„Colivia regelui” – Cei care au cunoscut întunericul ar face orice să rămână la lumină

Titlu original: King's Cage

Autoare: Victoria Aveyard

Editura: Nemira

Colecție: Young Adult

Nr. de pagini: 608

Disponibilă: aici

Rating: ★★★★★

Cu ocazia apariției celui de-al treilea volum din seria Regina roșie, am recitit și primele două volume pentru a-mi reîmprospăta cunoștințele despre acțiune, personaje, locuri. Rămân la aceeași idee pe care am avut-o și la prima citire, aceea fiind că primul volum este excelent, savuros, intrigant, reușind să ne introducă în lumea divizată a roșiilor și a argintiilor într-un mod inedit.

Volumul doi nu a fost pentru mine la fel de reușit și, de cele mai multe ori, mă simțeam plictisită pentru că nu primeam destulă acțiune pe cât aș fi vrut eu de la o continuare. Însă, volumul al treilea, Colivia regelui, a revenit în forță și a fost, pentru mine, cel mai bun volum din toată seria. Am avut parte de suspans la fiecare cotitură, la fiecare pas făcut de personaje, acțiunea nu a lipsit deloc, iar alianțele neașteptate m-au dat gata.

Însă trebuie să îmi revin după un asemenea volum. Colivia regelui chiar s-a bucurat de toate ingredientele pe care eu le caut la un fantasy reușit.

Vreau să precizez încă de la început că în această recenzie nu voi vorbi deloc despre acțiune pentru că nu vreau să ofer spoilere celor care nu au citit încă primele două volume, așa că voi expune aici doar trăirile mele din timpul lecturii și sper să vă conving în a-i da o șansă Victoriei Aveyard.

Recenzia primului volum o puteți citi dând un click aici.

Colivia regelui este un volum excelent din toate punctele de vedere, unde manipularea, captivitatea, alianțele neașteptate și politica sunt țesute într-un fel unic, diferit față de volumele anterioare. M-am simțit ca un spectator la o bătălie de neuitat, în care nu știi cui să ții partea, pe cine să susții. A fost ca și cum totul era o tablă de șah, în care regi și regine, prinți și prințese, și mulți pioni luptă pentru marele trofeu, tronul Nortei.

Totul a fost un haos total, o dezordine de idei și comploturi, rezultatul final fiind dezastruos. Captivitatea și libertatea se bat cap în cap, iubirea și ura devin un tot unitar, iar prietenii și dușmanii nu mai pot fi deosebiți în acest război continuu, care pare să nu aibă sfârșit. Oamenii devin monștri și monștrii se transformă în oameni. Totul te bulversează și te aruncă într-un labirint al emoțiilor din care nu vei putea găsi ieșirea. Nici măcar după ce vei termina de citit și ultimul cuvânt.

Oamenii nu se nasc monștri. Ajung să fie așa mai târziu.

Volumul are parte de multă acțiune și dinamism, ceea ce este un punct forte pentru mine, deoarece nu am avut timp să mă plictisesc. Nu am avut timp nici măcar să respir. Deși uneori acțiunea pare că stagnează și tinde să te obosească, de fapt se pune accent și pe psihologia personajelor, pe gândurile și sentimentele interioare în condiția de om captiv, ceea ce mi-a plăcut mai mult decât aș fi crezut. Singurătatea și suferința protagonistei fac parte din procesul ei de evoluție, făcând-o din ce în ce mai puternică, din ce în ce mai aproape de izbândă.

Stilul Victoriei este fluent, curge cu o viteză impresionantă și nu prea îți oferă timp de gândit, ci te aruncă direct în fața deciziilor luate de personaje fără a te lăsa să creezi alte variante în mintea ta. Victoria Aveyard este un geniu, o scriitoare fără cusur, care reușește să combine acțiunea cu politica și romantismul rezultatul fiind o infuzie de fantasy și distopie.

Dacă acest volum este toxic, otrăvitor și mortal, tot acesta este în același timp și un leac, un remediu al otravei cu care te-ai delectat, un du-te–vino constant, care îți va oferi sentimente contradictorii pe tot parcursul lecturii.

Recomand seria Regina roșie oricărui cititor pregătit de o aventură lungă și epuizantă, de un carusel al emoțiilor care te va lăsa secătuit la final, stors de lacrimi și emoții. Este o serie bazată mai ales pe trădări și comploturi, pe război și inegalitate între locuitorii unui ținut divizat.

Tu de partea cui ești?

Ești un roșu sau un argintiu?

Protagonista seriei Regina roșie a evoluat din ce în ce mai mult și s-a schimbat radical față de ceea ce a fost la început. Aceasta trece printr-o sumedenie de identități de-a lungul poveștii. La început a fost Mare Barrow, o adolescentă săracă, o roșie umilă și o hoață excelentă, apoi a devenit într-un mod neașteptat fetița cu fulgerele, o anomalie a naturii la care nu se puteau găsi explicații. Apoi s-a transformat în Lady Mareena, o minciună pe picioare, care o înfățișează precum o prințesă grațioasă și rece.
În acest volum, Mare nu este decât o prizonieră. Este închisă într-o colivie atât la propriu, cât și la figurat. Deși se află într-o închisoare, captivă a unui monstru malefic, ea reușește să reziste torturilor la care este supusă. Adevărata colivie care o distruge este de fapt mintea ei, amintirile pe care le are și propriul trup.

Va reuși Mare să se elibereze de captivitate? Va reuși să-și revină vreodată după atâta suferință?

Iar acum mă aflu în colivia unui rege. Însă și el este captiv. Cătușele mele sunt din Piatră Tăcută. Pe el îl înrobește coroana pe care o poartă.

Dacă în primul volum l-am simpatizat pe Maven și i-am iubit gingășia și puritatea, sentimentele mele s-au schimbat după ce am citit volumul al doilea. Dintr-un prinț iubitor și bun a devenit un adevărat tiran, un rege fals, un uzurpator. Am rămas șocată de această evoluție subită, și totuși, mereu am încercat să-i mai dau o șansă. În Colivia regelui l-am urât și iubit în același timp. Deși pare a fi o persoană fără scrupule, faptul că încă o iubește pe Mare m-a înduioșat și nu am putut să îl condamn în totalitate pentru ce a făcut. Poate că dacă nu ar fi fost influențat de mama sa, Elara, el încă ar fi fost un om bun. Însă nu este scuzabil ceea ce a făcut. Câtă moarte a provocat. Câtă suferință a adus.

Maven este ca o otravă pentru Mare. O otravă care omoară încet, care te ține în agonie.

Ce va face Maven când va fi încolțit de toată lumea?

Când va pierde și ultimul strop de speranță?

Zâmbetul este oricum, numai binevoitor nu. Subțire și tăios ca un brici, gata să mă muște cu toți dinții. Dar ochii, ochii lui sunt cei mai îngrozitori. Ochii ei, ai Elarei. Pe vremuri credeam că sunt reci, ochi de gheață vie. Acum știu mai multe. Cele mai dogoritoare focuri ard cu flacără albastră, iar ochii lui Maven nu sunt o excepție.

Prințul argintiu care este izgonit pentru o faptă pe care nu a săvârșit-o el. Cal este inteligent, puternic dar tototdată slab, naiv și milos. Este personajul pe care nu ai cum să nu-l iubești. Iubirea lui față de Mare îmi topește inima, speranța lui pentru Maven mă zdrobește total și îmi frânge sufletul, iar prietenia lui cu Kilorn mă face să plâng. Pentru că este al naibii de perfect, dar în același timp defect.

Reîntâlnirea cu Mare este incendiară și sângeroasă. La propriu și la figurat. Am savurat fiecare cuvințel al acelui moment și am stat cu sufletul la gură până când am fost sigură că amândoi sunt teferi și nevătămați.

El este Prințul Tiberias al Șaptelea, iar tronul este moștenirea lui de drept. Chiar dacă acum este un roșu.

Însă la final, va trebui să aleagă între coroană și iubire.

Care va fi alegerea lui?

Ce ar trebui să simți atunci când stai în fața omului care reprezintă întreaga ta lume și el îți spune că doar tu nu-i ajungi? Că nu ești tu alegerea lui? Ce ar trebui să simți atunci când afli că ești doar o umbră în preajma omului care este soarele tău?

Evangeline a fost o surpriză plăcută pentru mine în acest volum. Atitudinea ei este aceeași ca întotdeauna, rece și distantă, însă ceva se schimbă în ea. Dacă la început am urât-o și nu o puteam suporta, acum a devenit unul dintre personajele mele preferate. Este inteligentă, crudă, malefică și are stofă de regină. Cine s-ar fi gândit că până și Evangeline are o inimă? Că are sentimente și că este în stare să iubească.

Cel mai tare am rămas surprinsă de alianța pe care o avea ea și familia ei. Neașteptată.
Deoarece în Colivia regelui vom avea parte și de câteva capitole din perspectiva ei, vom putea înțelege mai bine viața pe care o are, suferința din spatele unui exterior care nu transmite nicio emoție, sacrificiile pe care trebuie să le facă.

Va putea fi vreodată Evangeline fericită?

Sau trebuie să renunțe la fericire pentru familia ei?

Ce mai tablou! Evangeline în argintiu, eu în roșu, iar între noi, regele în negru.

Cu siguranță recomand Colivia regelui. De fapt, recomand întreaga serie. Nu vă lăsați păcăliți de un rating mic sau de recenzii negative. Citiți seria și creați-vă propria părere despre povestea din spatele coperților.