22 iun. 2018

„Pe vecie și încă o zi” de Monica Mihai — Recenzie


Pe vecie și încă o zi a fost o lectură răcoritoare într-o zi toridă de vară. E un roman care te duce pe culmile iubirii, apoi când te întâlnești cu ea, te izbește pur și simplu de norii furtunii dezamăgirilor și ajungi direct în abis.

Nu pot spune decât că mi-a frânt inima și, deși am fost la început foarte răbdătoare să descopăr povestea construită de Monica, atunci cand am ajuns la final, am fost pur şi simplu izbită de realitatea cruntă. Am fost izbită de adevărul grăit prin cuvinte. Cuvinte care m-au fermecat pe tot parcursul lecturii.

Dacă vă plac poveștile de iubire și sunteți în căutarea unei cărți care să vă transmită ceva, ei bine, astăzi vă pot oferi o recomandare de acest gen. Pe vecie și încă o zi este romanul care m-a impresionat și mi s-a strecurat în suflet, și sunt sigură că vă vor plăcea atât povestea și stilul autoarei, cât și personajele creionate.

Știți adolescentul acela tocilar care se îndrăgostește de fata bogată, aceasta fiind dorită de toți băieții?
Ei bine, aici o avem pe regina liceului, dar și pe Jace, băiatul care suferă în tăcere după "păpușa fără suflet". Fiind un bun matematician, acesta speră că Renee îl va băga în seama, lucru care nu se întâmplă.

Visele lui se transformă în coșmari atunci când aceasta îl refuză vehement în fața iubitului său. Jace este un băiat sensibil, dar când lângă el apare o străină ce-l face să înțeleagă că dragostea vine cu sacrificii, iubirea lui pentru Renee devine o adevărată provocare pe care s-ar putea să o piardă.

Anii trec și odată cu ei, Jace se transformă dintr-un tocilar într-un adevărat bărbat cu un statut social diferit față de cel din copilărie. Însă nu are ceva la care a visat încă de pe atunci, nu are parte de dragostea adevărată pe care o caută. După un divorț din care a ieșit cam șifonat la buzunar, acesta se reîntoarce în orașul natal, unde o reîntâlnește pe Renee, dar și pe Brooklyn, fata care îi schimbă percepțiile.

Acum zarurile sunt aruncate între cei doi. Mai rămâne de văzut cine va câștiga și cine va fi cel care va oferi câștigătorului bine-meritatul premiu.

Pe vecie și încă o zi este o carte simplă, dar care schimbă ceva în inima cititorului. Ne învață să apreciem oamenii indiferent de statutul său social, dar și faptul că oamenii pot să-şi modifice statul prin muncă. Pot iubi și pot fi fericiți alături de persoanele iubite și, cel mai important, oamenii pot schimba viața cuiva. Povestea pe care a scris-o Monica merită descoperită pentru doza de emoții pe care a reușit să o aștearnă pe foi.

  

Puteți achiziționa cartea Pe vecie și încă o zi de pe site-ul autoarei, dând un click aici.
                                                                                                                             

Un comentariu: