De vorbă cu Ioana Dumitrăchescu, autoarea cărții „Lacrimi de îngeri”

Ioana Dumitrăchescu este autoarea romanului Lacrimi de îngeri, care a apărut recent la Editura Celestium. Astăzi vă invit să o cunoașteți mai bine pe autoare și să descoperiți omul din spatele cărții.





Descrierea cărții:






Crezi că te poţi îndrăgosti nebuneşte de o persoană pe care nu o cunoşti câtuşi de puţin?

Un simplu vis o aruncă pe Alexandra în prea frumoasele braţe ale dragostei. O leagănă pe acordurile sale magice, o mângâie, o mistuie. Îi oferă iubire pură ce o consumă şi reface inima rănită de cel pe care cândva îl iubea. Alexandra se luptă cu propriile trăiri, întrebări, vise şi speranţe. Trăieşte o dramă, o iubire, o aventură plină de peripeţii pe care doar citind le poţi descoperi.






Pentru început, am rugat-o pe Ioana să încerce a se descrie în zece fraze.
Provocare acceptată.





Sunt o visătoare, poate prea mare, și asta cred că știe toată lumea. Îmi place să scriu de mic copil, să creez lumi, personaje și să ofer lumii mesaje profunde și spirituale. Sunt sociabilă, îmi place să îmi fac prieteni, să ies în lume. Îmi place să ajut și fac asta de câte ori pot. Sunt plină de entuziasm și ambiție și nu mă las până nu reușesc să fac ceva remarcabil, ca dovadă faptul că unele romane le-am rescris de două-trei ori până acum, fiindcă n-am fost mulțumită de ele. Ca să spun și un defect major, este acela că nu scriu în fiecare zi așa cum mi-aș dori, nu din lipsă de inspirație ci din teama că nu va ieși perfect. Sunt dornică de a împărtăși cu oamenii lumea mea, o lume pe care o visez deseori și unde există doar pace și prietenie. Îmi place să vizionez filme, multe filme dacă s-ar putea și aș avea timp, mai ales cu super-eroi, sunt o mare fană Marvel. Îmi este teamă de eșec, iar uneori mă gândesc la faptul că oamenii nu sunt pregătiți să citească romanele mele care nu sunt deloc ușoare, majoritatea abordează o anume filozofie. Îmi place să mă cunosc, să știu cine sunt în profunzime, să mă caut prin fiecare roman citit, prin fiecare film vizionat, prin fiecare melodie ascultată și prin fiecare om întâlnit.






1. Cum a apărut ideea cărții tale?






Lacrimi de îngeri (dincolo de viață) este primul roman pe care l-am scris, în 2007. Atunci, un prieten de-al meu s-a sinucis. După o profundă suferință, am început să scriu acest roman în memoria lui. Am scris puțin atunci, iar în 2010 am reluat romanul și l-am continuat până la final. Tot încercând să îl public mi-am dat seama că ceva lipsește. Editurile pe atunci nu mi-au dat nicio șansă. Iar în 2017, mi-am luat inima în dinți și am rescris-o. Această nouă versiune este una mai dramatică și nu îl are în vedere doar pe Florin, amicul despre care spuneam mai devreme. Dar, are un mesaj foarte puternic.





2. Ce înseamnă pentru tine Editura Celestium?






Editura Celestium este copilul meu de suflet, pe care l-am adus pe lume în 2015. Fiind la început, am clacat și am fost nevoită să renunț, oferindu-l oamenilor care sunt capabili să-l întrețină și să facă ceva remarcabil și deosebit. Chiar dacă nu mai este editura mea, eu o iubesc și o susțin în continuare, fiind editor. În continuare, ne propunem să aducem romane de calitate pe piață, autori români deosebiți și cu povești foarte bine scrise și care au priză la public.





3. Cum alegi manuscrisele ce se vor publica? Există un tipar sau trebuie să te emoționeze pe tine pentru a fi numită o carte bună?






În primul rând, trebuie să emoționeze. Am citit multe manuscrise, unele bune, altele mai puțin, am învățat ce înseamnă să scrii bine, pentru cititori și ce înseamnă o carte bună. Vreau să amintesc asta tuturor celor care scriu și care sunt la început de drum. O carte bună nu înseamnă doar să povestești ce se întâmplă în viața unui personaj ci să fii acolo, în lumea lui, în emoțiile lui, în evenimentele pe care le are. Să le trăiești și să le povestești din prisma a ceea ce simte, vede, aude, cunoaște personajul. Mulți autori români ce ne-au trimis manuscrise au un mare defect, doar povestesc. Nu sunt acolo cu personajele, nu trăiesc, nu transmit nicio emoție. Mă iau după asta și să știi că autorii pe care i-am ales, fac lucrul ăsta, iar acest lucru vei vedea când vei citi romanele lor.





4. Ce înseamnă cu adevărat titlul cărții tale?






Lacrimi de îngeri (dincolo de viață) îndeamnă la cugetare, reflectare, sunt lacrimi pe care le verși citind cartea, fiindcă emoționează. O poveste de iubire neîmplinită, cu orgolii, o poveste ce doare și transformă, te doboară și simți asta în toți mușchii tăi. Este dramă, dar ai și de învățat. Iar partea a doua (dincolo de viață), nu vreau să dezvălui ce înseamnă, veți vedea după ce veți citi.











5. Ce părere ai despre platforma Wattpad? Ți se pare o oportunitate mare pentru viitorii autori publicați?






Este o platformă ce te poate propulsa și unde îți poți crea o adevărată armată de cititori. Îmi place această platformă și chiar și eu am romane acolo. Este o oportunitate din punct de vedere al numărului de cititori și popularitate. Sunt cărți care au milioane de vizualizări și care pot deveni rapid bestsellere pe piață. Am văzut însă și cărți cu foarte mulți fani dar care nu transmit nimic. Eu una am căutat cele mai frumoase, interesante și emoționante povești pentru a fi publicate. Cred că am reușit. O parte din autorii de la Celestium vin din acel mediu. Iar o mică parte, din manuscrisele ce le-am primit pe adresa editurii. Am făcut și un studiu, am citit primele părți din romanele respective și cred în adâncul sufletului meu că am făcut alegerile cele mai bune. Știu că sunt unii care vor cârcoti asupra unor autori, din gelozie și invidie dar eu mă simt bine și împăcată în alegerile pe care le-am facut.





6. Lucrezi la o carte nouă? Dacă da, ne spui și nouă despre ce este vorba? (chiar și un fragment)






Sigur că da. Lucrez la trei cărți în paralel. Următoarea carte este un fantasy ezoteric, despre un grup de tineri care învață de la un Maestru ce înseamnă spiritualitatea, ezoterismul și ocultismul. Seria se numește „Blestemul” și va avea în jur de 7 volume. Primul volum se numește „Blestemul Tăcerii” și sper să reușesc anul acesta să îl public.






Fragment


Sunt o persoană normală. Atât de obișnuită și de comună încât plâng de trei ori pe săptămână, râd foarte rar și mereu mi se întâmplă surprize neplăcute.Nu știu dacă așa sunt majoritatea locuitorilor de pe această planetă sau numai mie mi-a dat Dumnezeu o viață atât de anostă? Până acum o lună de zile pot să spun că am fost fericită emoțional și iubeam cu o intenstitate maximă.Găseam fericirea mereu la un pas de mine dar niciodată ajungându-mă din urmă. Deși în iubire pot spune că am fost norocoasă.


M-aș bucura ca oamenii să aibă și suflet. Să simtă și ei ceea ce simt cei răniți. Să se ridice din pat și să privească pe fereastra care dă spre suferință. Căci doar cei empatici pot trăi cu adevărat. Și doar ei pot să iubească. Sufletele noastre nu sunt ale noastre. Sunt ale lui Dumnezeu. Cum își permit alții să le calce în picioare? Când îți este lumea mai dragă, ei vin și îți spun: “Până aici a fost tot! Mi-a părut bine de cunoștință, am experimentat momente magice dar e timpul pentru altcineva. Te rog să nu suferi pentru mine, să nu plângi. Căci eu nu merit asta. Știu că sunt un jegos căci te părăsesc și nu îți mai spun cuvinte frumoase ci te rănesc. Dacă totuși o faci, măcar plânge mai încet. Să nu te audă nimeni, într-un colțișor al camerei tale. Poate peste ani îți vei aminti de mine. Am fost așa cum ți-ai dorit. Ai fost așa cum mi-ar fi plăcut să fii. Timpul, nu iartă nimic. Și tot timpul este cel care decide, ce se va întâmpla mai departe. Adio!”


Și cum poți să fii impasibil la asemenea rânduri aruncate în grabă pe o foaie pătată de lacrimi? Căci deh….și lacrimile fac parte din acel rol. Plâng ei, crezând că astfel te vei înmuia. Va răsări în tine speranța că și ei suferă. Și astfel suferința ta va fi marcată de o altă suferință. Răzbunarea va încolți în sufletul tău și te vei bucura în sinea ta: “măcar suferă și el”.


Cât de naiv! Ce infantil! Cum putem să fim aruncați într-o asemenea iluzie? Cum putem să credem că oamenii suferă când ei de fapt trăiesc bucuria ascunsă de un alt suflet? Despărțirile nu pot fi decât de două feluri. Persoana iubită nu te mai dorește fiindcă simte că nu sunteți compatibili sau la același nivel. Sau varianta B. Persoana iubită a găsit pe altcineva….





O altă carte la care lucrez și care va urma dupa aceasta (sau înainte, încă nu știu) este un roman psihologic de dragoste, numit „S-a sfârșit înainte să înceapă” unde un medic și o pacientă se întâlnesc și se îndrăgostesc iremediabil. Ceea ce nu știu ei este că iubirea lor nu este posibilă deși fac tot ce le stă în putință ca să rămână împreună. Povestea se petrece în Italia iar personajele sunt de asemenea această nație.





Fragment


Aerul ce il trase în piept o înecă pentru o fracțiune de secundă. Inspiră din nou, menținându-l acolo puțin și apoi îl dădu încet afară. Încercă să se liniștească, alungând acele gânduri ce o terorizau precum un inamic. Sentimentele ce îi treceau prin stomac și pe care le simțea intens, nu erau atât de prietenoase. Se privi în oglindă a zecea oară, căutând o urmă de relaxare dar nu găsi decât teamă și dispreț.


Teamă și dispreț.


Nici piaptănul ce-l trecea prin păr nu era mai iubitor. Aroganța îi stăpânea sufletul, silind-o să-și verse nervii pe orice avea în jur. Își făcea singură rău dar părea că nu-i pasă de propriul corp. Durerea și ura ce o atacau, nu îi erau deloc străine. Ele făceau parte din ființa ei, partea aceea subconștientă ce o urmărea la fiecare pas. Uneori nu o lăsau să doarmă, mai ales când era el în preajmă.


Se mai uită o dată în oglindă, încleștându-și palmele și observă aceeași problemă ce nu voia să fie rezolvată. O enigmă ce îi încolți rațiunea și nu-i mai permitea să judece clar și just.


Dormitorul era aprins de o culoare albă iar lumina veiozei pâlpâia anemic. Întins pe pat era el. Un străin și totodată un cunoscut. Cândva împărțeau totul, dar acum, mai aveau ceva de împărțit?


Își întinse si ea oasele pe partea ei de pat, aranjat încă de dimineață. Oare să spună ceva, mai existau cuvinte pentru ei? Parcă Dumnezeu le-a scos tot graiul și sunt nevoiți să învețe de la început literele alfabetului.


Într-un final, după câteva lungi așteptări criminale, el i-o luă înainte.


- Ai stat cam mult la baie.


Era pe spate, cu mâinile încrucișate și privirea spre tavan. Din ochii lui nu puteai să-ți dai seama ce anume gândește sau unde i se plimbă privirea. Expresia lui aeriană îți provocau fiori.


- Nici nu mi-am dat seama când a trecut timpul.


Se întoarse spre ea, adulmecând în aer vinovăția ei. Un psiholog bun întotdeauna v-a cunoaște când omul minte sau spune adevărul. Voia să-l privească în ochi și să-i spună în față că nu mai contează pentru ea. Dar, Paola avea o altă intenție. Visa să doarmă liniștită fără multe întrebări și fără discuții ce ar pune paie pe foc.


- Nu știi nici să minți!


O trase de păr și o târâ afară din pat.


Paola, încercă să-și stăpânească teama și nu schiță niciun gest. Dar inima ei o dădu de gol, bătând mai tare ca un accelerat și provocându-i respirații sacadate.


- Ți-e teamă, nu?


O strângea atât de tare precum ai strânge hățul unui cal și nu îi dădu drumul până când nu scoase din ea, sunetul durerii.


- Antonio…te rog!


O prinse încet cu palmele de gât, parcă alintându-le dar semănând mai mult cu prinderea unui clame.


- Ori rămâi cu mine și mă iubești, ori mori!


Paola se înfioră la auzul acestor declarații puerile făcute de însuși omul pentru care cândva și-ar fi dat și viața. Ce se schimbase de atunci? Oamenii, cu cât trec mai mult de o anumită vârstă par a înnebuni. Un psiholog să declare asta? Un om care și-a dat sufletul pentru cei din jur, ajutându-i să se vindece? Cu ce drept este acesta responsabil de viața și moartea ei?


- Nu…mai…vreau…să…rămânem…împreună…


Scotea cuvintele rar, sacadat și bâlbâindu-se, așteptând dintr-un moment în altul să plece la cele veșnice. Antonio se opri și o privi direct în ochi nelăsând-o să mai respire. Inima continuă să-i bată neregulat, accentuând palpitațiile ce le simți până în urechi.


O luă de gât din nou, de această dată mai tare, mai puternic și cu o cruzime de nedescris, o strânse până Paola închise ochii și căzu pe covorul colorat din dormitor.


Iar pentru cei care nu mai au răbdare, voi continua și romanul VIP Vol 1 Trădarea, pe Wattpad și sper să reușesc să scriu un capitol pe săptămână.





7. Care este autorul tău preferat și de ce?






Am mai mulți. Dacă ar trebui să îi enumăr pe toți mi-ar lua mult timp. De aceea, am să spun doar câțiva. Dintre cei clasici: Mihail Sebastian, Mircea Eliade, Mihail Drumeș, Mihai Eminescu, Camil Petrescu, Jules Verne, Hector Malot etc.


Iar autori contemporani: Guillaume Musso (îl ador!), Suzanne Collins, Veronica Roth, J.K. Rowling, Monica Ramirez, Raluca Butnariu, Theo Anghel, Marina Neagu, Georgiana Vâju, Lina Moacă, Lavinia Călina, Sandra Coroian, Andrei Cioată, Mirela B. Florentina, Andrada Rezmuveș, Florin Buharu, Sebastian Oacheș etc.


De ce? Fiindcă sunt fenomenali, sunt autori cu mesaje puternice și emoții deosebite, am reușit să mă transpun în pielea personajelor create de ei și să învăț din viața lor, ceea ce mie mi se pare că este foarte important.





8. Ce te inspiră să scrii?






Viața în general. Să știi că la mine lucrurile stau foarte ciudat și interesant. Am avut multe vise pe care le voi transpune în cărți. Am avut evenimente pe care le voi transpune în cărți. Mă inspiră lucrurile ciudate și paranormale, și vorbesc foarte serios. De exemplu, visez ceva, îmi notez și gata, am subiect de carte. Sau, văd o situație în viața cuiva, îmi notez și e subiect de carte. Sau, îmi imaginez o anumită situație, o notez și e subiect de carte. Mai sunt și excepții în care văd un film, îmi zic wow, ce fain gen și pe acel gen, mulez subiectul unei cărți. Îmi zic: eu aș face altfel, cum ar fi...dacă?











9. Cum te vezi în viitor ca scriitor?






Sincer? Mă văd în mâinile milioanelor de cititori din lumea întreagă. Este un vis al meu pe care îl voi realiza, sper foarte curând. M-am născut în România ca să duc și altora mesaje puternice despre viață. Mă văd scriind în fiecare zi, lucrând cu drag la cărțile mele, la personaje și întâmplări, chinuindu-i sau făcându-le câte o bucurie. Oricum, până la cartea numarul 100 nu mă opresc în această viață. După aia, mai văd, poate mai lungesc.





10. Ce reprezintă pentru un scriitor comentariile mai puțin favorabile despre cartea sa?






Poate o să-mi atrag antipatii după ce voi spune ce am de spus dar este important pentru mine să o fac. Am văzut destul de mulți scriitori ce nu acceptă să le spui ceva negativ. Însă, hai să dăm cărțile pe față. Nimic nu e perfect. Nicio carte nu va fi pe gustul tuturor, niciodată. Nici măcar clasicii nu sunt citiți de toată lumea. Să fim serioși. Cei care nu acceptă criticile sunt cei care se cred perfecți, sunt rigizi și consideră că recenzorii sau cititorii au ceva cu ei. Nici pe departe! Ca și autori, trebuie să ținem cont de părerile cititorilor și a recenzorilor. Până la urmă, pentru cine scriem? Nu pentru ei? Nu cred că există autor care să scrie doar pentru el și să nu-și dorească să ajungă în mâinile cititorilor. Chiar dacă unii au declarat asta, au făcut-o superficial. Așa că, este important să ținem seama de sfaturi, păreri, critici, comentarii. Și eu am primit recenzii negative la Visucy și apoi m-am lăsat de scris câteva luni, considerând că nu sunt bună la asta. Dar greșeala a fost a mea. Fiindcă m-am grăbit. Și asta observ la majoritatea autorilor. Toți se grabesc să scoată cărți iar apoi tot ei sunt cei care se supără dacă primesc critici sau comentarii negative. Când scrii o carte, se face încet, cu pasiune, cu drag, cu emoții, cu detalii, te pui în pielea cititorului, apoi revii la tine, dar obiectiv, tu dacă ai fi cititor și ai citi această carte, ți-ar plăcea? Autorii români se grăbesc și de multe ori clachează. Eu am anunțat Lacrimi de îngeri din toamna trecută și abia acum am ajuns să o public. Plus că am rescris-o de două ori. Nu spun să facă asta toți scriitorii, dar privind la cei de afară, ei scriu bine fiindcă nu se grăbesc, scot o carte pe an, plus că scriu împreună cu editorii, redactorii etc. La noi e diferit și e ok dar să nu ne mirăm dacă primim critici negative. Și încă un lucru, când se întamplă asta, măcar să nu reacționăm impulsiv, cu nervi și încăpățânare, crezând că cineva are ceva cu noi, fiindcă nu cred că e cazul. Să primim tot ce vine spre noi, cu înțelegere și să devenim mai buni cu fiecare carte scrisă.





Și cum îmi doresc ca acest interviu să fie unul diferit, te provoc să ne spui ceva despre tine, un secret pe care nimeni nu-l știe.






Un secret? Păi nu știu ce știe lumea sau nu știe. Sunt multe lucruri. Dar dacă ar fi să spun ceva ce nu se știe despre mine (cred!) este faptul că ador lumea spirituală, ezoterică și ocultă, mă pasionează tot ce înseamnă magie, lumea de dincolo, entitați, paranormal și chiar cred în lucrurile astea, fiindcă mi s-au întâmplat multe chestii ce nu aveau o logică. De aceea, toate cărțile mele vor avea câte o învățătură sau mai multe despre lumea spirituală, combinându-le cu lumea fizică. Personajele mele vor trece prin încercări ce vor găsi un ecou doar în lumea nevăzută.





Mulțumesc pentru acest interviu minunat!










Îi mulțumim Ioanei pentru că și-a rupt din timpul ei pentru a răspunde la întrebările noastre și îi urăm succes în continuare în carierea sa de scriitoare.






Lacrimi de îngeri (dincolo de viață) este disponibil aici.