De vorbă cu Diana Farca, autoarea cărții „La limită”

Romanul La Limită a reprezentat o sursă de energie pe care am primit-o cu mare bucurie, chiar dacă a durat doar câteva ore. De aceea, m-am gândit că v-ar plăcea să o cunoașteți pe autoarea din spatele cărții, care ne-a oferit o poveste emoționată dintre un bătrânel și un copil. Astăzi vom sta de vorbă cu Diana Farca, pe care am supus-o unui mic interogatoriu pe care l-a acceptat cu plăcere. Mulțumim, Diana!

Descrierea autoarei:

Sunt romantică, idealistă, mare amatoare de ciocolată, înghețată, cafea, cărți, hărți, timbre, viniluri, caligrame, pictură, masaj și – mai nou-sport. Iubesc copiii, câinii, caii, delfinii, lupii, bujorii și adulții cu simțul umorului. Recitesc periodic poezia erotică a lui Octavio Paz, catrenele lui Omar Khayyam și haiku-urile lui Mario Benedetti. Am adesea impresia că m-am născut prea târziu.

1.Cum a apărut ideea cărții tale?

Am descoperit pasiunea pentru scris concomitent cu cea pentru citit, dar am dezvoltat-o prin gimnaziu. Am câștigat primele concursuri de creație în liceu, apoi am întrerupt scrisul, aproape opt ani. L-am redescoperit, ca panaceu sufletesc, în urma unei decepții în iubire. Nu m-am decis să scriu o carte, dar în mine s-a conturat povestea unei iubiri „La limită”.

2. De ce ai ales că personajele tale să fie purtătoare a unui mesaj-lecție pentru cititori?

Cine spune că avem o singură viață de trăit n-a descoperit pasiunea pentru citit. Nu există carte perenă fără mesaj, pentru că poartă amprenta personală a scriitorului ei, năzuințele, rănile și experiențele care l-au făcut OM. John Green o scrie concis: >>cărțile mari te ajută să înțelegi și să te simți înțeles<<.

3. Ce te motivează atât de mult, încât te face să continui ceea ce îți dorești?

Foamea e un bun profesor. Foamea continuă de mai bine, nu de mai mult. Inițial a fost foamea fizică, acum e o foame spirituală, umilă, care derivă din convingerea că suntem interconectați și avem o misiune de îndeplinit aici. Am petrecut mulți ani satisfăcând nevoile primare, de la baza piramidei lui Abraham Maslow și acum tind spre vârful ei, trecând de la nevoile efemere, de recunoaștere socială, la cele de natură spirituală. Problemă societății de azi e că glorifica luptă, afluența, care ne blochează în mentalitatea deficitară, de luptători, incapabili să evoluăm către perioada de bucurie, de îndeplinire a vocației. Wayne Dyer o reamintea periodic, în cărțile și conferințele sale.

3. Unde te vezi în viitor? Vei mai scrie?

Peste cinci ani mă văd în brațele persoanei iubite, la casă, cu o grădină plină de flori și un câine lângă. Mă văd scriind, făcând sport, gătind la fel de multe dulciuri, muncind la visurile mele și călătorind, de câte ori am ocazia, fie și prin citit.

4. Ți s-a închis vreodată o ușă ce te-a făcut, chiar și pentru câteva zile, să renunți la visul tău? Ce te-a făcut să continui?

Mi s-au închis în nas zeci de ferestre, dar fiecare scârțâit de geam a fost o binecuvântare deghizata, căci Dumnezeu mi-a deschis, după fiecare lecție, ușa potrivită. Cheia e la El și o primim când nu opunem proniei rezistență.

5. Scrii la o altă carte în acest moment? Dacă da, dorești să împărtășești cu noi despre ce va fi?

Am terminat de scris jumătate din cel de-al doilea roman, „Spitalul”, gândit ca un puzzle mental. Unul dintre capitole are următorul motto, cu referire la... heroină. >>Trăiam cea mai toxică legătură. Ea ardea pentru mine, eu muream pentru ea.<<

6. Ce reprezintă pentru ține cărtile și scrisul?

Un mod de viață, capacitatea de a mă exprima, de a empatiza, de a-mi bandaja rănile afective, de a-mi decanta experiențele, de renunța la măștile sociale și o profeție impersonală, împlinită prin imaginația cititorului.

7. Dacă ai alege într-o altă viață ceea ce ai vrea să fii, ce ai alege?

Ce plictisitor ar fi de am putea alege și nu am mai tinde niciodată spre desăvârșire. Ne naștem sub forma și fix în circumstanțele de care avem nevoie, pentru a crește.

8. Există o carte sau un citat după care te ghidezi în viață?

Cărțile după care mă ghidez sunt Noul Testament și „Tao Te Ching” (Lao Tzu). Motto-urile după care mă ghidez sunt următoarele: „Nihil sine Deo”de pe emblema dinastiei Hohenzollern-Sigmaringen; „Dacă soarta nu te face să râzi, înseamnă că nu ești în stare să te prinzi de poantă.” (Gregory David Roberts); „Suntem ceea ce iubim.” (Nichita Stănescu).

9. Crezi în superstiții?

Am o singură superstiție: >>Dacă nu distribui acest interviu, pe toate rețelele de socializare, printr-un mesaj privat, la cel puțin zece persoane din lista de prieteni, vei avea parte de cinci ani de superstiții terifiante împlinite, de sex mecanic și de poante răsuflate.<<

Și cum îmi doresc că acest interviu să fie unul diferit, te provoc să ne spui ceva despre tine, ceva ce nimeni nu știe.

Îți spun chiar trei și va rog să mă scuzați pentru cacofonie:

1. Am dormit, ba cu „Catrene”, de Omar Khayyam, ba cu Biblia, sub pernă;

2. Singurul film de dragoste la care nu am plâns a fost „Titanic”;

3. La finele lunii voi avea ocazia de a-l cunoaște, în Belgia, pe unul dintre cei mai apreciați scriitori ai lumii. Am să îl rog să scrie prefața cărții „La limita”, în franceză. Dacă va accepta, am să revin cu detalii. Dacă nu, am să revin cu bucuria încercării.

Recenzia cărții La limită o puteți citi aici.

Citate:

„Pentru că ești o femeie în toată firea, ți se pare acum stupid că ai fost incurajată, când erai mică, să crezi în prințese și în finaluri fericite, dar crede-mă, nu e nimic mai înțelept decât să crezi în continuare în basme, adult fiind, pentru că-doar așa-ele pot deveni realitate.” „Plină de umor negru e viață, cu poante pe care nici cel mai cinic om de pe față Pămantului nu le înțelege! Răi, Iad, iarnă, vară, rece, cald etc. Cui îi pasă? Unii trăiesc în Iadul lor personal, chiar aici, pe Pămant. Apoi, singuri, așa cum au venit pe lume, mor. Se duc în Răi, se duc în Iad? Pfff, se duc în pămant, unde devin ingrăsămant natural.”

„Plină de umor negru e viață, cu poante pe care nici cel mai cinic om de pe față Pămantului nu le înțelege! Răi, Iad, iarnă, vară, rece, cald etc. Cui îi pasă? Unii trăiesc în Iadul lor personal, chiar aici, pe Pămant. Apoi, singuri, așa cum au venit pe lume, mor. Se duc în Răi, se duc în Iad? Pfff, se duc în pămant, unde devin ingrăsămant natural.”

„Stă în natură umană să gândim prea mult, să actionăm prea puțin și să avem dubii permanent. Începem să renuntăm la aceste deprinderi nefericite abia în momentul în care incetăm a ne raportă la părerile celor din jur. Oamenii impăcati cu ei înșiși nu au nimic de demonstrat celor din jur, pentru că și-au demonstrat deja lor înșile tot ce era necesar.”

„...trebuie să fim selectivi, pentru că lucrurile ieftine sunt la mare căutare, pe când lucrurile rare sunt scumpe și nu atât de accesibile.”