TFU INSTAGRAM

25 iun. 2018

„Sânge pentru sânge” de Marius Ungureanu ― Un roman terifiant

13:07 0 Comments
Titlu: Sânge pentru sânge
Autor: Marius Ungureanu
Editura: Berg
Număr pagini: 222
Disponibilă: aici.
Rating★★★
       
Sânge pentru sânge este un roman care la prima vedere pare liniștitor, însă pe parcurs, și-a schimbat în totalitate direcția. A devenit alert, iar acțiunea este într-adevăr potrivită pentru cineva care vrea să doarmă, dar nu poate. Acest roman i-ar alunga oboseala instantaneu, i-ar tulbura grav somnul și l-ar face și mai dependent de carte decât de odihnă.

Dacă la început am fost indiferentă, cu fiecare pagină întoarsă eram din ce în ce mai curioasă și mai însetată de a afla adevărul. Ce este de fapt acea oglindă demonică? Ce e el cu adevărat, dar și cum a început totul?

Nu am îndrăznit să mă întorc spre ea. Îmi tremura sufletul, parcă izbindu-se cu putere de pereții trupului, încercând să iasă. Simțeam o poftă nebună, însă nu eram sigur dacă era de sex, foame sau sete.

Mark e un tânăr cu vise proaspete și clare: vrea să devină medic chirurg, dar nu orice medic, ci unul specializat în neurologie. Însă destinul îi joacă feste și, deși își dorește o carieră, renunță la visul său pentru altul. Acum, San Francisco i-a oferit un post de chirurg cardiolog, însă i-a oferit și cea mai grea povară pe care o poate duce un om: adevărul.

Totul decurge firesc până când ajunge să-şi achiziționeze un apartament. Obiectul straniu din încăpere îl bulversează și îl transformă în același timp într-un criminal de temut. Totul se schimbă, iar el nu mai e bărbatul de altădată. Ieșirea în club și întâlnirea cu Katalyna îi va oferi prilejul de a se cunoaște pe sine.

Mark nu știe ce e, de unde vine și cine sunt oamenii care îl caută, însă știe un lucru cu certitudine: a omorât-o pe Katalyna și nu oricum, ci culcându-se cu ea și hrănindu-se cu viața ei. Un lucru e sigur și acela este că el reprezintă cheia încheierii tuturor bolilor de pe Pământ. Dar de ce?


Avea dreptate, stăteam cu fața lipită de parchet, slăbit. Odată ce sângele este stors din tine, simți că nu mai ai suflet, nicio parte a corpului nu mai ascultă.


Acesta e un însemnat, un om atins de înger sau un experiment nefast, dar cert e că el e pionul de care au nevoie cu toții, sau mai bine spus, de sângele lui vindecător.

Mi-a plăcut destul de mult cartea și simt că și-a lăsat o amprentă în sufletul meu. Am fost șocată uneori, îngrozită de situații, iar asta denotă faptul că este un thriller destul de calitativ, care te face să tremuri din toate încheieturile. Mi-aş fi dorit, însă, ca acțiunea să nu fie fugărită, ci totul să fie povestit mai detaliat, astfel încât să pot să am și o conexiune cu protagonistul.

Cartea e structurată pe capitole, iar fiecare capitol are un titlu interesant, care te ispitește să răsfoiești paginile cât mai repede. E scrisă lejer și îmi inspiră creativitate, un lucru care îmi confirmă că pe viitor aş mai citi cu mare drag o altă carte semnată de Marius Ungureanu.

Dacă vreți un roman cu o idee interesantă, cu situații neașteptate și cu mult suspans, atunci Sânge pentru sânge este o carte pe care nu trebuie să o ratați!


Romanul  poate fi achiziționat de pe site-ul Editurii Berg
Pentru a vedea mai multe titluri publicate de editură, accesați site-ul lor dând un click aici.

                                                                                                                              

De vorbă cu Doina Roman, autoarea cărții „Prea mulți zei pentru un deșert”

13:07 0 Comments

Autodescriere:
 De obicei această întrebare este folosită ca prilej să ne prezentăm în culori favorabile sau dimpotrivă să stârnim curiozitate. În general prefer să mă înjure alții decât să mai pun și eu paie pe foc, dar pentru cine nu mă cunoaște n-am să îmbrac o altă față ca să îndulcesc lucrurile. Sunt workaholică, am lucrat într-o multinațională care m-a disciplinat mai mult decât era necesar și fără muncă mă sufoc, nu mă văd niciodată stând și uitându-mă la pereți. Sunt tenace, ambițioasă aș spune, și mai devreme sau mai târziu tot obțin ceea ce mi-am pus în cap. Nu mă relaxez ușor, subconștientul meu funcționează doar cu acțiune iar libertatea pentru mine e ca atunci când lasă cineva ușa deschisă și tu o chiulești vinovat în viața de afară unde nu te cenzurează nimeni. Am foarte multă încredere în oameni dar odată ce o pierd n-o mai acord. Sunt pragmatică în afaceri, pasionată de mașini, călătorii și animale. Îmi plac câinii, comunic foarte bine cu ei, și bineînțeles că mă distez de minune în compania lor. 

1. Cum au apărut ideile cărților tale?

 De obicei în lumea asta ești silit să trăiești într-un mediu în care nu dă bine să pari slab, să arăți ceea ce simți, așa că strângi din dinți, nu dormi, mănânci depresia la micul dejun, dar te ridici și mergi mai departe. Scrisul pentru mine a apărut din dorința sinceră de a împărtăși ceea ce simt și ceea ce gândesc, fără să țin cont de tendințe, orientări sau să fac cuiva pe plac.  Toate ideile mele vin din realitatea pe care o ficționalizez, de la modul în care trăim și sacrificăm ceea ce simțim cu adevărat, ceea ce ascundem cu grijă, ca să putem străbate lumea asta nebună, nedreaptă și totuși atât de frumoasă. Într-un fel cartografiez invers realul.

2. Ai primit reacții negative la cărțile tale?  

 Normal că am primit și reacții negative. Cărțile mele sunt discutate, controversate, unii dacă ar putea le-ar da foc, alții le citesc de câteva ori și le recomandă. De ce să mă supăr? Unora le plac blondele, altora brunetele cu părul creț. Nicio supărare dacă nu-ți place Wagner și te bucuri numai la hip hop. Respect poziția celor care pot să-și facă glasul auzit și înțeles. Mă întristez numai când cineva vrea să-și impună punctul de vedere fără argumente solide și coerente, ținând morțiș ca ideile lui să fie îmbrățișate de toată lumea. Nu-i așa! Suntem 7,5 miliarde de oameni pe planeta asta și totuși fiecare dintre noi este unic; nevoia asta de uniformizare, de aliniere sau de înregimentare a unei idei duce la manifestări ciudate. Mie îmi place diversitatea, nu sunt o culegătoare de laude, știu foarte bine cum sunt, un om aproximativ normal, cu propria mea scară de valori, dar pe care n-o impun nimănui. Nu încerc să satisfac exigența unora, pentru că nefiind o exigentă de drept, nu duce decât la un soi de semaforizare forțată a ideilor ...eu știu doar că ceea ce scriu mă situează deoparte și îmi justifică pasiunea – iar această conștientizare este momentul cel mai ascuns al unei experiențe literare, pentru că face din operă ceea ce-mi doresc, o face recognoscibilă ca stil, unică, originală. Restul iese în afara oricărei discuții și se numește doar validare în timp. 

 3. Cum a început toată această călătorie a scrisului și a publicării romanelor tale?

 Nevoia de a scrie este legată de dorința de a împărtăși sentimente, idei, de a nu lăsa timpul să te șteargă cu totul fără să spui ce ai de spus. Când scriu, conștientizez că mă expun presiunii din interiorul meu care-mi cere să scriu. Și n-am iluzia că acest lucru va veni ca o eliberare, am constatat foarte repede, de fapt, că este un angajament față de ceea ce ai făcut, adică, ai făcut un copil, trebuie să ai grijă de el, să-l crești, deci cedezi confortul trăirilor interioare pentru o expunere permanentă în fața vieții, a oamenilor. 

Am început ca un om care are ceva de spus și de împărtășit cu cineva, nu cu cineva anume, dar mă rog, mă gândeam eu că ceea ce am scris poate e demn de publicat, așa că am trimis prima carte la editura Tracus Arte. Am avut surpriza că a fost acceptată, publicată și de acolo am început un drum lung și plin de peripeții. De pildă un scriitor care nu are habar cum e să publici ceva și să te zbați să-ți faci cartea cunoscută într-o lume care funcționează atipic, mă refer la piața de carte din România, își poate închipui că ceea ce a văzut în filme este tot ce trebuie să facă; adică să aibă grijă la condei și să bată la ușa unei edituri cu manuscrisul în mână. Am învățat pas cu pas poteci, scurtături, cum să reziști, cum să mergi înainte. Am câștigat altfel, altceva, adică; cinci ani de muncă, patru cărți publicate, prieteni buni, oameni de calitate pe care îi iubesc și pe care îi respect, critici, bloggeri, redactori, editori, corectori, scriitori și cititorii, acei oameni minunați fără de care cărțile ar rămâne poate perfecte dar moarte. O carte trăiește prin cititorii ei, viața unei cărți se măsoară în ceea ce împărtășesc cititorii cu tine, și tu cu ei. E mai mult decât am sperat. 


 4. Ai un personaj cu care te indentifici foarte bine din romanele tale?

 Sigur că da, Lia, vindecătoarea din Pragul, e sânge din sângele meu și suflet din sufletul meu, ce-am mai iubit eu cu acest personaj, ce-am mai plâns, ce-am mai răbdat, câtă lumina și câtă dragoste am strâns împreună numai noi știm, și cititorii mei bineînțeles. 

 5. Cum îți vizualizezi viitorul ca scriitor peste cinci ani? 

 La cum se mișcă omenirea la ora actuală peste cinci ani poate nu voi mai scrie în sensul clasic, o să-mi dictez cărțile unei aplicații care va face acest lucru pentru mine. Mai mult ca sigur aplicația va avea opțiuni de verificare a modelelor folosite, a ideilor, îmi va cere să schimb pasaje, să revin asupra lor, va edita, va corecta, va traduce fragmente în toate limbile de circulație și va scrie și cronicile. Altă aplicație o să-mi facă clipuri video, studii de piață, modele matematice despre susținerea lumii concepută de mine, o să contacteze direct cititorii care au gusturi apropiate de ceea ce scriu și o să lanseze virtual cartea într-un spațiu digital cu trafic mondial. Sună bine? 


 6. Ce te inspiră să scrii și te face, în același timp, să continui să-ți construiești propria ta lume? 

 Mă poate inspiră orice, atâta timp cât pot ficționaliza acel orice într-o manieră interesantă.
 Îmi construiesc propria lume pentru că eu acolo trăiesc când scriu, acolo mă mut, locuiesc cu personajele, iubesc, urăsc, pe unele le mai și omor, eu sunt creatorul, acolo trebuie să lupt, să fiu capabilă să înțeleg și să conduc tărâmul acela, până când limba lui o va înțelege oricine, până când ființele de acolo vor putea fi credibile și se vor descurca singure. Lumile mele fantastice sunt copiii mei, cum îi cresc așa îi am. Unii ies deștepți, frumoși, înzestrați, alții sunt răi, puternici, am și proști, dar până și aceste personaje au farmecul lor și rolurile lor, totul are o logică.


7. Dacă ai fi un scriitor celebru cine ai fi și de ce? 

 Nu, nu mi-aș dori să fiu altcineva ci poate să am talentul și harul unui scriitor care-mi place, și îmi plac teribil de mulți. Și dacă totuși aș fi silită să fiu o scriitoare celebră aș cere o ultimă favoare, să fiu bărbat și să semăn fizic cu Mark Twain la tinerețe, și desigur să am și talentul lui. M-a fascinat acest scriitor, frumos, deștept și cu har, o combinație absolut periculoasă. 


 8. Care este cea mai frumoasă amintire de când ai devenit scriitor?

 În general sunt frumoase momentele în care auzi fără să vrei în spatele tău: ,,E dată naibii muierea asta” sau ,,Ești sigur că ea scrie cărțile astea?” sau ,,De unde dracu a apărut?”

 Dar cea mai frumoasă amintire pe care o am din acești ani este noaptea în care efectiv am vizualizat finalul romanului Pragul. Lucram de două săptămâni pentru trei pagini, nu dormeam, eram epuizată și când efectiv nu mai puteam să gândesc, știi momentul ăla în care vrei să fugi ca o găină, să fugi să nu te mai întorci, atunci am văzut pur și simplu finalul, ca la cinematograf. Asta numesc eu revelație, eram mai uimită pentru că mi se întâmpla decât de cum se întampla. L-am scris imediat. Apoi pentru că era dimineață deja, am băut o cafea, și am început să tremur de fericire. Sentimentul acela, că mi s-a întămplat așa o minune, a fost mai puternic decât o dragoste care ți se împlinește, o iubire după care tânjești cu trupul și sufletul și crezi că niciodată nu o vei întâlni, și dintr-o dată, o vezi lângă tine, iar tu te topești ca o lumânare, și ești atât de fericită că rămâi mută, nu poți să-i rostești numele.
 
 9. Scrii la viitoarea ta carte? Dacă da, ai dori să impărtășești cu noi despre ce este vorba? (Chiar și un fragment)

 Pentru romanul Prea mulți zei pentru un deșert vă pun la dispoziție un link, apăsați butonul „răsfoiește” și puteți citi câteva pagini.

 În cartea pe care o scriu acum o să întâlniți o altă lume fantastică în care eroii ajung să descopere cine ia hotărârile, cine schimbă destinele umanității, cine manipulează popoarele, cine șterge urmele, cui folosește adevărul, cât de adevărată e dragostea și dacă mai există, cât costă să taci, cât valorează să uiți.
Cartea are titlul provizoriu ,,De partea cealaltă a trăznetului” din care vă ofer un fragment:

 ,,Trei zile țin toate zguduiturile care îi fac pe oameni să vorbească, să se agite, să fie indignați, să se teamă, să se bucure că sunt vii, și se simt bine că nu sunt ei ăia care au pățit-o, după care se întorc la somnul lor în care se distrează dormind, iubesc dormind, creează dormind, dau legi dormind. 
 Ei bine cele trei zile de realitate trecuseră ca toate celelalte, s-a uitat imediat de ce una dintre cele mai bune jurnaliste din redacție a fost concediată fără nici-o compensație, pentru că a îndrăznit să spună că nu crede că Gal este implicat în așa o porcărie, și că nu crede că era în avionul prăbușit, că totul era încă o înscenare murdară a SNC-ului, ca să închidă cazul pe veci.
 După aia au urmat acuzațiile de complicitate și un șut în fund. Și asta nu e tot, așa pe șoptite s-a auzit că dacă tot și-o trăgea cu Gal nu era cazul să facă atâta gât, o să-și găsească altul, că nu era chiar așa urâtă, proastă sau bătrană. Dă-l dracului de impostor, așa au zis despre redactorul sef, că era un impostor care nu știa nici ce-i aia TVA și scria articole financiare, iar când făcea investigații primea materialele de la SNC ( Știm Noi Cine) 
 Așa că tot ce se întâmpla acum era ca o încercare de dezgropare a unui obuz neexplodat de către un grădinar care vrea să planteze răsaduri de varză pe lângă focosul proiectilului. Dar dacă jurnalista avea noroc, o vor primi toți înapoi și îi vor pune covorul roșu, dacă nu, dacă va deranja prea tare, poate o va îngropa SNC-ul undeva într-o pădure, cu un sac pe cap, unde nu-o vai mai găsi nimeni în veacul vecilor. 
  O să-i sape o groapă acolo unde a căzut avionul, acolo unde e pămantul untos și te macină repede, crește sămânța ierbii din tine verde smarald, crește păpădia cât roata carului, se hrănesc păsările cerului din oasele tale, te spală ploile, frumos, aproape romantic… Dacă însă o vor îngroapa în Zona Carierei, s-a terminat, acolo naiba știe ce se mai poate întâmpla, va ajunge călăuză ca Haină și ca Sabie, se va îmbata cu aburi de alcool și va fuma pupe.” 
   

 10. Ți s-a închis vreodată o ușă ce te-a făcut, chiar și pentru câteva zile, să renunți la visul tău? Ce te-a făcut să continui?
 
 Mi s-au închis multe uși, mi s-au deschis altele, unele de bine, unele de care n-aveam nevoie, s-au ivit drumuri pe care am mers o vreme și am dat în gropi, altele care mi-au adus lumină și bucurie. N-am renunțat niciodată la vise, de, sunt singurele care nu pot fi oprite. Ideea e că tot ce-i greu ți se pare mai bun, nu? N-am să spun niciodată care e prețul totuși pentru asta. Uneori e mare, mă refer la sănătate, la timp, la viața adevărată, reală, care e teribil de scurtă. E important să știi când să te oprești să respiri.


 Și cum îmi doresc ca acest interviu să fie unul deosebit, te provoc să ne spui ceva despre tine, ceva ce nimeni nu știe... 

 Dacă nimeni nu știe, înseamnă că nici n-o să fie sigur dacă e adevărat ce spun acum sau nu. Oricum…e o provocare care mi-a luat ceva timp de gândire; să-mi dau contul bancar, cartea de credit sau să spun ceva despre mine ce n-am spus nimănui niciodată. 

Ei bine hai să dau ceva de la grădiniță când eram copil și am plâns două zile că frate-meu care era mai mare începuse să se ducă, și pe mine nu mă primeau că eram prea mică. În sfârșit, după un timp când se săturaseră toți că nu mai încetam cu bocitul, m-au primit. Am ajuns în raiul jucăriilor, și fiindcă eu n-aveam acasă așa ceva, am fost pur și simplu uluită de cât de frumoase erau. La plecare bineînțeles că am băgat în buzunar câteva, cred că erau niște piese de lego, și le-am dosit acasă sub saltea ca pe-o comoară. A doua zi a fost mare tămbălau că cineva a ,,furat” exact ochii și botul căprioarei din desen. N-am spus niciodată că eu eram făptașa, de rușine, normal, dar le scoteam pe furiș și mă uitam la căprioară, vorbeam cu ea, visam, de pe atunci, că  sunt în pădurea mea pe care n-o știe și n-o bănuiește nimeni și că sunt o prințesă căprioară care așteaptă să fie găsită de Făt Frumos… chestii de astea. Nu m-au prins, asta-i tot!

Îi mulțumim Doinei pentru că și-a rupt din timpul ei pentru a răspunde la întrebările noastre și îi urăm succes în continuare în carierea de scriitor. 

Mai multe despre Doina Roman și despre cărțile sale puteți citi pe site-ul acesteia - click aici.

De vorbă cu Carmina Harr, autoarea cărții „Dumnezeul din tine. Cine ești tu?”

13:07 0 Comments

Autodescriere:
Folosesc ambele emisfere ale creierului la capacitate maxima. Am intrat prima la liceul economic din orasul natal si am terminat a doua. Profil: contabil statistician. Am urmat studiile la Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor, Iasi, dupa care am continuat cu doua mastere: managementul resurselor umane si comert. In opt ani de facultate am dat peste o suta de examene, ceea ce confirma ca foloseam foarte bine una din emisferele creierului.

Partea cu scrisul a fost dintotdeauna, nu am constientizat niciodata ca ar o pasiune care curge din mine. Am scris zeci de jurnale inca din copilarie. In fiecare zi povesteam cum decurge ziua. Intamplator m-am apucat profesional de scris, impuls pe care nu am putut sa-l opresc, m-a luat prin surprindere fara sa decid inainte: “vreau sa devin scriitoare”.

Sunt fericita pentru ca am publicat cartile cu trei edituri: Coresi ( Romania), AuthorHouse  (America) si ViveLibro (Spania). Probabil, normal, ar fi fost sa public prima data cartile in Romania, eu le-am publicat in America. Editura din America a decis sa folosesc pseudonim literar.
In martie 2012 am scris primele randuri la cartea “Dumnezeul din tine. Cine esti tu?”. Din 2012 pana in 2017 am folosit doar partea creativa a creierului, uitand de cealalta emisfera. Am decis sa fac un curs de salarii in limba engleza. Cifre, calcule. De ce? Creierul permanent trebuie sa aiba de lucru. Un creier ager te tine sanatos, tanar si entuziasmat.

Cititorii sunt foarte interesati de viata privata a autorului. Normal. Si la acest capitol stau foarte bine. Am trait intens si am experiment suficient cat sa ajung la concluzia: “experientele de viata m-au ajutat sa devin omul din acest moment.” O relatie abuziva si o casatorie nefasta au fost factorul declansator in trezirea mea. Am aflat cine sunt si mi-am luat darul din experiente. A intrat in scena Sinele. Dumnezeul din mine scrie cu mana mea. Un om treaz stie ca este Dumnezeu in manifestare, creeaza viata la alt nivel, este constient de programele pe care le contine in fiinta sa.


1. Cum a apărut ideea cărții „Dumnezeul din tine. Cine ești tu?

Nu am avut o idee. M-am trezit scriind si m-am oprit dupa o suta de pagini. Am avut sentimentul ca am scris cateva minute, cu certitudine am scris cateva ore. Timpul sta in loc atunci cand faci ceea ce vine din tine. Atunci cand am terminat de scris cartea „ Dumnezeul din tine”, am citit-o, apoi m-am intrebat: „ Cine a scris aceasta carte?” Am auzit raspunsul de la Sinele meu: „Dumnezeul din tine. Cine esti tu?” Cartile mele sunt dictate si traduse de mine intr-o forma accesibila tuturor.

2. Care este cea mai frumoasă amintire de când ai publicat cărțile tale? Dar peripeție?

Fara peripetii, cand stii cine esti. Iti creezi ziua si nu e loc de incidente neplacute.
Am multe amintiri frumoase: prima lansare de carte organizata, susținută de Ambasada României în Irlanda, lansarea de carte de la Bookfest, Bucuresti.
Foarte fericita am fost atunci cand am publicat pentru prima data la editura din America. Apoi am publicat la editura Coresi din Romania. In martie 2018 la editura ViveLibro din Spania.

3. Cum a început toată această călătorie a scrisului și a publicării cărții tale?

Trebuie doar să-ţi pui câteva întrebări simple: Cine eşti tu? De ce ai venit aici? Care este pasiunea ta? Ce te face cu adevărat fericit? Care este visul tău?

4.  Ai un personaj cu care te indentifici foarte bine din cartea ta?

Da. Ma identific cu Dumnezeu. Personajul central din cartile mele.

5. Cum îți vizualizezi viitorul ca scriitor peste cinci ani?

Sunt castigatoarea Premiului Nobel in literatura. Portile sunt deschise pentru filmul la Hollywood. Managerul editurii din America mi-a dat aceasta idee. El a spus ca aceste carti sunt foarte bune pentru un film la Hollywood. Cartile traduse si publicate in toata lumea.

6. Ce te inspiră să scrii și te face, în același timp, să continui să-ți construiești propria ta lume?

Dumnezeul din mine este sursa inepuizabila de inspiratie. Ascult vocea interioara si actionez.

7. Dacă ai fi o scriitoare celebră, cine ai fi și de ce?

As fi Carmina Harr pentru ca vibratia mea este unica in Univers. Am mentor in acest sens. Autoarea cartilor „Harry Potter”. De ce? O intrebare foarte buna. Vreau sa ajunga cartile la 7 miliarde de oameni. Se face saltul in constiinta in momentul cand oamenii isi reamintesc cine sunt.

8. Care este cea mai mare realizare a ta? Ești mândră de ce ai reușit până acum ca scriitoare? 

Sunt fericita pentru ca am publicat opt carti in limba romana, engleza si spaniola. „ Dumnezeul din tine. Cine esti tu?, „Cum iti transformi visurile in realitate? Manifestarea Sinelui Divin in Realitatea Fizica”, „Who is the soul mate? Where do we find him? The invisible world”, „What is your mission on earth? Enlightenment”, „How tu turn your dreams into reality? The divine Self’s manifestation into the physical world”, „ El Dios en tu interior: ¿Quién eres realmente?”
Implinirea totala inseamna sa afli care este scopul suprem pentru care ai venit aici. Eu am atis scopul suprem, stiu cine sunt. Este alegerea mea daca aleg sa particip la jocurile umane: familie, locul de munca, copiii etc. Este foarte frumos sa te joci cat timp esti in corp. 

9. Scrii la viitoarea ta carte? Dacă da, ai dori sa împărtășești cu noi despre ce este vorba?

Da. Scriu la urmatoarele trei carti. Cartea „Reprogramarea minții” se apropie de final.
10. Ți s-a închis vreodată o ușă ce te-a făcut, chiar și pentru câteva zile, să renunți la visul tău? Ce te-a făcut să continui?

S-au inchis multe usi. Niciodata nu m-am gandit sa renunt la visul meu pentru ca am in fata obstacole. Le depasesc. Caut solutii. Atunci cand am observat ca doua guverne din Romania nu sunt in masura sa scrie o scrisoare de cinci randuri pentru Comisia Nobel, am decis sa depun actele pentru cetatenie irlandeza. Solutii sunt intotdeauna daca le cauti.
Prin reprogramare mentala, am trasat intentia puternica pentru Nobel si a disparut din calea mea alt obstacol, comisia nepotrivita.
Continui pentru ca am un tel clar definit.

11. Și cum îmi doresc ca acest interviu să fie unul deosebit, te provoc să ne spui ceva despre tine, ceva ce nimeni nu știe...
Eu sunt Dumnezeu. 😊


Îi mulțumim Carminei pentru că și-a rupt din timpul ei pentru a răspunde la întrebările noastre și îi urăm succes în continuare în carierea de scriitor. 
Cărțile Carminei Harr sunt publicate la trei edituri diferite, în trei țări diferite: Coresi (România), AuthorHouse (America) și ViveLibro (Spania).



24 iun. 2018

De vorbă cu Marius Ungureanu, autorul cărții „Sânge pentru sânge”

14:19 1 Comments

Recent am avut șansa să descopăr cartea Sânge pentru sânge scrisă de Marius Ungureanu, așa că m-am gândit să vă invit a-l cunoaște pe omul din spatele cărții.

Autodescriere:


Sunt o persoană plină de entuziasm și dornică să descopăr ceva nou. Îmi place să mă joc, cu imaginația mea și să văd până unde pot ajunge. Ador să scriu în primul rând, familia este viața mea și faptul că viața reală este mult mai grea decât cea imaginară, acest lucru mă ajută enorm. În cărțile mele îmi creez propria lume, unde pot face orice.





1. Cum au apărut ideile cărților tale?

În primul roman ÎNGER și DEMON. ÎNCEPUTURI, totul a prin viață de la un vis. Mi s-a părut atât de real acel vis încât m-am hotărât să-l scriu. Nici prin cap nu mi-a trecut că va prinde viață. Pagină cu pagină, acest vis m-a prins și s-a format un roman.

În al doilea roman SÂNGE pentru SÂNGE, ideea a pornit de la vampiri, dacă pot spune așa, doar că am încercat să pară totul mult mai real și posibil. A ieșit un roman care pe mine m-a prins de la primul cuvânt scris.

2. Cum a început toată această călătorie a scrisului și a publicării romanelor tale?

Totul a început cu mai multe email-uri către diferite edituri. Nu credeam că am vreo șansă, dar în cele din urmă, totul a prins contur. Am colaborat și colaborez în continuare cu două edituri minunate.

3. Ce te inspiră să scrii și te face, în același timp, să continui să-ți construiești propria lume?

Cred că această fugă într-o lume necunoscută. Sunt o persoană care, atunci când se așează șa scris, pur și simplu scrie. Nu-mi planific ceea ce am de scris, ideile îmi vin odată cu trecerea paginilor.

4. Câte elemente din realitate se regăsesc în romanele tale sub un alt înveliș?

Foarte multe, unele chiar sunt reale. Locul natal, mașina, cățelul și multe alte locuri.

5. Cum îți vizualizezi viitorul ca scriitor peste cinci ani?

Sper din tot sufletul să pot scrie cât mai multe cărți. Ca viitor, cred că satisfacția de a crea ceva și a lăsa în urmă.

6. Ce părere aveți despre România și, implicit, despre problema cu care se confruntă editurile, dar și cititorii? Ce ați schimba și ce soluție ați avea pentru a remedia acest lucru?

Nu știu dacă sunt în măsură să vorbesc despre acest lucru, dar mi-aș dori din tot sufletul ca piața cărților din România să urce la un alt nivel. Sunt edituri și autori români extraordinari, dar ce putem face noi pentru a ajunge la un nivel mult mai sus?

7. Dacă ai fi un autor celebru, cine ai fi și de ce?

Nu știu dacă aș vrea să fiu cineva anume. Fiecare autor în parte are stilul lui de a scrie și de a fi. Eu prefer stilul meu.

8. Ai un personaj cu care te indentifici foarte bine din cartea ta?

În ambele cărți, personajul principal sunt eu. Îmi place să fiu eu, să descopăr acea lume șingur. Să privesc în jur și să trăiesc toate sentimentele posibile pe care le poate avea o persoană.

9. Scrii la viitoarea ta carte? Dacă da, ai dori sa împărtășești cu noi despre ce este vorba? (Chiar și un fragment)

Da, scriu la un roman nou care este total diferit de celelalte două. Un roman plin de aventură, dragoste, acțiune și umor, dar cu un limbaj mai specific.

- Nu puteai să-ți iei și tu o pereche de pantaloni mai largi?
- Da ce, te deranjează?
- Nu, doar că mai am puțin, apoi mă arunc și eu peste bord.
- Chiar te rog.
- Știu că ți-ar plăcea, dar pe urmă, nu mai afli cum este cu poziția trandafirului.
- Gata, strigase aceasta și se retrase ușor, poți să-i dai drumul.
- Să-mi dau drumul?
Alana înțelesese unde bat și-mi zâmbi ușor.
- Doar atât îți trebuie? Cineva aplecat peste geam?

10. Ți s-a închis vreodată o ușă ce te-a făcut, chiar și pentru câteva zile, să renunți la visul tău? Ce te-a făcut să continui?

În aceast drum pe care-l pornești, cu siguranță vei avea multe uși închise, dar nu trebuie să renunți niciodată la visul tău și să continui. Vei vedea că acele uși care ți s-au închis în față, se vor deschide foarte ușor. Voi continua să cred în visul meu și vă sfătuiesc și pe voi, cei care citiți acet interviu NU RENUNȚAȚI indiferent de obstacole, continuați să scrieți și să credeți.

CEVA DESPRE MINE
Atunci când scriu, niciodată nu știu ce se întâmplă peste o pagină două. NU mă gândesc la început, cuprins și încheiere, atunci când i-au pixul, pur și simplu scriu, totul vine de la sine.

Citat

Dacă mă găseşte tata aici, iar o să stoarcă tot sângele din mine, voi deveni din nou cobaiul său, dar am o şansă să mă răzbun pe el. Odată ce intră aici, o să‑l iau prin surprindere şi o să‑l fac să‑i pară rău pentru tot ce mi‑a făcut. Doar că la ultima întâlnire dintre noi, a fost mult mai puternic. Nu, trebuie să mă întâlnesc cu Denisa şi să mă recuperez în totalitate, apoi o să mă ocup de el. Mă certam în gând şi îmi făceam planuri. Singura soluţie plauzibilă era să ies cât mai repede de aici şi să mă întâlnesc cu Denisa.

Îi mulțumim lui Marius pentru că și-a rupt din timpul lui pentru a răspunde la întrebările noastre și îi urăm succes în continuare în carierea de scriitor. 



De vorbă cu Miruna Lavinia, autoarea cărții „Decolorat”

14:07 0 Comments

Astăzi vă invit să o cunoașteți pe Miruna Lavinia, o scriitoare pe care am descoperit-o recent citindu-i romanul publicat la Editura Berg, Decolorat
Autodescriere


Sunt o persoană atrasă de latura artistică a vieții, mereu am fost. M-am străduit să-mi dezvolt aptitudinile artistice prin pictură și desen, lucru dobândit după mulți ani de studii și perseverență. Toate ideile și inspirațiile sunt puse pe hârtie sub formă de cuvinte sau desene încă din adolescență. Ador benzile desenate, ceea ce m-a încurajat să creez și eu propriile mele povești. Tot din adolescență am început să intru în domeniul literaturii fantasy, stil care m-a influențat foarte mult. Îmi place să călătoresc, să ies prin lume, să fac excursii în munți, sau pur și simplu să stau într-un loc în natură. Uneori sunt plecată cu zilele, ca să mă deconectez de lume. Îmi găsesc mereu inspirațiile din călătorii, muzică (în special rock) seriale și filme artistice. Sunt o persoană introvertită și nu vorbesc decât dacă este necesar. De obicei sunt calmă și ascultătoare, dar uneori tind să-mi pese prea mult.

     Decolorat este cartea care zugrăvește tot conținutul în     mister, de la prima pagină a acesteia şi până la ultima. Îți     oprește timpul și te lasă pierdut în emoțiile personajelor,     care se îneacă în propriile încercări de a supraviețui furtunii     non-culorilor. Furtună din care nu mai au nicio șansă de a     se salva. Se contopesc fără să-şi dorească acest lucru, iar     rezultatul e unul gri și monoton ca rațiunea lor, ce le     murdărește nu doar mâinile, ci și sufletul care plânge după     normalitate și dor.  
Recenzia completă aici.

1. Cum a apărut ideea cărții Decolorat? La ce se referă mai exact acest titlu?

Înainte de Decolorat, a existat ceva cu totul diferit. Ideea de bază s-a născut acum mult timp, prin 2010-2011, pe când terminam liceul și începeam facultatea. De obicei când îmi vine o astfel de idee, ea stagnează în mintea mea, încât eu o pot dezvolta, uneori o visezi cu ochii deschiși. O etapă dragă mie este crearea personajelor, iar pentru Decolorat am simțit ceva real în fiecare personaj creat: de la cea mai antipatică persoană, până la protagoniști. Ca să revin, înainte a exista de fapt un manga (bandă desenată) numită Enjoy the Ride care urma același fir narativ exact aceleași personaje, doar că anumite evenimente nefericite, datorată tehnologiei și computerelor, am fost obligată să renunț la munca mea, care deja rula de 2 ani. După aproape 3 ani m-am gândit să spun povestea lor într-o formă nouă: o carte. Astfel s-a născut această poveste, iar pentru mine înseamnă extrem de mult, fiindcă trebuie să recunosc, am muncit peste 7 ani la ea, și nu a fost ușor, a durat mult, uneori îmi era greu să trec peste unele scene, alteori scriam nebunește. Pe când terminam un capitol revizuiam de la început totul, pentru că multe se schimbau de-a lungul narațiunii, ceea ce a făcut să revin cu modificări constant.
În ceea ce constă titlul, are mai multe semnificații: una este că decolorat e termenul folosit pentru ceva șters, a unor lucruri sau persoane care în timp își pot pierde însemnătatea și alta că pur și simplu există persoane în societate care sunt trecute în obscuritatea unui stil de viață foarte diferit, sau poate, cum e cazul și în această poveste, a opusului: a banalului. Pe de altă parte se referă la inabilitatea personajului principal, Theodore să vadă culorile, pentru că el este daltonist. Și astfel mi-am putut permite să trec din extreme în alte extreme, explorând ideile, intimitatea personajelor, identitatea lor, chiar și sexualitatea lor. Am simțit că, scriind acest roman, m-am descoperit pe mine și capacitățile mele de a putea manipula cuvintele precum o pensulă pe pânză.

2. Cum a început toată această călătorie a scrisului și a publicării romanului tău?

Nu pot să spun că sunt străină cu scrisul, fiindcă eu am mai compus mici povestioare, am avut multe tentative de a începe un roman, doar că Decolorat este singurul, până acum, pe care l-am putut duce la capăt. Nu a fost ușor, nu o să spun că o fost distractiv, pentru că nu a fost. Am început când treceam printr-o perioadă grea în viața mea, și scrierea poveștii m-a ajutat să mă descopăr, să revin iar la suprafață. La început nu mă gândisem că ajung să-l public, chiar dacă mă gândeam uneori că ar fi fost foarte frumos să văd acest efort în mâinile mele. Povestea a fost scrisă din dorința de a continua o muncă neterminată, și de a reda viețile unor personaje puse în ipostaze sociale nevăzute de ochii mondenității. Acum că vorbim de subiectul cărții, că este LGBT din motivul că eu așa am simțit că trebuie să fie. Am scris o carte pe care mereu am dorit să o citesc, așa îmi zic.

Drumul spre publicare a fost unul greu. Știam de la început la ce să mă aștept, dar înainte de asta am urmat, cu calm și răbdare pașii mărunți spre a realiza ceva: înainte de toate, Decolorat a suferit 2 modificări majorite în linia sa narativă, iar finalul său a fost schimbat tot de 2 ori, iar pentru mine a însemnat zile lungi de muncă la manuscris, așa că doar după ce l-am corectat de 3 ori, am zis că ar fi suficient, și nici atunci nu eram complet sigură că e bine. Chiar dacă eram înarmată cu răbdare și curaj, m-am lovit de inevitabil: refuzuri peste refuzuri. Luni de așteptări, pentru că sunt la început de drum e greu, dar până la urmă toate au dat roade și asta mă face, nu doar fericită, dar și împlinită.

3. Ce te inspiră să scrii și te face, în același timp, să continui să-ți construiești propria lume?

Motivația mea este atunci când văd această evoluție în creația mea. Schimbările în stilul meu sunt vizibile de la o lucrare la alta, subiectele devin mai mature, mai sigure pe ele și le abordez fără pic de inhibiție, fie ca sunt scrise sau sub formă de benzi desenate.
Aprecierea și încurajarea celor din jur este iarăși un motiv de a continua munca mea, sperând să inspir lumea la rândul meu, așa cum și eu am fost inspirată de alții.
Mereu mi s-a spus că eu trăiesc în propria mea lume, că aș lua totul prea în serios, dar dincolo de această aparență eu construiesc o întreagă lume ficțională, care începe să se contureze încet sub diferite forme: scris și desenat.

4. Câte elemente din realitate se regăsesc în cartea ta sub un alt înveliș?

Ca să fac o mică mărturisire, la baza subiectului din Decolorat stă o trăire personală. O parte din tiparul personajelor sunt luate din caracterul oamenilor întâlniți de-a lungul vieții. Au existat acești oameni care m-au influențat în crearea evenimentelor petrecute în roman, dar ele sunt mascate sub diferite metafore care fac acțiunile din roman să nu fie recunoscute ca fiind reale. Am analizat mult timp fiecare personalitate a personajelor și știam că eu creasem o relație diferită cu fiecare în parte, adică în sensul că sunt anumite personaje, precum Samuel, un membru din cercul de prieteni al lui Eugene, care este în contradicție cu existența lui Theodore în viața lor, dar cu toate acestea el face anumite compromisuri datorită faptului ca la mijloc există un interes comun de prietenie. Evenimentele sunt mai mult niște trăiri interioare, amestecate cu un fantastic inexplicabil și astfel am putut da o notă mai misterioară și complicată acestui roman. Eu nu am vrut să creez o poveste slice-of-life, nici o poveste de dragoste dar nici o poveste fantastică, însă am putut combina “realitatea” unui pictor talentat și recunosut prins într-o dorință carnală, cu banalul din viața prietenului său. Aici, repet, m-am putut folosi de extreme pentru a crea ceva, nu neapărat original, fiindcă e greu spre imposibil în ziua de azi, dar ceva ieșit din tipar, diferit, astfel am putut reda conflictul dintre Eugene și Theodore, evidențiind complementaritatea socială și cele din stilul lor de viață: haotic și ordonat, înconjurat de prieteni vs. singurătate.

5. Cum îți vizualizezi viitorul ca scriitor peste cinci ani?

Atâta timp cât scriu din pasiune, nu există un punct terminus pentru munca mea. E adevărat că uneori mă simt demoralizată la cât de puțin se citește, dar pentru mine acesta e o provocare în a continua, indiferent de rezultat, atâta timp cât nu renunț, eu cred că e cel mai important lucru. Eu am speranța ca pe viitor să mai public, fiindcă eu tot timpul am ceva la care scriu, am multe idei iar asta sigur nu o să se schimbe.

6. Romanul tău este unul erotic. De ce ai ales acest gen?

Da, Decolorat este un roman homoerotic. A existat încă de la început potențialul de a exploata diferențele dintre cele două personaje principale și am putut profita de acest avantaj și l-am dus la nivele mai îndrăznețe. Nu e deloc o poveste romantică siropoasă, ci mai degrabă zdruncinată de alegeri și dorințe, mai ales că eu la început nu am conturat concret orientarea fiecăruia, ci aceștia s-au descoperit pe parcurs și nici acest lucru nu e sigur, fiindcă relația dintre Theodore și Eugene este una foarte complicată, cu piedici morale și dorințe aprinse, care eventual duc la un inevitabil pe care ei știau că se va întâmpla. Eugene este un pictor extrem de haotic, liber arbitru, pasionat de frumos, pe lângă viața alături de prietenii săi, viața de student în contrast cu Theodore, care a fost învățat mereu să spună da, singuratic, ținut sub acoperișul părinților lui, ba chiar chinuit de tatăl său pentru comportamentul său mai molatec. E un roman fără perdea, unele scene sunt explicite, însă nu am avut tendința de a trece anumite limite, menținând un echilibru: erotic, nu obscen.

Tema sa fiind LGBT, este mai puțin dezbătută în literatura românească comparativ cu alte genuri și am știut că acest roman este o piesă lipsă pentru acest gen. Când studiasem puțin piața genului LGBT în România, numărul mic de romane de fapt m-a încurajat să scriu și eu o poveste așa cum mereu am vrut să citesc.

7. Dacă ai fi un autor celebru cine ai fi și de ce?

Menționasem pe la început că sunt mare fană a stilului fantasy, iar asta inseamnă un singur lucru: dragoni, trolli, creaturi fantastice, iar primul gând este: J.R.R. Tolkien. E imposibil de descris cât respect am pentru el și toată lumea pe care a creat-o. Lumea Arda, despre Pământul-de-Mijloc și Beleriand, miturile create și toate povestirile, care o să cucerească generații de acum încolo. Un exemplu pentru care mi-aș dori să fiu ca el e să am toate acele cunoștințe istorice, mitice pentru crearea literaturii fantasy contemporane și nelipsitul lui obicei de a privi florile și natura ore în șir (da, obișnuia să facă asta și mulți se plictiseau în jurul lui), nu m-ar deranja să fiu și eu așa, aș avea mult timp la dispoziție pentru a gândi un univers întreg.

8. Ai un personaj cu care te indentifici foarte bine din cartea ta?

Personajele mele sunt inspirate dupa tipare întâlnite în viața reală, dar ele au și ceva din propria mea persoană. Cel mai bine mă identific cu pictorul Eugene Vrabec pentru curajul de a zice și a face lucruri, chiar dacă au consecințe. Dacă nu le fac e posibil să regret că nu le-am făcut. Viața mea și a lui sunt oarecum asemănătoare: suntem artiști, trăim independent, suntem din multe puncte de vedere liberi cugetători, visători, facem ceea ce ne dorim. Un element la care am ținut foarte mult să-l descriu e faptul ca el obișnuiește să mănâne din caserole, lucru pe care eu îl fac destul de des, are și chestia asta un farmec aparte în viață. La partea romantica, totul stă pe dos, pentru că cine este el este o oglindă și a cine sunt eu: când scriam de adorarea frumosului, aveam în minte ideea că frumusețea este în ochiul privitorului și m-am învățat cum să apreciez semnele distincte ale frumuseții în viața de zi cu zi, iar aceiași tactică am folosit și pentru Decolorat.

9. Scrii la viitoarea ta carte? Dacă da, ai dori sa împărtășești cu noi despre ce este vorba?

Sunt mai multe proiecte la care lucrez momentan: o bandă desenată și un nou roman. Amândouă îmi sunt extrem de dragi și pun cu adevărat suflet pentru ele.
Romanul la care lucrez duce cu gândul la viața simplă din munți, despre metamorfoza realului cu basmele locale, o poveste despre doi frați, care din real, trec în imaginar, devenind sursa unor povești cu tâlc, spuse la gura sobei, e o poveste revigorantă, plină de intrigi, mai multe detalii prefer sa nu dau că altfel stric toată distracția. Când am început să scriu știam exact ce trebuie să fac, doar că fiind ceva mai de mare amploare, scrisul durează ceva mai mult decât am preconizat, sper doar să nu dureze 7 ani ca la Decolorat.
Sperând să vă trezească interesul, las aici ceva interesant:

„M-am ridicat alertat, câinii nu se treziră, asta m-a speriat și mai tare pentru ca orice sunet i-ar fi făcut să sară ca nebunii și să latre până rămâneau fără glas.
M-am îndreptat către gardul de lemn prin iarba moale din curte. Am prins cu teamă de scândurile vechi și mi-am ridicat privirea dincolo de ogradă. Tropăiturile se opriră așa cum și respirația mi se tăie la imaginea din fața mea.
Un cal negru, enorm își îndreptă capul spre mine, sfornăind din adâncuri, aerul cald bătea spre mine, dincolo de coama lui sălbatică am văzut și călărețul: un flăcău îmbrăcat în straie de cioban cu o privire tăioasă, nu îmi dădeam seama dacă părul lui era auriu sau argintiu, lumina lunii trăda orice apariție, însă nu și cea a asemănării.”

10. Ți s-a închis vreodată o ușă ce te-a făcut, chiar și pentru câteva zile, să renunți la visul tău? Ce te-a făcut să continui?

Din păcate prea multe astfel de uși mi-au fost închise. Mărturisesc că eu în mare parte lucrez pe cont propriu, fără prea mulți aliați și atunci drumurile devin mai dificile. Una din marile vise spulberate a fost faptul că nu am putut continua studiile în pictură, fiind nevoită să aleg o altă categorie pentru studiile universitare, dar alegerea asta nu a fost chiar un capăt de lume, pentru că eu am continuat să pictez și a fost suficient pentru mine să nu renunț la pasiune. De multe ori m-am lovit de zidul refuzului și nerecunoștinței, care este atât de dureros pentru că pierdusem timp, munca a fost zadarnică, încât au fost situații în care am renunțat să mai desenez săptămâni întregi, pentru că eram prea demoralizată și îmi scăzuse stima de sine până la punctul depresiei, lucru care din păcate chiar s-a întâmplat.

Ce m-a făcut să continui? În acele momente nu făceam decât să mă adâncesc în depresie, dar timpul le-a vindecat și faza interesantă era că din cenușă scoteam cele mai bune lucrări de artă. Și o luam de la capăt, cu cât făceam picturi mai frumoase, cu atât îmi revenea stima de sine și eventual recunoștința. Cam același lucru l-am experimentat și cu Decolorat în momentul când îl trimiteam la edituri și primeam refuzuri, doar că deja m-am copt și m-am obișnuit cu ideea că unii te refuză și gata, nu ai cum să le schimbi perspectiva, și asta e într-un fel bine, că descoperi ce fel de oameni există și ce preferințe au. Din refuz învăț, și dacă renunț pierd enorm.

Și cum îmi doresc ca acest interviu să fie unul deosebit, te provoc să ne spui ceva despre tine, ceva ce nimeni nu știe...

Adorm cu cățeluși de pluș în brațe în timp ce mă uit la TV la South Park. Nu regret absolut nimic.
Când am scris o scenă +18 din Decolorat, scriam la laptop noaptea și ascultam la căști o melodie pe repeat până am terminat acea scenă, a durat 3 ore să o scriu.
Acesta e nu este chiar un secret despre mine, ci mai degrabă despre munca mea: toate poveștile mele, atât ceea ce am făcut sub formă de benzi desenate (seria Dies ist Krieg și Un Vampir în Chișinău) iar acum romanul Decolorat se întâmplă în același univers și există posibilitatea ca personajele din aceste serii diferite: fie ei vampiri, nemuritori, gardieni, sau oameni simpli să se fi întâlnit de-a lungul vieții lor, mai ales că o mare parte din personaje călătoreau tot timpul prin Europa. Șșșș, iar un mic secret: asta explică micile inserții mai misterioase din Decolorat.
În facultate era o tipă înnebunită după Twilight și Fifty Shades of Grey, o dată mi-a băgat cartea în față și îmi spunea că Christian este bărbatul ei de vis și că vampirii din Twilight sunt cei adevărați. De fiecare dată când o văd, mai ales pe la cumpărături îmi aduc aminte de fază mi-o trântit în facultate și mă ascund după rafturi.

Îi mulțumim Mirunei pentru că și-a rupt din timpul ei pentru a răspunde la întrebările noastre și îi urăm succes în continuare în carierea de scriitor. 

Cartea ei este disponibilă pe site-ul Editurii Berg.




23 iun. 2018

„Prințul nemilos” — Holly Black, regina fantasy-ului și a zânelor

15:21 0 Comments
Titlu original: The Cruel Prince
   Autoare: Holly Black
   Editura: Storia
Seria: The Folk of the Air
   Nr. de pagini: 432
   Disponibilă: aici
   Rating: ★★★★★+
În primul și-n primul rând, trebuie să precizez că această carte chiar își merită faima. Recent apărută atât în străinătate, cât și tradusă la noi de Editura StoriaPrințul nemilos a reușit să adune destui fani pentru a crea un fandom și chiar începeam să devin din ce în ce mai nerăbdătoare cu privire la conținut, la stilul lui Holly Black și, mai ales, la personaje. 

Ceea ce regret din tot sufletul este că nu am citit cartea asta mai repede. Nu că nu aș fi vrut, însă perioada de apariție a romanului s-a contopit cu perioada mea de examene și chiar dacă mă tenta extrem de tare, am amânat lectura pentru a putea fi liberă total, să o citesc și să o admir așa cum se cuvine.

Acum că am descoperit și eu minunata lume a Făpturilor Văzduhului, vă invit să citiți sincera mea părere cu privire la acest roman delicios, pe care ÎN NICIUN CAZ nu trebuie să-l ratați. Este un must-read.

Prințul nemilos este de departe și fără nicio exagerare, cel mai bun roman fantasy pe care l-am citit anul acesta. Nu cred că îi lipsește ceva. Totul a fost construit minuțios, în cel mai mic și fin detaliu, atingând astfel, perfecțiunea. Holly Black s-a asigurat că vom primi o porție sățioasă de fantasy, așa că nu s-a zgârcit când a venit vorba de acțiune, personaje, mister și suspans. 

Lumea făurită de scriitoare este magică, cu o atmosferă de basm, în care personajele dau dovadă de o complexitate uimitoare. Niciun personaj nu este perfect, ba chiar abundă de defecte, însă asta îi face să pară persoane reale, și nu personaje fictive. 

Totul pare palpabil în Prințul nemilos. Linia dintre realitate și ficțiune se evaporă odată ce ai pătruns în universul magic lui Holly Black. Nu doar citești cartea, ci o simți, te transpui cu totul în poveste și rămâi agățat în pânzele țesute de personaje. Rămâi captiv până la finalul călătoriei, fără puterea de a te elibera. Holly Black nu reinventează și reinterpretează poveștile cu zâne, ci reușește să-și creeze propriile ființe, care se desprind de tiparele clasice. Ea nu aduce zânele pe teritoriul oamenilor, ci duce o muritoare printre aceste creaturi fantastice, construind un întreg univers, plin de culoare și muzică. Mi-e greu să descriu în cuvinte cum am simțit tărâmul zânelor. Dar s-a simțit real. 

În ceea ce privește stilul de scriere a lui Holly Black, pot spune că am rămas surprinsă de abilitatea ei de a picta scene, de la cele romantice prin care te amăgește și-ți oferă atât de puțin, până la cele încărcate de spaimă și teroare, la care nu se zgârcește deloc. Este, indubitabil, regina fantasy-ului și a zânelor, o maestră în țeserea de povești inedite și memorabile. Holly nu te va dezamăgi nici măcar prin dialogurile banale, seci, fără substanță pe care le inserează uneori. Totul are o încărcătură stilistică aparte în acest roman. Scriitura lui Holly Black este atât de dureroasă, onestă și lirică, încât este cel mai frumos lucru pe care l-au văzut vreodată ochii mei.

Dacă ar fi să descriu Prințul nemilos în (doar) câteva cuvinte, aș rezuma totul la faptul că este o infuzie reușită de idei, sentimente și trăiri, pe un fundal feeric, de vis. Este o carte plină de acțiune, intrigi, pericole, comploturi și trădări neașteptate, dar are pe ici pe acolo și romantism subtil care te face să vrei mai mult. Ăsta este un punct al acestei cărți. Faptul că primim o cantitate potrivită din fiecare și chiar dacă vrem mai mult, nu primim. Ne menține interesul și ne accentuează dorința de a râvni la cât mai mult.

Așadar, dacă vreți să citiți un fantasy original și calitativ din toate punctele de vedere, atunci nu cred că aș putea să vă recomand un roman mai bun decât Prințul nemilos. Are toate ingredientele pe care o carte de acest gen ar trebui să le aibă. Prinți răzvrătiți care se luptă pentru coroană? Răsturnări de situație după răsturnări de situație și dezvăluiri șocante? Cea mai lentă și agonizantă, dar în același timp romantică și plină de ură, poveste de dragoste între două persoane care aparțin unor lumi diferite? Da, le avem pe toate în Prințul nemilos.

Citiți cartea aceasta și nu veți regreta!

Prințul nemilos se deschide cu o crimă brutală în urma căreia Jude împreună cu surorile ei, Taryn și Vivienne, rămân fără părinți obligate să îl urmeze pe generalul Madoc, primul soț al mamei celor trei surori. Ajunse pe tărâmul magic al zânelor, Jude va fi nevoită să facă față noii situații și să se obișnuiască a trăi în acea lume nouă, oscilând de-a lungul anilor între ură și iubire pentru cel care a adus-o acolo. 

Zece ani mai târziu de la evenimentul sângeros din incipit, Jude încă încearcă să-și găsească propriul loc în frumoasa, dar înșelătoarea lume a zânelor. Vrea să fie una dintre ele. Vrea să se simtă egală cu ceilalți, nu doar o simplă ființă umană slabă. Însă torturile, hărțuirile și umilințele din partea prințului Cardan și a prietenilor săi nu ajută deloc la integrarea ei. 

Pentru Vivi, cea care este prima născută a lui Madoc și zână prin natură, revenirea în lumea umană este tot ceea ce-și dorește. Pentru Taryn, integrarea în noul tărâm este singura cale prin care mai poate fi fericită. Însă pentru Jude, răzvrătirea, vărsarea de sânge și răzbunarea reprezintă singurele acțiuni care o definesc și prin care se mai poate simți întreagă. 

Nu tânjesc să devin egală cu ei. În inima mea, tânjesc să-i întrec.

Jude va păși pe un teren periculos și fragil atunci când i se oferă oportunitatea de a deveni spion al prințului Dain. Nu doar că va trebui să trădeze și să aibă secrete față de familia sa, dar va trebui să-și jure loialitatea față de prinț în speranța că va deveni rege și va putea, astfel, să aibă o poziție bună la curte. Deși ea este o simplă muritoare și nu are prea multe calități, Jude este perfectă pentru rolul de spion pentru că se poate folosi de cel mai mare avantaj pe care zânele nu îl pot avea: minciuna. Zânele nu pot minți, însă ea poate, și se va dovedi o mincinoasă iscusită. 

Intrând într-o lume a alianțelor, a jocurilor politice și a înșelăciunilor, Jude nu mai poate da înapoi. Râvnește la cât mai mult, devine neînfricată, iar asta s-ar putea să o coste chiar viața. Tot ceea ce s-a chinuit să construiască de-a lungul anilor e pe cale să se dărâme, lăsându-se pradă întunericului ce o învăluie din ce în ce mai tare. 

Cert este că viața la Curtea Zânelor unde sălășluiesc făpturile văzduhului este mai periculoasă decât s-ar fi așteptat Jude. Comploturile, trădările și uneltirile pentru a pune mâna pe tron o înconjoară pe protagonista noastră, iar fără vărsare de sânge nu se pot atinge scopurile dorite.

Cum va reuși să facă față Jude în această lume plină de pericole?
Cu cine va alege să se alieze?


Jude Duarte este muritoare. Ea este o ființă firavă, care este pusă în fața unei noi lumi, a unei noi vieți încă de la o vârstă fragedă. Ea nu pretinde că este puternică nicio clipă, pentru că știe cu adevărat că nu este. Își acceptă natura și încearcă să trăiască știind că nu va fi niciodată una de-a lor. Însă asta nu înseamnă că trebuie să se resemneze și să accepte umilințele și bătaia de joc a ființelor superioare. NU. Ea luptă pentru a fi egală cu făpturile văzduhului. Minte, înșală, omoară. Asta o face să simtă control. 

Partea întunecată a lui Jude iese la iveală atunci când prințul Cardan încearcă să o dezarmeze, să o rănească, să o facă să se simtă inferioară speciei sale. Dar Jude are o minte diabolică, iar Cardan nu știe cu cine are de a face. 
Ceea ce nu știe cu adevărat Jude este că în subconștientul său începe să se simtă atrasă de prinț. Ceea ce nu este deloc în regulă.

Pe el îl urăsc cel mai mult. Îl urăsc atât de mult, încât uneori, când mă uit la el, abia mai pot să respir.

Cardan Greenbriar este prinț al Înaltei Curți a Zânelor, cel din urmă fiu al Înaltului Rege. Este brutal, nemilos, îngâmfat, egoist și nevrednic de statutul său. Însă sub aparențele pe care acesta încearcă să le păstreze, de prinț regal fără scrupule și sentimente, Cardan are și el un suflet. Un suflet pe care nu vrea să-l arate nimănui. 

Cardan vede o oportunitate de neratat în a-și bate joc și a o umili pe Jude doar pentru simplul fapt că nu este de-a lor. Pentru el, Jude reprezintă doar o musculiță care nu are ce căuta printre zâne, așa că își va arăta disprețul față de dânsa de câte ori de ivește ocazia. 

Însă ceea ce nu știe Cardan este că Jude are un plan. Un plan care va face ca rolurile celor doi să fie inversate.

- Chiar crezi că poți câștiga împotriva mea? Împotriva unui prinț al Tărâmului Zânelor?
- Te voi sfida în continuare. Te voi face de râs cu sfidarea mea. Îmi tot amintești că sunt o biată muritoare și că tu ești un Prinț al Zânelor. Ei bine, dă-mi voie să-ți amintesc că asta înseamnă că tu ai mai multe de pierdut, pe când eu nu am nimic.

Relația celor doi este construită, cel puțin la început, din ură și o rivalitate constantă. Jude reprezintă umanul, slăbiciunea și puritatea, pe când Cardan este reprezentantul zânelor, al puterii și al cruzimii. Chiar dacă cei doi sunt diferiți din toate punctele de vedere și fiecare se opune celuilalt, vom vedea că Jude nu este doar umană, iar Cardan nu este doar un ticălos. Caracterele celor doi se împletesc armonios și, deși autoarea nu a accentuat prea mult romantism în conturarea lor, se simte o tensiune continuă între muritoare și prinț. Cert este că Jude și Cardan sunt delicioși atât împreună, cât și separat.

    

Cumpără Prințul nemilos de Holly Black de aici.