TFU INSTAGRAM

20 apr. 2018

„Paranoia” de Bianca Mîciu ― O poveste prea simplă

13:53 0 Comments
Paranoia este cartea pe care o vrei într-o zi toridă de vară, atunci când nu ai ce face și îți dorești să mai citești ceva. A fost cea mai simplă carte pe care am citit-o până acum. Deși autoarea folosește cuvinte sofisticate în câteva paragrafe, aruncate ici colo, nu m-a făcut decât să-mi amintesc de sora mea din clasa a șasea.

Prea multe detalii nesemnificative, acțiunea nu e complicată, ci puțin "împodobită". În unele paragrafe se explică individual situația,  deși fraza precedentă este suficientă pentru a înțelege ceea ce dorește să transmită. Propozițiile sunt scurte, textul este plin de întrebări retorice, care conțin cuvinte ce se repetă, ceea ce te bulversează la un moment dat.

Într-o dimineață am fost trezită de soneria telefonului, dar nu soneria alarmei. Era cea care mă anunța că am primit un mesaj. Oare de la cine să fie? Era de la el. Mă invita mâine după ore să ieșim la o cafenea, în jurul orei 18. Nu știam ce să răspund. Am acceptat.
Dacă ești premiantă nu înseamnă neapărat că ești deșteaptă, cum de altfel, să nu fii premiantă, nu înseamnă că ești proastă. Am găsit în roman această mică problemă și mi se pare puerilă.

Autoarea sare de la o secvență la alta, în momentul acesta visează la el, apoi el îi trimite mesaj și o trezește, (dar nu e alarma telefonului). Acum iese cu el, în secunda următoare el o înşală. E o carte care mi-a transmis sentimente mixte.

Sofia este îndrăgostită de Tudor, băiatul frumos ce se topește din cauza soarelui. (Nu știu cum poate face acest lucru soarele și chiar dacă e o metaforă, nu sună deloc bine.) Aceasta e foarte nerăbdătoare să ajungă la întâlnirea cu viitorul ei iubit.
Și știți și voi că emoțiile primei întâlniri ne schimbă comportamentul. Așa se întâmplă și cu cel al personajului feminin, care afirmă că "rochița mea se asortează cu tenişii tăi". Gelozia apare încă de la această primă-întâlnire, ceea ce nu mi se pare normal. Credeți că totul se termină aici? Ei bine, e doar începutul...

M-am trezit de dimineață pentru a mă aranja. Mi-am luat pe mine o rochiță crem, mulată și aveam un bolero negru-albăstrui. Îmi împletisem părul pentru că era foarte cald. Alesesem niște pantofi cu toc mic care veneau perfect cu rochia. Mă machiasem...
Dar acțiunea avansează repejor și după ce îl cunoaște pe tatăl Sofiei, apare în peisaj Matei. Ospătarul de la prima ei întâlnire cu Tudor. Ce vrea acesta? Mmm... Vă las să descoperiți singuri, va fi mult mai palpitant.

Povestea continuă și nu durează mult timp până când Sofia devine indecisă  A fost o lectură foarte simpluță și sper ca autoarea să nu creadă că această critică e făcută intenționat. Pur și simplu se observă limbajul sec și frazele scurte, care nu ajută deloc în valorificarea poveștii.

Încă nu am înțeles de ce se numește Paranoia. De ce se numește un roman psihologic? E cam mult spus, sincer. Consider că acest roman este mai mult o încercare de psihologic și o felicit pe autoare că la vârsta de șaisprezece ani a scris o carte, dar mai are de lucrat la stil și vocabular.

Nu trebuie să schimbi unele cuvinte cu neologisme pe care poate mulți nu le-au auzit (ex: cuvântul vis cu sinonimul lui neologic, oniric), ca să înfrumusețezi limbajul și să pară pompos, ci trebuie să reușești tu, ca scriitor, să mă emoționezi pe mine, ca și cititor.

Dacă doriți să descoperiți și voi cartea Biancăi, atunci puteți să o contactați printr-un mesaj privat și să vă exprimați dorința de a citi povestea ei. O găsiți aici.

Iar sufletul mi-e sfâșiat de impactul nefavorabil pe care l-a lăsat această iubire.

 Dacă vreți să o descoperiți mai bine pe autoare, vă invit să citiți și interviul pe care i l-am luat. 


De vorbă cu Cristina Oțel, autoarea cărții „Felinare stinse”

13:41 0 Comments

Astăzi vorbim cu Cristina Oțel, o scriitoare tânără care a reușit să publice o carte mai mult decât interesantă la Editura Quantum. 
 Felinare stinse este un roman deosebit din punctul de vedere al emoțiilor pe care ți le transmite și îl recomand cu mare drag.

Pentru început, am rugat-o pe Cristina să încerce a se descrie în zece fraze. Provocare acceptată.

Zece fraze? Serios? Haide, măi, nu am învățat să vorbesc despre mine încă.
Ceea ce știu deja unii oameni este că postez recenzii și rețete pe blog (în ultima vreme mai rar, e drept) și că îmi place să scriu. Asta e de la sine înțeles.

Mi-am dat seama recent că îmi place foarte mult să lucrez cu copiii. Este absolut fascinant să descoperi atâtea personalități la un loc și să te bucuri de prospețimea și incocența lor. Câteodată merg pe stradă și văd copilași cu bunicii lor și mă uit lung la ei(ceea ce, da, este ciudat, fugiți mâncând pământul dacă întâlniți asemenea oameni) și aș vrea să îi smotocesc. Și mă opresc pentru că am o imagine de menținut. 

Îmi place kpop-ul și mă uit la drame coreene. În ultima vreme, nu, deoarece am multe altele pe cap, însă îmi plac și când am timp încerc să învăț și eu câte ceva despre cultura lor și limba acestora, bineînțeles. Mi se pare foarte interesant. Dincolo de frumusețea promovată prin muzică și seriale, cultura și diferențele dintre popoare este demnă de studiat.

Sunt foarte scundă (foarte, foarte) și eram deranjată de asta când eram mai mică, însă acum îmi place că sunt așa. Bine, nu și atunci când trebuie să modific pantalonii, dar asta-i viața.
Câteodată, când aud oamenii vorbind despre talentele copiilor, eu mă gândesc că singurul meu talent constă în a pierde timpul uitându-mă pe Youtube la diverse clipuri. Pentru că zece minute întotdeauna se transformă în două ore.

Uneori beau cafea în loc de apă. E singurul meu viciu și nu recomand. Nu faceți ca mine, nu e bine!
Îmi place să fac oamenii să râdă.  La prima vedere, nu par genul. Mi se spune des că dau impresia unei persoane greu de abordat. Cititori îmi trimit mesaje, cumva timizi, și sperând să nu mă deranjeze, când nici nu se pune probleme de așa ceva. Îmi place să vorbesc cu oamenii, atât virtual, cât și în viața reală.  Cei care ajung să mă cunoască, știu asta.
Întotdeauna mi-am dorit să iau lecții de dans, dar nu a fost să fie. Încă regret. :))

Așa ca fun fact. Să mă ierte Dumnezeu, dar nu o să înțeleg niciodată de ce ar cumpăra cineva acei papuci Gucci, știți voi, ăia cu blăniță, cu șobolan pe post de talpă? Și, hai, gata, că dau prea mult din casă și nu e bine.

 1. Cum a apărut ideea cărții Felinare stinse?

 Nu știu să îți spun cum a apărut. Probabil de niciunde, știu că că m-am trezit într-o zi cu multe idei, imagini în minte. Mă duceam la culcare cu aceleași idei și imagini, așa că am început să scriu.

 2. Cum a început toată această călătorie a scrisului și a publicării romanului tău?

Tot timpul mi-a plăcut să citesc și cred că am spus la un moment dat că scriam tot felul de povestioare și poezii când eram mică. Chiar și o poveste pentru copii în care eroul principal este câinele meu. Puteți râde, credeți-mă, și eu o fac.

N-am visat niciodată să public, nu mă așteptam, pentru că eu consider că există atât de mulți oameni care merită o șansă și care scriu extraordinar. Eu nu mă compar cu ei, dar asta nu înseamnă că nu am fost fericită. Sunt fericită și recunoscătoare pentru oportunitatea asta.

 3. Ce te inspiră să scrii și te face în același timp să continui să construiești propria ta lume?

În primul rând, faptul că țin la mansarda mea. Dacă eu nu aș pune toate aceste idei pe hârtie, aș lua-o razna, deoarece sunt atât de mult și sunt constante. În fiecare zi mă gândesc la ele, chiar dacă nu scriu zilnic, pentru că trebuie să mă ocup și de altele.  Și când începi... nu te mai poți opri. Îi poți spune dependență. E ceva ce te face fericit, ce te ajută să dai frâu tuturor gândurilor tale. Nu o să mint, câteodată este obositor. Nopțile nedormite, scenele rescrise, teama că nu este suficient de bun ceea ce faci, faptul că preiei emoțiile personajelor și plângi o noapte întreagă, ca mai apoi să pleci la facultate cu o mutră de speriat. Dar la finalul zilei, când recitești ceva și îți place, te gândești că merită totul.

 4. Dacă ar fi să rescrii la un moment propria carte, ce ai schimba? 

Oho, multe. Am citit la un moment dat pasaje din ea și sunt conștientă că universul respectiv putea fi construit mult mai bine. Teoretic, aș putea sa rescriu mai mult de jumătate, dar practic, dacă aș avea șansa, nu aș face asta. Îmi servește mie ca dovadă că oamenii evoluează și că nu te naști învățat. Felinare Stinse a fost scris de o puștoaică de clasa a 10-a care avea multe de învățat. Nu mă înțelege greșit, și acum am de învățat mult, voi avea toată viața, însă faptul că reușesc să-mi văd greșelile este important. Faptul că între ceea ce am scris atunci și ceea ce scriu acum văd o evoluție, fie ea cât de mică, mă mulțumește. Așadar, nu, nu am schimba nimic, pentru că scrisul se devzoltă odată cu mine, creștem împreună și este normal.

 5. Cum îți vizualizezi viitorul peste cinci ani ca scriitor?

Nu îmi fac planuri în acest sens. Da, scriu și o voi face cât timp această pasiune mă bucură și mă ajută să mă înțeleg, să mă exprim, să transmit un mesaj. Am scris mult și în această perioadă, însă eu nu mă grăbesc. Nu vreau să trimit un manuscris editurii doar de dragul de a o face, ci vreau să fiu eu împăcată cu rezultatul muncii mele. Tot ce mi-ar plăcea, dacă voi avea șansa să ofer o altă carte cititorilor, este ca romanul/romanele să transmită o emoție, un mesaj și să îi determine pe oameni să își adreseze întrebări.

 6. Există o carte sau un citat după care te ghidezi în viată?

M-am îndrăgostit iremediabil de Hermann Hesse și îți voi spune două citate care pentru mine înseamnă foarte mult. 

“If you hate a person, you hate something in him that is part of yourself. What isn't part of ourselves doesn't disturb us.”
“Words do not express thoughts very well. They always become a little different immediately after they are expressed, a little distorted, a little foolish.”

Primul citat cred că nu trebuie explicat, dar este amuzant cum oamenii se laudă cu faptul că suntem într-o continuă evoluție și că suntem deschiși la orice, dar sunt capabili de atât de multă ură. Iar al doilea... să spunem că îmi este drag, deoarece explică exact problema mea. Întotdeauna mă tem că vorbele mele nu au capacitatea de a exprima cu acuratețe ceea ce gândesc.

 7. Ce reprezintă pentru tine o carte bună? 

Apreciez foarte multe povești  din foarte multe genuri, dar am realizat că ador cărțile în care personajele simt, experimentează, se dezoltă și învață ceva. Pentru mine este mai importantă emoția decât acțiunea în sine. Personajele trebuie să fie oameni normali, ca mine, ca tine, ca mulți alții.  Să râdă, să plângă, să trăiască, să învețe.

 8. Ai un personaj cu care te indentifici foarte bine din cartea ta?

În Felinare Stinse, nu, dar... *cough* ca mic spoiler, în romanul la care lucrez acum există un personaj construit aproape în totalitate din gândurile și principiile mele, așadar, da, există un personaj cu care mă indentific foarte bine. Acela se numește Mihail.

9. Scrii la o viitoare carte? Dacă da, ai dori sa împărtășești cu noi despre ce este vorba? (Chiar și un fragment)

Nu obișnuiesc să vorbesc despre ce scriu în general, dar a scăpat un fragment în grupul editurii Quantum, așa că... Voi spune doar că romanul este 50% fluff și 50% angst și 100% slow burn.

  Citat:  
„Însă, odată ce-mi strecor mâna pe după gâtul lui, nu îi dau timp îndeajuns cât să se ferească. Fără avertisment, buzele mele întâlnindu-le pe ale lui, nu îmi provoacă scântei. Cerul nu se aprinde în culori vibrante și artificii gălăgioase. Oftez. Nu știu cum, ca după un drum lung, sub un cer liliachiu, ce nu stă să se prăbușească. Sunt nori rozalii ce nu izbucnesc în nori toxici. Nu sunt erupții de căldura și un soare apropiindu-se de pământ. În locul acestora stă o inimă ale cărei bătăi n-o iau la goană, pentru că e doar liniște și pace. Este o emoție temperată și...
Mă dezlipesc de el îngrozită. În egoismul meu, mă lansasem într-o acțiune ce necesită acordul a două persoane, iar el suportase impulsul, cu siguranță, prea respectuos să mă smucească. Știu că următoarea lui replică nu o să fie una crudă. Firea îl împiedică să mă condamne la un tratament nemilos. Însă aștept să șteargă simplu nuanțele subtile și pastelate de pe cerul pe care nu merit să-l privesc.
Voise să mă scoată din rafalele curgând, dar îi năruisem încercările.
Conștientizez imboldul îndrăzneț, o schimbare adusă interacțiunilor noastre. Straniu este că regretul nu vine. Minutele petrecute în tăcere, holbându-ne unul la altul, nu aduc remușcări, ceea ce, sincer, este ilar, considerând că-mi regret existența. Deși nu simt deloc asta, plănuiesc rostirea unor scuze, apoi a unor motivații puerile, pentru a nu-l împovăra pe el.”

10. Ți s-a închis vreodată o ușă care te-a făcut, chiar și pentru câteva zile, sa renunți la visul tău? Ce te-a făcut să continui?

Tuturor ni se închid uși. Mi-a fost refuzat manuscrisul la un moment dat. Eu nu m-am supărat atunci, pentru că nici nu am pornit cu gândul de a publica, nici nu speram la asta. Doar am încercat. Astfel că eu nu aș fi renunțat la scris doar pentru că m-am lovit de un refuz. Să fiu sinceră, am fost extrem de suprinsă când a fost acceptat de Quantum. Eu consider că dacă îți place să creezi povești, bucuria nu constă în a fi publicat. Sigur, vine ca o validare( să-i spunem așa) a muncii tale, dar adevărata fericire este când tu acorzi timp pasiunii tale și ești mulțumit de rezultat.
Eu am continuat să scriu pentru că nu pot altfel. Mă trezesc cu personaje în gând și adorm tot cu ele.

Și cum îmi doresc ca acest interviu să fie unul deosebit, te provoc să ne spui ceva despre tine, ceva ce nimeni nu știe. 

Hmmm, nu am fost la mare până acum? 
Oamenii nu știu multe lucruri despre mine, nu pentru că doresc să le ascund, ci pentru că nu s-a ivit momentul să vorbesc despre ele.


Recenzia cărții Felinare stinse o puteți citi dând un click aici.

Îi mulțumim Cristinei pentru că și-a rupt din timpul ei pentru a răspunde la întrebările noastre și îi urăm succes în continuare în carierea de scriitor. 

Cartea ei este disponibilă pe site-ul Editurii Quantum.

Imagini pentru quantum editura




De vorbă cu Alexandra Gheorghe, autoarea cărții „Amantele trecutului”

13:07 0 Comments

   Autodescriere:   
Ce bărbați îmi plac? Nu îmi plac toți, în general nu mă mulțumesc doar cu o partidă bună și atât. Cum iubesc? Cu totul. Nu îmi plac jumatatile de măsura. Cum mă îndrăgostesc? Îmi formez un echilibru, prostia echilibrează chibzuința, iar chibzuința mâ ajută să înțeleg că nu toți fluturii care zboară pot fi si frumoși, pentru că da, exista și molii. Cum urăsc? Urăsc da! Urăsc oamenii în general, altceva nu pot urî. Îi urăsc pentru că se eschivează de ei, mint, uită și nu înțeleg cât de importantă este iubirea.
Ce mănânc? Fructe, vreau fructe și înainte și după masă. Cartofi și, câteodată, aș mânca un tort de ciocolată întreg.
Dacă fac sex des? Cum să nu... fac ce vreau de-obicei :)
Pe cine iubesc? Pe cine merită, pe cel care mă poate suporta, pe omul care își permite să mă aibă in ciuda tuturor defectelor mele.
Muzica? Ouh, dacă muzică nu este, atunci nici eu nu mai sunt. Muzică, muzică să am mereu, iar eu nu voi muri niciodată. Muzica si versuri bune, povești și iubire, iar eu voi trăi veșnic.

Cine sunt? Eu sunt eu, tu cine ești?
1. Cum a apărut ideea acestei cărți erotice? 

Pur și simplu într-o zi de februarie aproape martie m-am apucat de scris o carte. Nu știam titlul ei, știam doar că îmi doream să fie erotică și diferită.

2. Care a fost cea mai erotică carte pe care ai citit-o?

Luni de fiere – Pascal Bruckner.

3. Cum îți vizualizezi viitorului?

Nu îl vizualizez, îl las să curgă, trăiesc prezentul și mă bucur de tot ce-mi oferă el.

4. Toate scenele din carte sunt din mintea ta sau te inspiri de undeva?

Da, toate scenele sunt din imaginația mea.

5. Povestea se bazează pe fapte reale sau e pură ficțiune?

Primesc foarte multe întrebări de genul acesta și undeva simt că parcă oamenii își doresc ca acest roman să fie real, dar nu, nu este reală povestea celor două femei. Este imaginația mea, am inventat o poveste cu ușoare momente inspirate din viața pe care am trăit-o.

6. De ce erotic și nu un roman fantasy?

Erotic pentru că am simțit că oamenii au multă nevoie de așa ceva. Am considerat-o ca pe o evadare. Fantasy? Nu știi? Lucrez de foarte mult timp la un roman pe care nu știu când îl voi termina. ”Zâne de nicăieri”  se numește, iar povestea nu o pot divulga încă...

7. Ce reprezintă pentru tine o carte bună? 

Cartea perfectă este cartea care pur și simplu te ”aruncă” din cotidian în povestea de dincolo de pagini.

8. Ce înseamnă cu adevărat titlul cărții tale, Amantele Trecutului?

Nimic din ce ai făcut în trecut nu trebuie să-ți afecteze viitorul. Este un titlu pe care îl înțelegi doar dacă aprofundezi intens povestea.

9. Scrii la o viitoare carte? Dacă da, ai dori să împărtășești cu noi despre ce este vorba?

Scriu foarte mult, scriu pentru cărțile mele, scriu pentru Revista Stylished, scriu pentru blog etc.

10. Ai un citat după care te ghidezi? 

”Nu-mi dați sfaturi, știu să greșesc și singur” - Immanuel Kant


Recenzia cărții Amantele trecutului o puteți citi dând un click aici.



Achiziționează Amantele trecutului de Alexandra Gheorghe de aici.

                                                                                                                              

De vorbă cu Bianca Mîciu, autoarea cărții „Paranoia”

12:54 0 Comments


Bianca Mîciu este o autoare debutantă, care a scris Paranoia, un roman psihologic ce ne oferă o imagine a iubirii într-un mod diferit. Astăzi îi vom pune câteva întrebări pentru a cunoaște mai bine omul din spatele cărții și vă invit și pe voi să citiți răspunsurile pe care dânsa le-a dat.


1. Cum a apărut ideea cărții?

Vine un moment în viață în care simți să te destăinui, dar nu ai cui. În acel moment te duci să îți iei un pix și o foaie, și începi să ai o confesiune cu foaia, apoi scrii. Unele lucruri nu pot fi exprimate prin vorbe, ci prin scris. Adolescența fiind perioada cea mai controversată în care sentimentul de iubire devorează sufletul, pot spune că aceast roman este inspirat din viața mea, dar nu s-a desfășurat totul cum am contemplat opera. În cazul meu, realitatea se îmbină cu ficțiunea. Tind să cred că orice carte scrisă pornește de la un lucru veridic.

 2. Ai vreun personaj din operă cu care te identifici?
  
 Sofia, protagonista romanului, sunt chiar eu: o tânără visătoare, adesea neînțeleasă de     către restul lumii. Sunt o optimistă convinsă, căci prin speranța infinită se pot atinge idealurile abisale. Sunt un munte de energie, sunt dinamică și inteligentă, oscilând adesea între rațiune și inimă.

3. Ce reprezintă pentru tine această carte?

Cum spunea și Emil Cioran, „bibliotecile sunt la fel ca și cârciumile: nu citim pentru a cunoaște, ci pentru a uita.” Pentru mine scrisul și cititul reprezintă o evadare din banalul cotidian.

4. Cum te vezi peste cinci ani?

 Peste 5 ani mă văd apărând în programa pentru bacalaureat.

5. Ai întâmpinat păreri negative, obstacole, în drumul publicării cărții Paranoia?

A fi autor nu este ușor. Chiar dacă rezultatul este unul extraordinar, numai un scriitor știe prin câte invidii și obstacole a trecut. Este normal să am parte de cele menționate, pentru că ce știu oamenii să facă? Nu doar să critice? E mai ușor să criticăm, în loc să apreciem, din păcate.

6. Ce reprezintă titlul cărții tale?

Este starea Sofiei pe tot parcursul acțiunii. Ea niciodată nu știe care drum este cel corect, dar totuși pășește încrezătoare înainte. Oscilează între rațiune(Matei) și inimă(Tudor), trăind în incertitudine. Mereu se întreabă dacă ceea ce trăiește este ceea ce își dorește.

7. Scrii la o altă carte? Dacă da, dorești să împărtășești cu noi despre ce este vorba?

Da, lucrez la volumul al doilea al acestui roman. Uitați și câteva rânduri: „Se zice că omul cât trăiește, învață. Eu zic că omul cât trăiește, greșește. Deseori, se întâmplă să nu simțim ceea ce spunem. Totul se lucrează pe silențios, ca alții să nu apuce să îți strice planurile.” Pe lângă volumul al doilea, sunt pe cale de a publica și un volum de poezii. Eu scriu atât proză, cât și versuri. Volumul de poezii este intitulat „VALSÂND PRIN PLOAIA VIEȚII”.

8. Dacă ai putea alege într-o altă viață ceea ce ai vrea să fii, care ar fi opțiunea ta?

În momentul de față sunt mulțumită de ceea ce sunt.

9. Există o carte sau un citat după care te ghidezi în viață?

 Desigur: „ Ridendo castigat mores!”

10. De ce ai ales să publici la o editură mai puțin cunoscută, și nu ai ales să trimiți manuscrise la edituri precum: Quantum, Librex sau Libris editorial?

Pentru început am zis să aleg o editură din Câmpulung, o editură apropiată de Mioveni, orașul în care locuiesc. Dar, nu se știe în viitor.

Îi mulțumim Biancăi pentru răspunsurile oferite și îi urăm succes în continuare în cariera de scriitor!

Romanul Paranoia îl puteți comanda chiar de la dânsa, printr-un mesaj privat aici.


15 apr. 2018

„Cele treisprezece chipuri ale lunii” ― O aventură memorabilă

13:37 0 Comments
Titlu: Cele treisprezece chipuri ale lunii
   Autoare: Charles Frazier
   Editura: Polirom
   Nr. de pagini: 600
   Disponibilă: aici
   Rating: ★★★★
Cele treisprezece chipuri ale lunii de Charles Frazier a fost pentru mine o adevărată provocare. Trebuie să recunosc că nu am mai citit cărți de acest gen, iar aceasta pur și simplu m-a catapultat într-o lume care nu credeam că o voi vedea prin ochii unor persoanjelor.

M-a uimit ideea cărții, puterea personajului principal, prin câte provocări a trecut, dar și acea iubire pe care a simtit-o toată viața pentru o singură femeie pe care a pierdut-o, dar a
și câștigat-o, apoi iar a pierdut-o și ciclul continuă la nesfârșit...

Să n-ai somn
Să n-ai somn și să te gândești la mine.
Să mă vrei.
Doar pe mine.

Această carte chiar merită cititși. Cu siguranță vă veți pierde printre rândurile acesteia și veți face
parte din ea până la ultimul cuvânt, din ultima fraza, din ultimul aliniat. O

Cele treisprezece chipuri ale lunii îi prezintă pe Will Cooper, personajul care înfruntă totul cu demnitate și alege să se educe singur prin sălbăticie, alături de hoți, clanuri și oameni, care îi oferă confortul de acasă.

Will trece prin greutățile vieții încă de mic, mama îi moare de o boală gravă, iar tatăl într-un accident. Toată viața lui e dată peste cap, însă unchiul lui îi va lua averea și îl va trimite la 12 ani ca slugă timp de 7 ani.

Drumul până unde trebuie sa ajungă este foarte lung, alături de un cap, o cheie și o hartă și ceva mâncare. Acesta pleacă la drum
pentru a se conforma unui lucru pentru care nu e vinovat.


Tărâmul acela ne cheamă.
Îl simt cum mă atrage, la fel ca pe noi toți.

Pe drum, calul său este furat, iar acesta are chef să se joace un pic cu hoții, așa ca joacă cu șeful bandei
cărți și câștigă, iar drept recompensă primește o fată, de care se îndrăgostește treptat.


Mi-a plăcut faptul că acest personaj este unul puternic, unul care încearcă s
ă se modeleze și să învețe

"din mers", este băiatul care devine din om sărac, un om bogat și din nou la fel, dintr-un copil care iubește într-un bărbat care iubește aceeași femeie. Timpul nu îi "spală" personalitatea, deci rămâne constant acel Will din copilărie.

E o idee proastă să trăiești prea mult. Puțini oameni duc bine povara asta.

Un alt lucru care mi-a plăcut a fost povestea, care m-a surprins, de mult timp nu am mai fost surprinsa de o carte, poate pentru că nu am citit cărți cu un asemenea subiect? Tot ce e posibil, dar l-am simțit pe Will și am încercat să îl înțeleg și mai bine, atunci când ajunge la magazinul unde trebuie să lucreze timp de 7 ani.

Am vrut să îi înțeleg alegerile, să îl înțeleg în profunzime pe el, iar faptul că iubita sa, sau mai bine zis femeia pe care o iubește, Claire, e căsătorită cu șeful bandei, nu îl opreste în a o iubi. E fascinant!

Drumul lui nu se încheie aici, Will traversează lumea pentru a fi împlinit și vă invit să o traversați alături de el pentru că sunt singură că nu veți regreta! O carte fenomenală pe care nu ar trebui să o ratați! Lectură plăcută!

Despre noaptea aceea nu mai rămâne de spus mare lucru, decât că am descălecat și ne-am sărutat foarte, foarte multă vreme.

Imagini pentru libmag
Dacă doriți să achiziționați cărți la prețuri mici, vă recomand să accesați site-ul celor de la Libmag, o librărie online unde găsiți o gamă largă de titluri.
Spor la cumpărături!

De vorbă cu Andrada Rezmuveș, autoarea cărții „Îmbrățișează-mi defectele”

13:21 0 Comments

Cum eu sunt o admiratoare înfocată a Wattpadu-lui și citesc foarte mult de pe această platformă, m-am gândit că v-ar plăcea să o cunoașteți pe autoarea Andrada Rezmuveş. Aceasta a scris Iubindu-l pe El, acum sub o altă denumire atractivă: Îmbrățisează-mi defectele, care va apărea în curând la editura Celestium.


Descrierea cărții Îmbratișează-mi defectele:
Îmbrăţişează-mi defectele are la bază povestea unor adolescenţi cu probleme de personalitate. Maria Blaise, personajul principal, pică în patima alcoolului şi drogurilor neştiind încotro să se îndrepte după moartea mamei sale. Deşi toată lumea se aşteaptă ca Hades să fie "the bad boy" datorită înfăţişări sale, este departe de a fi aşa ceva. Hades e blând, rănit de persoanele pe care le iubea. Abandonat de la o vârstă fragedă se agaţă precum un scai de Maria, iar pierderea ei îi influenţează atât comportamentul cât şi modul în care se dezvoltă pe parcursul anilor. Dacă unul din cei doi este "rău" aceea ar fi Maria, nicidecum Hades.



1. Cum a apărut ideea cărții?

Nu ştiu sigur cum a apărut ideea cărţii, ştiu că văzusem la televizor un articol despre orfelinatele din România şi de acolo am pornit întreaga poveste.

2. Ce te motivează să continui atunci când primești comentarii mai puțin favorabile în legătură cu cartea ta?

Persoanele care au încredere în mine. Faptul că eu am încredere în mine şi în ceea ce iubesc.

3. Ce reprezintă pentru tine Wattpad-ul?

Wattpadul este locul în care am descoperit frumuseţea lecturii, cât şi pasiunea mea.

4. Care este cea mai frumoasă amintire pe care o ai de când ai devenit scriitor?

Am atât de multe amintiri şi toate se leagă de comentariile oamenilor care m-au ambiţionat să continui.

5. Cum îți vezi viitorul ca scriitor, peste cinci ani?


Nu ştiu dacă voi fi o scriitoare cunoscută peste cinci ani, nu visez atât de departe. Sper doar să ajung la inimile celor care mă citesc.


6. Spune-ne mai multe despre cartea ta, care în curând va vedea lumina tiparului. Ai un personaj favorit? 

Maria este personajul meu favorit. Este sensibilă deşi nu vrea să pară, dar în acelaşi timp, este şi puternică. Ceea ce o defineşte cel mai bine este egosimul, şi cred că noi toţi suntem puţini egoişti în viaţa de zi cu zi.

7. Lucrezi la o alta pe care ți-o dorești în bibliotecile cititorilor? Dacă da, ne spui și nouă ce ne pregătești? ( chiar și un fragment) 

Da, lucrez la o altă carte însă nu ştiu dacă ajunge măcar la jumătatea nivelului cărţii "Îmbratiseaza-mi defectele" sunt prea ataşată de personajele din această lucrare pentru a putea declara o alta mai bună. Un fragment din carteanouă ar fi acesta:
"ÎN ACEASTĂ LUME, NIMENI NU ESTE CU ADEVĂRAT CINE VREA SĂ FIE, CI DEVENIM CINE VOR CEILALŢI SĂ FIM!

8. Ai un citat sau o carte după care te ghidezi în viață?

Nu, nu am un citat sau o carte după care mă ghidez. Prefer să trăiesc după propriile citate.

9. Ce reprezintă cu adevărat titlul Îmbrățișează-mi defectele?

Personajul principal este construit din defecte. Puţine calităţi veţi lega de Maria, mai ales la începutul cărţii. Titlul se leagă în totalitate de acţiunile acesteia.

10. Cu ce personaj din cartea ta te identifici și de ce?


Cred că mă indentific într-o oarecare măsură cu Chad. El este cel mai glumeţ dintre toţi, deşi viaţa nu i-a surâs întotdeauna. Să vedem dacă voi continua să mă regăsesc în el şi-n volumul II.


Și cum îmi doresc un interviu diferit, te provoc să ne spui un secret despre tine, ceva ce nu știe nimeni.

Un secret despre mine? Scriu în mare parte atunci când sunt tristă. Ideile mele sunt mai bune atunci când sunt melancolică, poate şi pentru că pun foarte mult accent pe suferinta personajelor mele.

    
      
   În curând la Editura Celestium:  
Război în doi de Mirella B. Florentina
Îmbrățișează-mi defectele de Andrada Rezmuveș
Lacrimi de îngeri de Ioana Dumitrăchescu