16 feb. 2018

„Inima mea și alte găuri negre” – Despre găsirea puterii de a ierta

Titlu original: My Heart and Other Black Holes
   Autoare: Jasmine Warga
   Editura: Herg Benet
Colecție: Passport
   Nr. de pagini: 328
   Disponibilă: aici
   Rating: ★★★★
Cartea aceasta a apărut de ceva vreme și poate vă întrebați cum de nu am citit-o până acum. Sinceră să fiu, aveam unele rețineri cu privire la dânsa. Poate din cauza subiectului?! 
Mi-au plăcut absolut toate titlurile din colecția cărților străine de la Editura Herg Benet, însă m-am tot ferit să citesc Inima mea și alte găuri negre. Tot văzând-o peste tot însoțită doar de păreri pozitive, am cedat până la urmă și mi-am cumpărat-o și eu. 

Trebuie să vă spun că mare greșeală am făcut că nu am citit-o mai devreme! Este una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit în ultimul timp și se află în topul preferințelor mele de la Herg Benet. 
Primul meu sfat ar fi să nu judecați cartea după prima impresie pe care v-o lasă sinopsis-ul de pe spatele cărții, pentru că de multe ori acesta este înșelător. Deși pare o carte care abordează suicidul și aveți tendința de a ocoli astfel de teme, vă promit că aceasta nu este deloc ceea ce pare. Este mult mai mult decât atât.

Inima mea și alte găuri negre mi-a întrecut orice așteptare aveam și mi-a demonstrat că o carte nu trebuie apreciată pentru acțiunea ei, cât pentru emoția pe care ți-o transmite. Mi-a demonstrat că o carte poate fi simțită și nu citită, că este mult mai mult decât o înșiruire de cuvinte, fraze, metafore. Este un alt mod de a trăi. 

Acest roman se detașează mult de celelalte cărți Young-Adult pe care le-am citit. Este precum o cale de a pătrunde în propria minte și propria inimă, de a descoperi ce se ascunde acolo cu adevărat. Este o carte despre găsirea puterii de a ierta, de a-ți accepta defectele și de a trăi cu ele.

Tratând teme precum sinuciderea și depresia, te-ai aștepta ca această carte să fie tristă, să-ți inducă și ție o stare de melancolie, dar culmea, citind îți vei da seama că povestea devine din ce în ce mai palpitantă și nu îți va da nici măcar o secundă impresia că va avea un final tragic. Depresia poate fi privită și înțeleasă diferit de cei din exterior, însă ce este în interior știe numai persoana suferindă. Jasmine Warga reușește să surprindă efectele depresiei și dorinței de sinucidere prin creionarea unui personaj slab la început, dar din ce în ce mai puternic spre final. Aysel este prototipul oricărei adolescente cu gânduri negre, care din diferite motive (banale sau nu) alege să renunțe la lupta cu viața.

Chestia cu sinuciderea, pe care mulți oameni nu o înțeleg, este că poate fi foarte dificil de dus până la capăt.

Limbajul folosit este extrem de accesibil și plin de semnificații ascunse, autoarea provocând cititorul să le deslușească singur, să le ofere propria interpretare. 
Am simțit o legătură profundă și viscerală nu numai cu Aysel, ci și cu Roman. I-am iubit pe amândoi pentru mințile lor frumoase, sparte, defecte. Am plâns pentru vulnerabilitatea lor și i-am urât pentru egoismul pe care-l aveau, negândindu-se ce efect ar produce morțile lor oamenilor care-i iubeau. Dar de fapt, nu i-am urât nicio clipă. Nici măcar un pic.

Ce mi-a plăcut mie cu adevărat la cartea asta? 

Cât de simplă, realistă și profundă a fost și cât de bine m-am putut conecta cu povestea. Sunt recunoscătoare autoarei că a reușit să trateze un subiect atât de greu și întunecat într-o manieră diferită, plină de sensibilitate și sinceritate. Inima și sufletul acestei cărți sunt personajele conturate, care se află departe de perfecțiune. Am simțit că sunt acolo alături de ei și am fost martoră la găurile negre în care au căzut, dar am văzut și lumina de la capătul lor pe care speram să o vadă până la final. 

Inima mea și alte găuri negre este o lectură ce are o latură întunecată, dar și una plină de speranță și promisiuni, care pune accent pe existență, pe importanța vieții și pe combaterea depresiei. O carte care îți va da o senzație de împlinire sufletească, de liniște și pace. O carte ce nu trebuie să lipsească din biblioteca și inima ta. 

Cartea surprinde povestea unei adolescente de 16 ani pe nume Aysel, pasionată de fizică și Einstein, care își plănuiește propria moarte. Navigând pe internet, aceasta găsește un site destinat persoanelor care vor să se sinucidă și astfel intră într-o convorbire cu FrozenRobot, care va deveni partenerul ei de sinucidere. (STAI, CE?!
Cei doi hotărăsc să se întâlnească pentru a-și plănui moartea împreună, dar surpriza pe care o are Aysel este că FrozenRobot aka Roman, numele lui real, nu pare a fi deloc o persoană care să-și dorească moartea. Arată exact ca un adolescent normal care are ce-și dorește, este carismatic și popular. 

Aysel și Roman suferă din motive foarte diferite, dar durerea lor arată la fel. Din acest motiv, legătura care se formează între ei este autentică și intimă. Este ciudat că un lucru atât de morbid precum MOARTEA îi poate uni și îi poate face să devină un întreg. Este ciudat că într-un context precum plănuirea unei duble sinucideri, relația lor se dezvoltă și devine dulce, plină de confesiuni și acceptări tăcute. Cei doi se înțeleg unul pe celălalt mai mult decât oricare alt cuplu normal. 

Uneori, mă întreb dacă inima mea e ca o gaură neagră – atât de densă încât nu este niciun pic de loc pentru lumină, dar asta nu înseamnă că nu mă poate absorbi complet înăuntru.

Petrecând timp împreună și împărtășindu-și secrete, iar la un moment dat chiar cauza pentru care renunță la lupta cu viața, Aysel și Roman încep să devină apropiați și să depindă unul de celălalt Cei doi nu își dau seama că IUBIREA poate chiar să-i salveze. Că ar putea fi un leac pentru limaxul negru care accentuează depresia, că le poate da un motiv de a trăi. 

Aceasta nu este o poveste de dragoste, ci o poveste despre o fată care învață să trăiască din nou. Este despre doi tineri care-și acceptă găurile negre și întunecate și care nu caută să le îndepărteze, ci să trăiască cu ele. 

Vor merge Aysel și Roman până la capăt cu planurile lor de sinucidere?
Vor mai putea găsi vreodată lumina într-o beznă ce pare să-i înghită cu totul?

Aysel este una dintre cele mai incredibile protagoniste pe care le-am întâlnit eu în cărțile YA. Povestea ei este sfâșietoare, ea fiind atât de pierdută încât vrei cu disperare să te implici în viața ei pentru a o salva. 

Aysel este slabă și lașă pentru că dorește să moară din cauza tatălui ei. Acțiunile lui din trecut se revarsă acum în prezent în viața lui Aysel, aceasta fiind marginalizată și batjocorită de cei din jur doar pentru faptul că este fiica unui criminal. Dar e atât de banal că vrei să renunți la viață doar pentru faptele altora. 

Odată cu apariția lui Roman în peisaj, Aysel pare să se înmoaie, să devină o scoică, ceea ce a promis încă de la început că nu va face. 
Leacul ei ar putea fi oare iubirea?
Ceva înăuntrul meu este greșit. Urât. Întunecat. Gol. De mine sunt speriată, dezamăgită, dezgustată.

Roman este incredibil de stricat/defect în urma unui accident tragic petrecut în urmă cu aproximativ un an. Deși din exterior pare să fie băiatul care are tot ce-și dorește, interiorul lui este putred. La fel ca și Aysel, are un motiv pentru care dorește să moară: sora lui mai mică a murit înecată în timp ce se afla în grija acestuia. Preocupat cu iubita sa de atunci, Roman nu și-a dat seama că surioara lui ar putea să moară chiar în acele clipe. 

Fiind convins până la capăt că vrea să moară pentru a se pedepsi, nici măcar apariția lui Aysel nu pare să-l înlăture de la calea aleasă.

Dar ce va face atunci când este încolțit de propriile sentimente și de o fată la fel de defectă precum el?
Toate mișcările lui și expresiile faciale au o anumită tensiune, ca și cum ar fi fost sculptat în piatră și apoi închis într-o cameră cu gheață, de unde abia de curând a fost readus la viață. Da, arată ca cineva care fusese menit să ajungă popular și să aibă succes, dar în același timp arată și ca cineva care a fost construit să poarte amărăciune.
Da, recomand Inima mea și alte găuri negre tuturor adolescenților și nu numai. Deși se încadrează la categoria Young-Adult este departe de a fi o carte clișeică, comună. Este o carte care aparent tratează tema sinuciderii şi pe care o evitam din acest motiv s-a dovedit a fi o carte cu o poveste emoționantă despre acceptare, regăsire şi iertare.

Iubirea este cel mai frumos sentiment posibil şi te poate salva de la gândurile întunecate, de la rătăcirile de moment şi de la hotărârea de a opri lupta cu viața. Iubirea te poate ține în viață când nimic nu pare a-ți mai da motive de a continua.

Cred că asta e chestia cu viața. Uneori, e îngrozitoare și haotică. Dar are potențial și ăsta e singurul lucru pe care contez. Îmi pun toate speranțele în potențialul ei.

Cumpără Inima mea și alte găuri negre de Jasmine Warga de pe:

       SAU        


LECTURĂ PLĂCUTĂ!☺

                                                                                                     

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu