De vorbă cu Cristina Oțel, autoarea cărții „Felinare stinse”

Astăzi vorbim cu Cristina Oțel, o scriitoare tânără care a reușit să publice o carte mai mult decât interesantă la Editura Quantum. 

 Felinare stinse este un roman deosebit din punctul de vedere al emoțiilor pe care ți le transmite și îl recomand cu mare drag.

Pentru început, am rugat-o pe Cristina să încerce a se descrie în zece fraze. Provocare acceptată.

Zece fraze? Serios? Haide, măi, nu am învățat să vorbesc despre mine încă.

Ceea ce știu deja unii oameni este că postez recenzii și rețete pe blog (în ultima vreme mai rar, e drept) și că îmi place să scriu. Asta e de la sine înțeles.

Mi-am dat seama recent că îmi place foarte mult să lucrez cu copiii. Este absolut fascinant să descoperi atâtea personalități la un loc și să te bucuri de prospețimea și incocența lor. Câteodată merg pe stradă și văd copilași cu bunicii lor și mă uit lung la ei(ceea ce, da, este ciudat, fugiți mâncând pământul dacă întâlniți asemenea oameni) și aș vrea să îi smotocesc. Și mă opresc pentru că am o imagine de menținut. 

Îmi place kpop-ul și mă uit la drame coreene. În ultima vreme, nu, deoarece am multe altele pe cap, însă îmi plac și când am timp încerc să învăț și eu câte ceva despre cultura lor și limba acestora, bineînțeles. Mi se pare foarte interesant. Dincolo de frumusețea promovată prin muzică și seriale, cultura și diferențele dintre popoare este demnă de studiat.

Sunt foarte scundă (foarte, foarte) și eram deranjată de asta când eram mai mică, însă acum îmi place că sunt așa. Bine, nu și atunci când trebuie să modific pantalonii, dar asta-i viața.

Câteodată, când aud oamenii vorbind despre talentele copiilor, eu mă gândesc că singurul meu talent constă în a pierde timpul uitându-mă pe Youtube la diverse clipuri. Pentru că zece minute întotdeauna se transformă în două ore.

Uneori beau cafea în loc de apă. E singurul meu viciu și nu recomand. Nu faceți ca mine, nu e bine!

Îmi place să fac oamenii să râdă.  La prima vedere, nu par genul. Mi se spune des că dau impresia unei persoane greu de abordat. Cititori îmi trimit mesaje, cumva timizi, și sperând să nu mă deranjeze, când nici nu se pune probleme de așa ceva. Îmi place să vorbesc cu oamenii, atât virtual, cât și în viața reală.  Cei care ajung să mă cunoască, știu asta.

Întotdeauna mi-am dorit să iau lecții de dans, dar nu a fost să fie. Încă regret. :))

Așa ca fun fact. Să mă ierte Dumnezeu, dar nu o să înțeleg niciodată de ce ar cumpăra cineva acei papuci Gucci, știți voi, ăia cu blăniță, cu șobolan pe post de talpă? Și, hai, gata, că dau prea mult din casă și nu e bine.

 1. Cum a apărut ideea cărții Felinare stinse?

 Nu știu să îți spun cum a apărut. Probabil de niciunde, știu că că m-am trezit într-o zi cu multe idei, imagini în minte. Mă duceam la culcare cu aceleași idei și imagini, așa că am început să scriu.

 2. Cum a început toată această călătorie a scrisului și a publicării romanului tău?

Tot timpul mi-a plăcut să citesc și cred că am spus la un moment dat că scriam tot felul de povestioare și poezii când eram mică. Chiar și o poveste pentru copii în care eroul principal este câinele meu. Puteți râde, credeți-mă, și eu o fac.

N-am visat niciodată să public, nu mă așteptam, pentru că eu consider că există atât de mulți oameni care merită o șansă și care scriu extraordinar. Eu nu mă compar cu ei, dar asta nu înseamnă că nu am fost fericită. Sunt fericită și recunoscătoare pentru oportunitatea asta.

 3. Ce te inspiră să scrii și te face în același timp să continui să construiești propria ta lume?

În primul rând, faptul că țin la mansarda mea. Dacă eu nu aș pune toate aceste idei pe hârtie, aș lua-o razna, deoarece sunt atât de mult și sunt constante. În fiecare zi mă gândesc la ele, chiar dacă nu scriu zilnic, pentru că trebuie să mă ocup și de altele.  Și când începi... nu te mai poți opri. Îi poți spune dependență. E ceva ce te face fericit, ce te ajută să dai frâu tuturor gândurilor tale. Nu o să mint, câteodată este obositor. Nopțile nedormite, scenele rescrise, teama că nu este suficient de bun ceea ce faci, faptul că preiei emoțiile personajelor și plângi o noapte întreagă, ca mai apoi să pleci la facultate cu o mutră de speriat. Dar la finalul zilei, când recitești ceva și îți place, te gândești că merită totul.

 4. Dacă ar fi să rescrii la un moment propria carte, ce ai schimba? 

Oho, multe. Am citit la un moment dat pasaje din ea și sunt conștientă că universul respectiv putea fi construit mult mai bine. Teoretic, aș putea sa rescriu mai mult de jumătate, dar practic, dacă aș avea șansa, nu aș face asta. Îmi servește mie ca dovadă că oamenii evoluează și că nu te naști învățat. Felinare Stinse a fost scris de o puștoaică de clasa a 10-a care avea multe de învățat. Nu mă înțelege greșit, și acum am de învățat mult, voi avea toată viața, însă faptul că reușesc să-mi văd greșelile este important. Faptul că între ceea ce am scris atunci și ceea ce scriu acum văd o evoluție, fie ea cât de mică, mă mulțumește. Așadar, nu, nu am schimba nimic, pentru că scrisul se devzoltă odată cu mine, creștem împreună și este normal.

 5. Cum îți vizualizezi viitorul peste cinci ani ca scriitor?

Nu îmi fac planuri în acest sens. Da, scriu și o voi face cât timp această pasiune mă bucură și mă ajută să mă înțeleg, să mă exprim, să transmit un mesaj. Am scris mult și în această perioadă, însă eu nu mă grăbesc. Nu vreau să trimit un manuscris editurii doar de dragul de a o face, ci vreau să fiu eu împăcată cu rezultatul muncii mele. Tot ce mi-ar plăcea, dacă voi avea șansa să ofer o altă carte cititorilor, este ca romanul/romanele să transmită o emoție, un mesaj și să îi determine pe oameni să își adreseze întrebări.

 6. Există o carte sau un citat după care te ghidezi în viată?

M-am îndrăgostit iremediabil de Hermann Hesse și îți voi spune două citate care pentru mine înseamnă foarte mult. 

“If you hate a person, you hate something in him that is part of yourself. What isn't part of ourselves doesn't disturb us.”

“Words do not express thoughts very well. They always become a little different immediately after they are expressed, a little distorted, a little foolish.”

Primul citat cred că nu trebuie explicat, dar este amuzant cum oamenii se laudă cu faptul că suntem într-o continuă evoluție și că suntem deschiși la orice, dar sunt capabili de atât de multă ură. Iar al doilea... să spunem că îmi este drag, deoarece explică exact problema mea. Întotdeauna mă tem că vorbele mele nu au capacitatea de a exprima cu acuratețe ceea ce gândesc.

 7. Ce reprezintă pentru tine o carte bună? 

Apreciez foarte multe povești  din foarte multe genuri, dar am realizat că ador cărțile în care personajele simt, experimentează, se dezoltă și învață ceva. Pentru mine este mai importantă emoția decât acțiunea în sine. Personajele trebuie să fie oameni normali, ca mine, ca tine, ca mulți alții.  Să râdă, să plângă, să trăiască, să învețe.

 8. Ai un personaj cu care te indentifici foarte bine din cartea ta?

În Felinare Stinse, nu, dar... *cough* ca mic spoiler, în romanul la care lucrez acum există un personaj construit aproape în totalitate din gândurile și principiile mele, așadar, da, există un personaj cu care mă indentific foarte bine. Acela se numește Mihail.

9. Scrii la o viitoare carte? Dacă da, ai dori sa împărtășești cu noi despre ce este vorba? (Chiar și un fragment)

Nu obișnuiesc să vorbesc despre ce scriu în general, dar a scăpat un fragment în grupul editurii Quantum, așa că... Voi spune doar că romanul este 50% fluff și 50% angst și 100% slow burn.

  Citat:  

„Însă, odată ce-mi strecor mâna pe după gâtul lui, nu îi dau timp îndeajuns cât să se ferească. Fără avertisment, buzele mele întâlnindu-le pe ale lui, nu îmi provoacă scântei. Cerul nu se aprinde în culori vibrante și artificii gălăgioase. Oftez. Nu știu cum, ca după un drum lung, sub un cer liliachiu, ce nu stă să se prăbușească. Sunt nori rozalii ce nu izbucnesc în nori toxici. Nu sunt erupții de căldura și un soare apropiindu-se de pământ. În locul acestora stă o inimă ale cărei bătăi n-o iau la goană, pentru că e doar liniște și pace. Este o emoție temperată și...

Mă dezlipesc de el îngrozită. În egoismul meu, mă lansasem într-o acțiune ce necesită acordul a două persoane, iar el suportase impulsul, cu siguranță, prea respectuos să mă smucească. Știu că următoarea lui replică nu o să fie una crudă. Firea îl împiedică să mă condamne la un tratament nemilos. Însă aștept să șteargă simplu nuanțele subtile și pastelate de pe cerul pe care nu merit să-l privesc.

Voise să mă scoată din rafalele curgând, dar îi năruisem încercările.

Conștientizez imboldul îndrăzneț, o schimbare adusă interacțiunilor noastre. Straniu este că regretul nu vine. Minutele petrecute în tăcere, holbându-ne unul la altul, nu aduc remușcări, ceea ce, sincer, este ilar, considerând că-mi regret existența. Deși nu simt deloc asta, plănuiesc rostirea unor scuze, apoi a unor motivații puerile, pentru a nu-l împovăra pe el.”

10. Ți s-a închis vreodată o ușă care te-a făcut, chiar și pentru câteva zile, sa renunți la visul tău? Ce te-a făcut să continui?

Tuturor ni se închid uși. Mi-a fost refuzat manuscrisul la un moment dat. Eu nu m-am supărat atunci, pentru că nici nu am pornit cu gândul de a publica, nici nu speram la asta. Doar am încercat. Astfel că eu nu aș fi renunțat la scris doar pentru că m-am lovit de un refuz. Să fiu sinceră, am fost extrem de suprinsă când a fost acceptat de Quantum. Eu consider că dacă îți place să creezi povești, bucuria nu constă în a fi publicat. Sigur, vine ca o validare( să-i spunem așa) a muncii tale, dar adevărata fericire este când tu acorzi timp pasiunii tale și ești mulțumit de rezultat.

Eu am continuat să scriu pentru că nu pot altfel. Mă trezesc cu personaje în gând și adorm tot cu ele.

Și cum îmi doresc ca acest interviu să fie unul deosebit, te provoc să ne spui ceva despre tine, ceva ce nimeni nu știe. ☺

Hmmm, nu am fost la mare până acum? 

Oamenii nu știu multe lucruri despre mine, nu pentru că doresc să le ascund, ci pentru că nu s-a ivit momentul să vorbesc despre ele.

Recenzia cărții Felinare stinse o puteți citi dând un click aici.

Îi mulțumim Cristinei pentru că și-a rupt din timpul ei pentru a răspunde la întrebările noastre și îi urăm succes în continuare în carierea de scriitor. 

Cartea ei este disponibilă pe site-ul Editurii Quantum.