10 apr. 2017

Recenzie - Tuturor Băieților Pe Care I-am Iubit de Jenny Han

Încă de când m-am apucat de carte, am simțit o legătură specială cu Lara Jean şi felul ei de a gândi, deoarece toată viața ei s-a învârtit în jurul întrebării "Ce-ar fi dacă...?" , şi trebuie să recunosc, cam aşa am făcut şi eu.


Cu cât mai mult pătrund în carte, cu atât mai repede realizez ce profundă şi complexă este Lara Jean, fiind însă nevoită să se maturizeze odată cu plecarea surorii sale mai mari, Margot, la facultate.

Atunci când este pusă față în față cu cea mai mare dilemă căruia fost nevoită să îi facă față până atunci, expedierea accidentală de către cineva a scrisorilor ei personale adresate "tuturor băieților pe care i-a iubit" de până atunci, Lara Jean încearcă să gândească rațional şi să rezolve problema cât mai eficient şi rapid cu putință.

Şi aşa ajunge falsa iubită a lui Peter Kavinsky, unul dintre cei mai populari băieți din şcoală, de care una dintre fostele ei bune prietene s-a despărțit recent.

Însă de aici, lucrurile iau o întorsătură uriaşă, Lara fiind nevoită să îşi facă ordine în priorități, ajungând de la singură la râvnită de doi băieți complet opuşi, amândoi fiind oarecum instabili emoțional.

Concentrându-se pe prietenia dintre surori, bârfe, secrete şi iertare, acțiunea ne surprinde din mai multe puncte de vedere, însă Lara Jean reuşeşte să treacă prin toate acestea, descoperind lucruri atât despre ea însăși, cât şi despre persoanele lângă care a crescut toată viața sa. Ea este combinația perfectă între o adolescentă realistă, dar care are şi capul în nori în acelaşi timp, trăsătură în care mă regăsesc şi eu, şi care m-a ajutat să vizualizez cartea într-un mod mai plăcut.

Cartea are un stil mai simplu, autoarea nerezumându-se la problemele tipice ale unei adolescente, ci gândind mai presus de acestea, iar asta cred că îi oferă cărții un aer de realitate şi rezonabilitate.

Fără să vă mai rețin, eu vă recomand cartea cu mare drag, dacă vreți să vedeți cu decurge viața Larei Jean după incidentul dezastruos (sau nu) care i-a întors lumea cu susul în jos.

Un comentariu:

  1. am citit primele 2 volume aparute la noi si acesta mi s-a parut mai reusit decat urmatorul...mi-ar placea sa am si eu o sora mai mica :))

    RăspundețiȘtergere