Titlu: Scrisori din insula Guernsey
Autor: Mary Ann Shaffer, Annie Barrows
Editura: Nemira
Colecția: Damen Tango
Nr. de pagini: 304
Disponibilă: aici
Rating: ★★★★
Scrisori din insula Guernsey a fost o carte cu o puternică încărcătură emoțională, care a reușit adesea pe parcursul lecturii să mă lase fără suflare și să mă aducă în pragul lacrimilor. Trebuie să recunosc că am intrat puțin mai greu în poveste și când se ivea o altă carte, mereu o lăsam pe aceasta pe mai târziu. Pe parcurs, insula Guernsey m-a acaparat și pe mine și cu mare dificultate m-am mai putut dezlipi de ea.
Modul de structurare al romanului mi s-a părut interesant și cred că acest lucru m-a atras cel mai mult în poveste. Formatul epistolar a fost alegerea perfectă pentru această poveste și cred că doza de suspans este mai consistentă astfel decât cea a unei cărți beletristice scrise în formatul obișnuit. Pentru a construi o acțiune doar pe baza unor scrisori trimise între personaje mi se pare destul de greu pe de o parte, dar incitant și misterios pe de alta.
Cele două scriitoare își combină stilurile și tehnicile lor într-un mod sublim, fără a ne da seama că în spatele poveștii stau, de fapt, două voci și nu una. Acestea ne dau oportunitatea de a călători înapoi în trecutul nu tocmai îndepărtat și de a fi martorii unor momente triste, crude și brutale ale omenirii.
Cartea este construită armonios și are toate ingredientele unui roman de succes care să fie pe placul tuturor cititorilor.
Am fost impresionată mai ales de cât de bine au scris autoarele despre faptele istorice reale din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, trăirile oamenilor de atunci fiind subliniate ca și cum ele ar fi fost acolo și ar fi trăit aceleași lucruri.
Scrisori din insula Guernsey este o carte complexă, cu o poveste solidă și încântătoare și cu o distribuție bogată de personaje, fiind presărată pe alocuri cu romantism și umor. De asemenea, este creionată iubirea pentru literatură, ceea ce nu poate fi decât un mare plus pentru devoratorii de cărți.
Acțiunea cărții are loc în anul 1946 în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, când insula Guernsey se afla sub Ocupația Germană. Setting-ul ne anunță încă de la început că vom avea parte de o lectură dureroasă și asta sporește dramatismul întregii cărți.
Atunci când Juliet Ashton, autoare de origine londoneză, publică o carte cu articolele pe care le-a scris în ziar pe timpul războiului, primește o scrisoare neașteptată din insula Guernsey de la un străin care se semnează Dawsey Adams. Cine este acesta? Un simplu fermier care dorește să știe cum poate avea acces la mai multe cărți scrise de Charles Lamb, după ce pe ultima pe care o citise găsise numele și adresa ei.
Astfel, Juliet află despre clubul de lectură de pe insula Guernsey numit Clubul de literatură și de plăcinte din coji de cartofi și continuă să corespondeze cu Dawsey, dar și cu alte persoane care se aflau în club. Mai departe veți citi și veți afla cum s-a înființat această uniune literară și care sunt circumstanțele în care trăiesc oamenii asupriți de război.
Scrisorile din întreaga carte reprezintă un fel de jurnal intim pe care îl arăți cuiva apropiat, în care îți expui trăirile interioare și sentimentele pe care le ai zi de zi. Juliet se eliberează pe ea însăși în aceste bucăți de foi pe care le trimite unor necunoscuți, știind că nu va fi judecată.
Fascinată și plină de dorința de a afla mai multe despre Guernsey și locatarii ei, Juliet merge pe insulă unde va descoperi lucruri șocante și bulversante despre realitatea din spatele cuvintelor.
Dacă doriți să aflați istoria insulei Guernsey, cine a fondat clubul de lectură și cum se va sfârși aventura, vă invit să citiți romanul și să intrați și voi în atmosfera unui trecut aflat în război.
Un roman despre oameni, despre supraviețuire, sacrificii și acceptare, un amestec de tristețe și fericire, care te va face să privești lumea cu alți ochi, dintr-o altă perspectivă.
Cartea este în curs de ecranizare, iar filmul va apărea în 2018.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu