Titlu: Jurnalul împlinirii
Autoare: P. Anda Claudia
Editura: Stylished
An apariție: 2018
Nr. de pagini: 256
Disponibilă: aici
Rating: ★★★★★
Jurnalul împlinirii - Eliberată de prejudecăți e o carte ce ne arată problemele societății noastre. Copiii primesc încă de mici un telefon, iar de aici pornește o adevărată aventură pentru cei ce dețin un asemenea gadget, dar implicit și pentru adulți.
#Jurnalulîmplinirii este o carte cu un ecou puternic. Am așternut pe hârtie o explozie de sentimente puternice, simțite de orice om, măcar o dată în viață.
În ziua de astăzi e mai important să ai haine de firme, decât să ai ceva în cap. Oamenii vor doar ambalajul, nu și interiorul, și mă întreb de ce creăm astfel de personaje? Unde sunt vremurile de altă dată, când atunci când ieșeam la un suc, vorbeam între noi și nu printr-un telefon?
Am ultimul model de Iphone. Cum l-am obținut e doar problema mea. Să vedem ce mai e pe Insta și Facebook. Rețelele de socializare au devenit viața mea, mai nou... Am 4562 de prieteni pe Facebook și 10.000 de urmaritori. Pe Instagram am aproape 14.000 de followers.
Sofia e prototipul de femeie care își dorește distracție, deși şi-ar fi dorit să întâlnească acel barbat care să o schimbe și să o facă să vibreze doar cu o privire. Dar nu s-a întâmplat și a renunțat facil la acest vis. Acum nopțile pierdute în cluburi o definesc, nopțile pline de amor cu diferiți bărbați și mașina nouă pe care o conduce o fac să se simtă o adevărată femeie. Și mă întreb de ce?
Până nu demult visam să simt dragostea adevărată. Visam la prințul meu pe cal alb, așa cum visează toate fetele...Dar în viață lucrurile nu sunt mereu așa cum visezi.
E o carte care construiește piramida lecțiilor de viață. Ne vorbește despre greșelile oamenilor, despre oamenii care pot fi răi, dar care au liberul arbitru de a-şi alege "tabăra". Ne vorbește despre succesul oamenilor, dar și despre cine suntem noi cu adevărat. Cine ești tu?
Unii bărbați judecă o femeie atunci când aceasta primește o mașină de lux cu care se prezintă a doua zi foarte zâmbitoare. Pentru un iubit e o bănuială, pentru un bărbat care caută doar plăcere e un cadou, iar pentru cel ce iubește e un chin. Iar Alex trece prin îndoială, și din nou această carte ne învață să nu tragem concluzii pripite, fără să stăm de vorbă cu persoana în cauză, pentru că poate din gelozie vom pierde totul cândva...
Dumnezeu vrea ca omul să fie bucuros și fericit. Nu te lasă păcălit de partea ta cea rea. Bucură-te și fii fericit!
Mi-a plăcut Jurnalul împlinirii pentru că ne învață să fim curajoși, teama fiind doar un sentiment ce ne împiedică să fim fericiți. De multe ori ne alungăm visele pentru că ne este frică, însă Sofia are puterea de a depăși toate încercările vieții și de a ajunge să se regăsească şi, implicit, să fie fericită.
Învățăm să iertăm, să acceptăm orice persoană indiferent de statutul social, învățăm să fim calmi în cele mai obscure împrejurări, dar și să apreciem amintirile și persoanele care ne sunt alături de-a lungul vieții, acum când sunt în viață și nu atunci când aceștia trec în neființă.
E jurnalul unei visătoare pe care vi-l recomand din tot sufletul meu. Așa cum afirmă și autoarea la început, Sofia poate fi oricine, poate fi prietena ta sau poți fi chiar tu. Încercați să fiți fericiți indiferent de circumstanțe.
Achiziționează Jurnalul împlinirii de P. Anda Claudia de aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu