22 iun. 2018

„Încă aud muzica noastră în gând” — O familie (ne)fericită

   AutoareAgnes Martin-Lugand
   Editura: Trei
   ColecțieFiction Connection
   Nr. de pagini: 350
   Disponibilă: aici
   Rating: ★★★

O meditatie profunda asupra visurilor si ambitiilor fiecaruia dintre noi. Yanis si Véra au tot ce le trebuie ca sa fie fericiti: se iubesc ca in prima zi si au trei copii superbi. Singurul lucru ingrijorator este colaborarea tot mai problematica a lui Yanis cu Luc, partenerul lui de la firma de arhitectura si fratele Vérei. Ruptura dintre ei se produce in momentul in care Luc refuza o schimbare majora pe care Yanis o asteapta de mult. Sustinut de sotia sa si ajutat financiar de Tristan, un client aparut pe neasteptate si care il admira neconditionat, Yanis porneste pana la urma propria afacere. 

Dar viata care parea un vis incepe sa capete o latura intunecata. Va putea Yanis sa scape de vartejul infernal care ameninta sa-l inghita, fara sa o implice si pe Véra? Va rezista relatia lor presiunii celor din jur?

Încă aud muzica noastră în gând este un roman ce ne prezintă etapele și eșecurile din viața de zi cu zi a unui om ce-şi dorește să progreseze în domeniul său, dar și în familie. Un titlu de roman metaforic cu o prospețime de liniște și o adiere de iubire a celor doi protagoniști, care în ciuda întâmplărilor au luptat pentru ceea ce au avut: iubire, fericire și bani.

Nu pot spune că mi-a plăcut foarte mult acest roman, deoarece tinde să devină plictisitor uneori și nu am resimțit niciun gram de emoție pe tot parcursul acestuia. Totul se pierde undeva în lanțul descrierilor evenimentelor, hrănirea celor mici, cinele și dialogul, care și acestea sunt banale. Pe mine una nu m-a atras decât ideea romanului: Luptă pentru ceea ce îți dorești indiferent de obstacole!

Aveam pretenții mai mari de la această carte și îmi doream să simt furnicături așa cum am simțit citind un alt roman de-al scriitoarei Agnes Martin-Lugand, și anume Oamenii fericiți citesc și beau cafea, lucru care nu s-a întâmplat, din păcate. Am regăsit sentimentul patern, tatăl reușind să găsească, în ciuda serviciului solicitant, și puțin timp pentru copilașii săi. Un lucru pe care eu nu l-am mai observat în ziua de astăzi. Toți părinții înlocuiesc timpul de joacă al copiilor cu un telefon sau o tabletă... Dar la Yanis nu găsim așa ceva.

Cinci ani de frustrări se vor duce ca fumul.

Yanis este tatăl a trei copii minunați, care își petrec uneori timpul cu el la firmă. Asociat cu Luc, fratele Verei, acesta încercă să atragă câți mai mulți clienți în afacerea lor. Un client fericit înseamnă un contract semnat, dar asta până când între cei doi asociați se iscă o ceartă și totul se năruie.

Véra, în schimb, este o femeie frumoasă și o mămică minunată, care lucrează de 15 ani într-o firmă de voiaj. Aceasta își aduce aminte cum l-a cunoscut pe Yanis, iar faptul că era fascinată de ochii lui și de tot ce însemna el în totalitate, a făcut-o să-i ofere o șansă băiatului îmbrăcat în salopetă, care era cel mai bun prieten al fratelui său, Luc.

În ziua în care s-au cunoscut, vremea a trecut ca un vânt de toamnă, rece și plăcut. Dar tot în aceeași zi, au auzit pentru prima dată muzica lor în gând. Simfonia tuturor sentimentelor...

 - Véra... Aud muzica noastră în gând.
 - Și eu...

Este o carte simplă ce ne oferă imagina unei familii care trece prin greutățile vieții. Începând cu pași mărunți, dar siguri, Yanis și Véra își construiesc propriul cămin alături de cei trei copii ai săi.
Romanul oscilează între prezent și trecut, mijloc prin care ne sunt aduse la cunoștință amintirile celor doi îndrăgostiți, cum aceștia au trecut prin diferite greutăți și uși închise ca să aibă ce au acum.

Pe parcursul romanului, familia perfectă începe să se destrame puțin câte puțin, iar nopțile pierdute de Yanis în scopul serviciului o fac pe Véra să fie reticentă în ceea ce privește noul "sponsor", Tristan.
Atitudinea lui Yanis se schimbă față de familia sa, iar asta duce la decăderea proprie.

Acest roman conține un adevăr crunt: uneori, familiile care odată au fost frumoase și demne de urmat, s-au dovedit a fi doar simple aparențe, care ascundeau minciuni și nefericire.

Ce ascunde Tristan și ce intenții are cu familia Vérei? 
Se vor reîmpăca cei doi protagoniști sau o vor lua pe drumuri separate? 

Dacă doriți să citiți ceva relaxant, vă recomand acest roman cu tentă educativă, care prezintă o altfel de imagine asupra familiei, sacrificiilor și luptei de a supraviețui.


Achiziționează Încă aud muzica noastră în gând de Agnes Martin-Lugand de aici cu transport gratuit.

                                                                                                                                  


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu