Nu o știți pe Suzana Tănase?
Ei bine, astăzi veți avea ocazia sa o cunoașteți. Ea este autoarea cărții O mie de impresii divizate și a fost foarte încântată să raspundă la întrebările noastre.
Pentru început, am rugat-o pe Suzana să încerce a se descrie în zece fraze.
Provocare acceptată.
Ce mult admir oamenii ce iau aceasta sarcina dificila de a se descrie si o transforma intr-o tesatura plina de culoare… Uite ca am sa incerc si eu atunci: Ma cunosc a fi o fire melancolica, cu capul in nori si picioarele bine afundate in pamant, cu sensibilitati si temeri ca fiecare dintre noi, cu puteri magice de mama si imaginatie bogata de copil. In mare parte sunt visatoare, imi place sa rad mult, mai mult de mine decat cu altii si cred cu tarie ca fiecare dintre noi trebuie sa isi gaseasca o nisa care sa ii defineasca pe acest pamant ca fiinta unica si deosebita. Sunt bataioasa, ambitioasa si foarte incapatinata. Urasc cuvantul “nu” de cand eram micuta, “nu se poate”, “nu esti in stare”, “nu vreau, nu pot” sunt expresii pe care le-as scoate cu tarie din vocabularul fiecarui om. Ma motiveaza foarte mult reusita altora, mai ales a celor care au trecut prin multe dificultati si cred cu putere in forta interioara, in bunatate fara motiv si in Dumnezeu.
1. Cum a apărut ideea cărții O mie de impresii divizate?
Imi place sa citesc iar lectura pentru mine este o forma de scapare si de descoperire a mea si a lumii din jur iar in “cautarile” mele am dat de cateva articole despre soarta navei “Struma”, nume pe care nu numai ca nu il stiam dar nici nu auzisem de el. Un secret bine ascuns al istoriei noastre a fost tot ceea ce mi-a trebuit sa tes panza mea ca de paianjen.
Citisem inainte o carte fascinanta numita Dead Weak: The Last Crossing of Lusitania a lui Erik Larson si mi-am promis ca daca am sa mai scriu o carte actiunea se va petrece pe un vas. Actiunea din “O mie de impresii divizate” nu se petrece pe vasul Struma insa o are pe Struma ca personaj de fundal, un ultim si important actor. Am fost atat de captivata de descoperirea mea incat restul a venit foarte usor, personajele asteptand sa iasa la lumina unul cate unul, ca si cand fusesera toate adormite intr-o dimensiune paralela vietii mele. Tragedia navei “Struma” se petrece intr-o perioada sensibila a tarii noastre iar toate personajele din carte isi arata intr-un fel sau altul vulnerabilitatea dar si puterea de a merge inainte indiferent de ceea ce li se poate intampla.
2. Ce reprezintă pentru tine o carte bună?
Stii cum e cand intri intr-o casa straina si imediat ai dorinta sau simti siguranta ca acolo ai vrea sa locuiesti? Asa simt eu in legatura cu o carte buna: o senzatie de comfort automat, un impuls de a ma strecura sub plapuma groasa si rece, langa o fereastra deschisa prin care se vede si se aude ropotul ploii. Cartea poate sa cuprinda orice de la melancolii vechi ca cele ale Gabriellei Roy, la actiunea si groaza romanelor lui Steven King. Nu am preferinte ci ma hranesc cu orice ma face sa ma ascund in gaura de iepure a lui Alice si sa plonjez in alta lume.
3. Cum a început toată această călătorie a scrisului și a publicării romanului tău?
Calatoria scrisului a inceput demult, pe cand eram altcineva sau cum bine zice Joan Didion, pe atunci “pierdusem contactul cu cateva persoane pe care mi le insusisem”. Strabunicul meu, Grigore Mircea fusese chiabur, cel mai bogat din sat si pe langa faptul ca a luptat in al doilea razboi mondial a fost si scriitor avand o scriitura frumoasa si ornata in cerneala veche dintr-o penita facuta din pana de gasca. Una dintre fetele ei, Macrina, s-a facut maicuta la manastirea Varatec iar eu, un copil neastamparat ce sarea de pe un gard pe altul, am petrecut toate vacantele de vara la manastire, dorindu-mi intr-o vreme sa ma fac si maica. Maica Macrina imi povestea in fiecare seara, pe veranda inflorita, istorioare din trecutul ei iar eu le puneam intr-un caietel cu promisiunea ca intr-o zi, cand o sa ma fac mare, am sa le scot la lumina. Am pierdut caietul in graba mea de a ma face mare dar pe maica nu am pierdut-o niciodata din suflet si acum patru ani am scris primul roman: “Cap de lut” care o are pe ea ca personaj principal. Romanul trebuia sa fie un jurnal personal intr-o perioada grea a vietii mele dar prin suferinta iese adevarul la lumina si de acolo si curajul meu nebun de a ma arata lumii.
4. Ai un personaj cu care te indentifici foarte bine din cartea ta?
Cred ca sunt raspandita in fiecare personaj de la Hanna, la Ilinca si Lorian si ii inteleg pe toti asa cum doar o mama isi cunoaste copii zamisliti.
5. Cum îți vizualizezi viitorul peste 5 ani, ca scriitor?
Nu stiu ce aduce anul asa ca nu ma arunc inca peste 5 ani. Vreau sa citesc cat mai mult si sa fur putin din timpul aceasta care ne alearga pe toti si pentru scrierile mele. Am deja cateva idiei si ma mananca palma sa ma apuc de scris, dar astept acel moment perfect, asa cum sfatuia Hemingway pe fiecare scriitor, sa scrie doar atunci cand nu mai poate sa se retina. Imi doresc insa ca aceasta carte sa ajunga si in mainile celor de aici din Canada, in varianta engleza, plan care sper sa se concretizeze in aceasta vara.
6. Ce te inspiră să scrii și te face în același timp să continui, să construiești propria ta lume?
Cum spuneam inainte sunt o persoana foarte sensibila, si un fin observator a lumii inconjuratoare. Sunt deja in propria mea lume si refuz sa o las sa fie comuna. Ma inspira orice: un miros, o amintire, o imagine, o priveliste, o carte, biografia unui scriitor, copilul meu. Sunt o femeie de moda veche, imi plac lucrurile simple, vechi si pline de secrete, cestile de ceai inflorate si mersul in picioarele goale. Am atatea de spus pentru ca simt atatea incat inspiratia vine natural. Timp si vointa sa fie.
7. Care este cartea sau citatul tău preferat? De ce l-ai ales?
Am si carti preferate dar si citate preferate si ca sa nu iau mult din spatiu am sa ti-l spun pe cel al Fridei Kahlo:” Feet, what do I need you for when I have wings to fly?”(“Picioare, pentru ce am nevoie de voi, cand am aripi sa zbor?”).
Pentru mine Frida este acel om care a stiut sa traiasca mai presus de tragedia propriei vieti ( pierzandu-si capacitatea de a mai merge si de a mai avea copii de la varsta de 18 ani in urma unui accident stupid de autobuz). Mama ei ii va lipi o oglinda deasupra patului iar Frida incepe atunci sa picteze salvandu-se in singurul mod pe care il mai putea face. Oameni ca Frida mi-au dat mie aripi sa zbor caci afland despre ei nimic nu mai pare imposibil.
8. Ce crezi despre noii scriitori ce își doresc să publice doar ca să fie cunoscuți? Ce sfat le-ai oferi sau, mai bine spus, un ingredient din rețeta ta de succes?
Personal nu cunosc un scriitor ce scrie doar sa fie cunoscut caci procesul scrierii este unul anevoios care cere timp si efort mult. O carte nici nu ar trebui inceputa cu gandul ca autorul va deveni celebru caci atunci nu mai este vorba de o poveste ci de un simplu individ. Nu ofer sfaturi nici baietelului meu caci nici eu nu le stiu pe toate si invat zilnic cate ceva, insa le doresc celor ce scriu sa aiba incredere in ei si in vocea propriilor personaje sis a se prezinte zilnic la masa de lucru.
9. Scrii la viitoarea ta carte? Dacă da, ai dori sa împărtășești cu noi despre ce este vorba?
Inca nu scriu, cum spuneam mai sus astept momentul propice, dar am cateva proiecte in minte. Sunt secretoasa tare si pana nu iese ceva de pe mana mea nu spun nimic si nu dau detalii insa cee a ce pot spune este ca am in minte o poveste de dragoste mai putin cunoscuta petrecuta in Romania de dinainte. Momentan sunt la primul stadiu de cercetare, adunare material si studio .
10. Ți s-a închis vreodată o ușă ce te-a făcut, chiar și pentru câteva zile, să renunți la visul tău? Ce te-a făcut să continui?
Ohooo…cate usi nu mi s-au inchis si cate ferestre mi s-au deschis dupa…Uneori nu continui daca eu consider ca e un semn divin ce imi dicteaza o alta cale, alteori insa dau inainte mai cu forta daca simt ca acolo trebuie sa ma indrept. Am o regula pe care o aplic mai tot timpul si anume atunci cand am dificultati fac o baie fierbinte si ma culc si stiu ca a doua zi totul va fi clar si raspunsurile cele corecte.
Și cum îmi doresc ca acest interviu să fie unul deosebit, te provoc să ne spui ceva despre tine, ceva ce nimeni nu știe.
M-am maturizat greu si am fost baietoasa mult timp, prietenii denumindu-ma “Tarzan pistruiat” pentru ca eram mai tot timpul prin copaci, cu genunchii insangerati si vanatai pe tot corpul de la sariturile de la inaltime. Pe vremea cand fetele sarutau pe ascuns baieti, intr-a opta, eu urmaream desene animate cu Sailor Moon si Sandy Bell iar cand a venit vremea dansului de sfarsit de an si am aparut pentru prima oara in rochie, prietenii mei de dinainte, baietii, au stat in celalalt capat al camerei caci nu stiu cine e “aratarea” in rochie si ce se intamplase cu al lor Tarzan. Nu a dansat nimeni cu mine toata seara si asta m-a determinat sa incep sa devin si fata.
Iti multumesc mult pentru intrebarile minunate, mi-a facut placere sa imi reamintesc de mine, cea de demult.
Îi mulțumim Suzănicăi pentru că și-a rupt din timpul ei pentru a răspunde la întrebările noastre și îi urăm succes în continuare în carierea de scriitoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu