14 oct. 2018

„Magia fetelor Belles” ― Fantasy de calitate îmbinat cu YA-ul bine scris

Titlu original: The Belles
   Autoare: Dhonielle Clayton
   Editura: Herg Benet
Colecție: Cărțile Arven
   Nr. de pagini: 512
   Disponibilă: aici
   Rating: ★★★★+


Când găsești o carte cu adevărat bună printre atâta maculatură, simți nevoia să te manifești în toate modurile posibile (de la țipete, îmbrățișarea cărții, vorbitul cu personaje/de unul singur și sâcâirea prietenilor tăi cititori).

Magia fetelor Belles este o revelație pentru mine. Simt că trăiesc altfel de când am citit-o. Merg pe stradă, mă uit la chipurile oamenilor și-mi imaginez că pot controla frumusețea lor. Absurd, știu.

Această carte și-a făcut loc printre preferatele acestui an, și ce credeți? Se află chiar în top! Așadar, strecurându-se printre celelalte lecturi de care am avut parte în 2018, Magia fetelor Belles este cea mai bună și originală carte pe care am avut norocul să o citesc anul acesta. Credeți-mă, asta chiar înseamnă ceva.

Lăsând la o parte mica mea introducere, vreau să vă conving și pe voi să cumpărați bijuteria asta și s-o savurați la fel cum am făcut-o și eu. Promit că n-o să regretați!

Primul lucru care mi-a atras atenția și mi-a dat o vagă bănuială că va fi o carte excelentă, a fost coperta (logic). Nu știu dacă aș fi cumpărat vreodată cartea dacă ar fi avut coperta la fel ca cea din străinătate. Însă coperta pe care o avem noi, cinste Editurii Herg Benet, este splendidă. Te cheamă parcă s-o deschizi.

Al doilea lucru care o bifează pe lista cărților de calitate este stilul de scriere al autoarei. Nici prea încărcat ca să te piardă pe drum, dar nici prea simplist ca să-ți dea senzația de roman de duzină. De fapt, e chiar combinația perfectă dintre cele două, scriitura pe care o urmărești cu drag, nepierzând din vedere nici măcar un cuvințel.

Dhonielle Clayton creează o lume nouă, unde nu mai contează averea sau puterea, ci mai degrabă frumusețea. O lume în care etichetele se pun în funcție de cum arăți. Acest univers pe care autoarea l-a construit a fost suficient de original, iar personajele mai mult decât interesante, cât să-mi mențină atenția până la final. Descrierile sunt generoase și fiecare detaliu pare să fie la locul lui. Totul pare să fie roz, fără personaje negative și fără ceva care să perturbe liniștea, însă obsesia societății pentru frumos poate fi un inamic constant.

Atmosfera și tot ce ține de setting sunt descrise cu lux de amănunte, astfel încât este foarte ușor să fii teleportat într-un tărâm nou de unde nu te mai poți desprinde până la final. Totul te invăluie și te prinde ca într-o pânză de păianjen, devii din ce în ce mai mult un nou personaj, și nu doar un observator, începi să te aliezi cu cât mai multe personalități, asiști fără să vrei la comploturi și trădări la care nu te-ai fi gândit și ești părtaș al unor secrete terifiante.

Talentul autoarei depășește orice limite și demonstrează că este înzestrată cu o imaginație infinită, iar asta veți vedea încă de la primele pagini ale romanului. De la ideea inedită, nemaiîntâlnită (cel puțin de mine), până la prelucrarea ei cu rigurozitate, Dhonielle Clayton ne dovedește că are potențial, că poate scrie despre orice, atâta timp cât o face bine.

Deși nu se pune prea mult accentul pe romantism (și mă bucur tare mult că nu s-a insistat pe acest lucru, pentru că probabil ar fi stricat totul), primim, totuși, și câteva frânturi de momente în care începe să se schițeze o poveste de dragoste, pe care probabil o vom vedea dezvoltată mai mult în următoarele volume.

Magia fetelor Belles este o carte care îmbină un Fantasy de calitate, care de bazează pe originalitate și inedit, cu Young Adult-ul bine scris, ușor de parcurs, fără cuvinte/fraze care să-ți îngreuneze lectura.

Recomand din tot sufletul acest roman și accentuez faptul că este una dintre cele mai bune cărți citite de mine anul acesta. În niciun caz nu trebuie să ratați povestea fetelor Belles dacă iubiți fantasticul, frumosul, sau pur și simplu, sentimentul de după citirea unei cărți bune, pe care greu îl mai găsești.

În ficționala lume a orașului Orleans, oamenii se nasc cu pielea cenușie, fără pic de culoare sau strălucire, cu ochii roșii și cu părul aspru ca sârma. Pentru a ascunde această urâțenie, Zeița Frumuseții a creat un număr mic de fete numite Belles, care sunt înzestrate cu o magie aparte, unică: pot crea, îmbunătăți sau controla frumusețea oamenilor. De la schimbarea culorii pielii, a ochilor, structurei osoase, taliei și dimensiunii sânilor, la multe altele. Însă chiar și așa, nimeni nu este mulțumit de propria înfățișare. Oamenii râvnesc la mai mult și nu se satură cu ce primesc.

Camellia și surorile sale Belles sunt antrenate și educate de mici pentru a mânui magia pe care trebuie să o folosească în folosul comunității, astfel îndeplinindu-și destinul pentru care au fost create de la bun început. La vârsta de 16 ani, fetele vor concurs una împotriva celeilalte la un competiție pentru primirea titlului de Favorită, care va fi aleasă de Majestatea Sa, regina. 

Care sunt responsabilitățile favoritei?

 Spre deosebire de celelalte fete Belles care vor lucra în diferite ceainării din oraș, Favorita are sarcina de a se îngriji de aspectul fizic al familiei regale.

Ce mi-a plăcut cu adevărat la ideea de monarhie a fost că femeile sunt cele care guvernează din generație în generație și că ele dețin întreaga putere în stat (la fel cum a fost și în Ascensiunea Rebecăi Ross). De asemenea, mi-a plăcut să văd cât de rele, diabolice și însetate de putere sunt unele personaje, și cum sub toată această frumusețe regală se ascund suflete urâte, diforme, opusul a tot ceea ce reprezintă aspectul fizic. 

Cele șase surori Belles care se află în centrul cărții sunt: Camellia, Amber, Valerie, Hana, Edel și Padma. Dintre acestea, remarcabilă se face Camellia, care are norocul (sau ghinionul) de a fi aleasă Favorită la curtea regală. Ceea ce pare a fi un vis frumos la început, o viață de lux printre cele mai maiestuoase persoane din regat, se transformă treptat într-un coșmar continuu: protagonista descoperă cât de defectă este familia regală, cât de mult trebuie să decadă ea pentru sarcinile pe care le primește și cât de periculos va fi să supraviețuiască într-un loc fără nimeni de încredere.

Va reuși oare Camellia să-și îndeplinească rolul și destinul de fată Belles? 
Va descoperi secretele întunecate ale familiei regale?

Achiziționează Magia fetelor Belles de Dhonielle Clayton de aici. 
Pentru a fi la curent cu noutățile și cu promoțiile Editurii Herg Benet, vizitați site-ul lor printr-un simplu click.
                                                                                                                 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu