, în timp ce parcurgeam Instagram-ul meu, am văzut câteva mărturii despre DR, zori ajutând oamenii să-și reaprindă relația și să repare casele sparte, la început am fost sceptic, dar am decis să încerc și am luat contact cu DR, Dawn pentru ajutorul ei, câteva zile făcând contactul cu ea, totul s-a schimbat automat, tristețea mea a devenit bucurie, zâmbetul era pe toată fața mea, totul s-a întâmplat foarte repede și rezultatul a fost perfect. Folosesc acest mediu pentru a-l aprecia pe Dr, Dawn, dacă aveți dificultăți în relația voastră.
    * Dacă vrei să concepi.
    * Dacă vrei să te reîntâlnești cu iubitul tău.
    * Dacă ai nevoie de putere spirituală.
    Dr. Dawn Acuna este singura persoană care vă poate ajuta: dawnacuna314@gmail.com
    WhatsApp: +2348032246310

    RăspundețiȘtergere