20 iun. 2018

„Iubirea doare” ― Mini-recenzie




   Titlu: Iubirea doare
   Autoare: Jamie McGuire
   Editura: Trei
   Nr. de pagini: 168
   Disponibilă: aici
  Rating: ★★★



America Mason, o studenta indrazneata la Eastern State University, si unul dintre membrii familiei Maddox, Shepley Maddox, se indragostesc la prima vedere. Relatia lor inainteaza pas cu pas, desi Shepley ar vrea sa grabeasca lucrurile si sa se casatoreasca mai repede cu America. 

O cere de doua ori de sotie, dar ea il refuza si-l roaga sa aiba rabdare. 
Shepley accepta situatia, insa trei ani mai tarziu, cand America pare sa fie pregatita pentru casatorie, un accident le schimba viata si ii face sa pretuiasca mult mai mult ceea ce au. 
Desi doare uneori, iubirea invinge intotdeauna…

Iubirea doare a fost o lectură ușoară, simpatică, dar nu se compară cu celelalte cărți ale autoarei. Sincer, mi se pare că nu prea a fost inspirată când a scris acest roman, deoarece nu pare să aibă vreo legătură cu celelalte și nu îi recunosc stilul acesteia.

Dezamăgirea mea cea mai mare este în legătură cu protagonista. America este un personaj fără intensitate, fără esență, fără valoare și, implicit, fără viață. De ce spun asta? Pentru că tot timpul caută ceartă, mereu am văzut-o ca pe o victimă, deși nu este una. Are un băiat așa de bun lângă ea, ce i-ar oferi și luna de pe cer pentru ca aceasta să fie fericită, dar se pare că nu e suficient pentru America, deoarece ea caută acul în carul cu fân când nu este cazul. America e genul de fată care dacă își propune ceva, ar face orice ca să reușească.

L-am întâlnit aici și pe Travis din Fericirea începe azi, care acum e schimbat și mi-a plăcut de el. A devenit bărbatul pe care si-l dorește orice femeie lângă ea, mai ales când o duce pe soția lui în casa lor nouă e evident că e emoționat, e evident că ei au rămas un cuplu frumos de care îmi aduc aminte cu plăcere.

Cartea e seacă, conține prea multe detalii, prea multe certuri și prea puține lucruri interesante.
Un lucru care chiar mi-a plăcut a fost tornada de trăiri și sentimente, care m-a derutat un pic, dar care mi-a oferit puțină acțiune în toată atmosfera aceea plictisitoare, chiar dacă și aceasta a fost superficială.

Aveam așteptări mai mari, însă am fost dezamăgită. Deși e un roman potrivit pentru o zi de vară, vă poate da și bătăi de cap. Eu zic să o citiți dacă v-au plăcut celelalte romane publicate de autoare pentru că veți descoperi unele personaje mai bine și veți putea face o comparație între ele.

Dacă doriți să cumpărați cărți la prețuri avantajoase, vă invit să vizitați site-ul celor de la Libmag pentru că veți găsi o gamă variată de titluri din care puteți alege.
Pentru mai multe detalii accesați site-ul lor dând un click aici.

LECTURĂ PLĂCUTĂ!
                                                                            
                                                                                                                   
                                                                                                                                  


2 comentarii:

  1. Cred că aș citit cartea numai pentru secvențele cu Travis din Fericirea începe azi, mi-a plăcut destul de mult de el :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Travis e de vis în carte😏🙈 Îți recomand să o citesti pe toată, cine știe, poate că-ți va plăcea.😉

    RăspundețiȘtergere