26 feb. 2017

Recenzie - „I. R. En”, de Sandra Coroian

  • Numele cărții : I.R.En.
  • Autoare : Sandra Coroian
  • Editura : Quantum
  • Nr. de pagini : 230
  • Disponibilă : aici

Atunci când afli că viața pe care ai trăit-o nu îți aparține, ce ai de gând să faci?
Într-o lume în care oamenii se ghidează după 5 coduri, sunt conduși de 5 Supremi, iar visele sunt interzise, Cehel Ynue, o tânără ce pornește în viață ca fiind un copil prodigy, se zbate să descopere adevărul, încălcând regulile.
Pe parcursul călătoriei sale, Cehel se întâlnește de mai multe ori cu termenul necunoscut I.R.En., care îi obsedează subconștientul și care o împinge spre aflarea adevărului.
O singură lume, fenomene bizare greu de explicat, un Healer și un Mediator care refuză să accepte realitatea oferită de către sistem.
I.R.En., romanul care împinge cititorul să se îndoiască de propria realitate în care trăiește, făcându-l să întoarcă pagină după pagină pentru a afla răspunsul la toate întrebările pe care este constrâns să și le pună.
        Nu îmi găsesc cuvintele pentru a vă spune cât de mult mi-a plăcut această carte. Stau și mă întreb de ce nu am citit-o mai devreme. Dacă vreodată v-ați îndoit de talentul scriitorilor români contemporani, citiți cartea asta ! Sincer, e mai bună decât multe cărți scrise de unii autori străini. Nu am mai citit de mult timp ceva care să mă captiveze cum a făcut-o I.R.En. Poate nu aveți încredere în autorii români. Poate că ați renunțat să le oferiți o șansă, din cauza unor cărți care v-au dezamăgit. Dar nu este cazul Sandrei Coroian. Trebuie să o descoperiți, să vedeți cu ochii voștri cât de talentată este și ce stil uimitor are. Nu mai vorbim de imaginație, pentru că veți fi suprinși de ideile pe care aceasta le are. Am avut impresia că s-a jucat cu mintea mea. Da, cred că asta a făcut. 

        Am citit I.R.En în doar 5 ore. Aveam în plan să o citesc pe parcursul a două zile, dar nu am putut să las cartea din mână nici măcar o secundă. Eram însetată de cunoaștere, aveam multe întrebări a căror răspuns trebuia să îl găsesc și astfel am ajuns la sfârșitul celor 230 pagini fără să realizez. Cred că singurul defect (dacă aș putea să îl numesc așa) e numărul mic de pagini. Simt că trebuie să aflu mai mult despre universul pe care l-a creat autoarea. Mă simt incompletă acum, că am terminat cartea. Și am atât de multe întrebări. Parcă și mai multe decât atunci când am început-o. Am nevoie de volumul 2 ! URGENT !

        Deși nu a fost o lectură ușoară, limbajul complex, plin de termeni noi, m-a atras cel mai mult. Iubesc să descopăr lucruri noi și cred că cel mai important criteriu pentru ca o carte să fie considerată bună, este originalitatea. 

        Suntem întroduși într-un univers nou, în care o avem ca protagonistă pe Cehel Ynue, o tânără de 20 de ani. Cehel face parte dintr-o lume condusă de sistemul numit I.R.En, în care populația trăiește după 5 coduri, create de 5 Supremi. 

"Oamenii trăiesc după cod. Trăiesc pentru cod. Codul a devenit noul lor Dumnezeu, iar Dumnezeu, doar o entitate uitată."
        Pe timpul șederii ei în LaiDakam, ea devine Healer, fiind supusă la tot felul de misiuni și va fi însoțită de un Mediator, pe nume Jason. Cred că vreți să știți ce înseamnă aceste două concepte. Nu-i așa ?


Healer -> "Un fel de savant care are un IQ inuman de mare și care este instruit în investigarea manifestărilor fiziologice și intelectuale ale ființei umane."
Mediator -> "Mașinării în care fuseseră instalate softuri și sisteme, dar în care bătea o inimă umană și muncea un creier. Doar niște resturi. Niște rămășițe puse laolaltă, pentru a nu irosi cadavrele unor oameni scoși din funcțiune." 

       Personajele pe care le-a creat autoarea m-au impresionat. Sunt exact genul meu de personaje. Bine descrise și definite. Ce mi s-a părut interesant e că la începutul cărții am găsit și niște ilustrații cu cele două personaje principale, Cehel și Jason. Ce să-mi doresc mai mult ?


Cehel Ynue

Cehel tocmai a devenit personajul meu feminin preferat. Mi-a plăcut caracterul și personalitatea ei, curajul de care a dat dovadă pe parcursul romanului și mai ales faptul că a riscat tot pentru ființa iubită. Abia aștept să văd ce se va întâmpla în continuare cu ea. 


Jason

Jason e cel mai neobișnuit și surprinzător băiat pe care l-am întâlnit vreodată în lumea ficțională. Îl simpatizez pentru încrederea pe care o are în Cehel, dar și pentru sacrificiile pe care le face pentru a descoperi adevărul. Vă las pe voi să aflați mai multe ca să nu stric farmecul.

Mun

Pentru acest personaj nu găsim o ilustrație, din păcate. Sincer, mie mi-a plăcut mai mult de el, decât de Jason. Ar da orice doar pentru a-i salva viața lui Cehel și luptă pentru ea indiferent de obstacole. Iar la final am rămas șocată de adevărata identitate a lui Mun. Trebuie să descoperiți și voi misterul.

       Simt că m-am trezit dintr-un vis frumos. Asta simt acum că am terminat cartea. Cert este că trebuie să descopăr ce se întâmplă în continuare cu Cehel. Trebuie să știu mai multe despre lumea ei. Finalul m-a lăsat fără cuvinte. Vreau să descoperiți voi cine este cu adevărat Cehel, ce sentimente are și pentru cine și mai ales, vă provoc să vă dați seama ce e real și ce e fantezie. 

       Dați-i o șansă Sandrei Coroian, pentru că veți rămâne suprinși, la fel cum am rămas și eu, de calitatea romanului I.R.En și de originalitatea ideilor pe care autoarea le-a dezvoltat. Aștept cu nerăbdare apariția volumului 2, care, sunt sigură că va fi la fel de bun ca primul. 


                                 
Intrați pe site-ul Editurii Quantum pentru a urmări noutățile și reducerile.


Nota mea pentru această carte este 5/5.


11 comentarii:

  1. Multumesc din suflet pentru minunata recenzie <3 nu am cuvinte!

    RăspundețiȘtergere
  2. Şi eu l-am iubit mai mult pe Mun, sincer. Aş vrea să zic ce planuri îmi făceam cu el, dar s-ar putea să fie spoiler. :D În fine, cartea merită toate laudele. E superbă, eu m-am trezit în dimineaţa de Ajun şi am apucat-o în mână, gata să o citesc. Aş fi citit-o într-o zi, dar am ajuns târziu acasă.

    RăspundețiȘtergere
  3. Abia astept sa o citesc, mai ales ca-mi place mult coperta carti. ❤❤❤
    Felicitari pentru recenzie!!!!

    RăspundețiȘtergere
  4. am auzit numai lucruri bune despre aceasta carte si sunt foarte curioasa

    RăspundețiȘtergere
  5. Hm, nu am auzit de aceasta carte, dar recenzia suna foarte bine 😉.

    RăspundețiȘtergere
  6. cea mai buna carte Sf pe care am citit-o si o recomand din toata inima

    RăspundețiȘtergere
  7. am citit cartea aceasta acum ceva vreme. mi a placut la acel moment, dar nu mi a ramas nimic intiparit in minte, din pacate.

    RăspundețiȘtergere