Titlu: Tronul de cleștar
Autoare: Sarah J. Maas
Editura: RAO
Nr. de pagini: 512
Disponibilă: aici
Rating: ★★★★★
Cu toții avem cicatrici... Ale mele se întâmplă să fie mai vizibile decât ale celorlalți.
O INIMĂ DE
GHEAŢĂ. O VOINŢĂ DE FIER. FACEŢI CUNOŞTINŢĂ CU ASASINA.
FACEŢI CUNOŞTINŢĂ CU CELAENA SARDOTHIEN. FRUMOASĂ. UCIGĂTOARE. CU UN DESTIN MĂREŢ
În întunecatele şi mizerabilele ocne
din Endovier o fată de optsprezece
ani îşi ispăşeşte o condamnare pe viaţă. Ea este o asasină, cea mai bună
din breasla ei, dar a făcut o greşeală fatală. S-a lăsat prinsă.
Tânărul căpitan Westfall îi oferă o ieşire: libertatea în schimbul unui
uriaş sacrificiu. Celaena trebuie să-l reprezinte pe prinţ într-o
competiţie până la moarte - luptând cu cei mai talentaţi hoţi şi asasini
ai ţării. Indiferent dacă rămâne în viaţă sau moare, Celaena va fi
liberă. Indiferent dacă câştigă sau pierde, ea îşi va descoperi
adevăratul destin. Dar va putea să se înmoaie inima ei de asasin?
Din nou, Sarah J. Maas mi-a demonstrat cât de bine scrie și într-adevăr merită toate laudele. O altă serie care m-a cucerit. Trebuie să recunosc că începutul nu m-a prins atât de mult, dar am tot zis „Hai să-i dau o șansă” (mai mult pentru că am avut o prietenă pe cap care mă tot încuraja), dar intrând din ce în ce mai mult în acțiune a început să-mi placă și după ce am terminat-o mi-am blestemat și zilele că nu am cumpărat și celelalte volume. De fapt, am început să cred că nu la carte era problema, ci la mine(sunt sigură că dacă recitesc partea de început n-o să mi se mai pară așa neintersantă).
Un lucru pe care l-am apreciat întotdeauna la cei de la RAO, este faptul că nu găsești nicio greșeală de scriere și lasă numele personajelor netraduse. Din acest punct de vedere vă asigur că totul este în regulă, compensând cu modul genial de a scrie al autoarei. Nu are nici un limbaj pompos, însă nici unul sec, este ușor de citit și personajele vă vor atrage imediat.
Ce e diferit la această carte? Ei bine, numele personajelor sunt diferite, potrivite cu ținuturile din care provin, nume ciudate, rar întalnite chiar și la oameni (întâlniți această „tactică” a numelor în fiecare carte a Sarei), modul de a combina iubirea și sacrificiul și lista poate continua. Cred că motivul principal pentru care cartea este diferită, îl reprezină personajul Celaena, genul de personaj feminim badass, personaj pe care eu nu l-am mai întâlnit în alte cărți.
Așadar, dacă vreți o carte despre iubire, supernatural și femei badass, „Tronul de cleștar” este mai mult decât potrivită. V-o recomand cu mare drag!
La un an după ce s-a lăsat prinsă și alungată în minele din Endovier, asasina Celaena este scoasă și chemată la curtea regelui din Adarlan, inamicul ei și în același timp persoana cea mai de temut pentru ea. Motivul? Să treacă testele și să devină Campionul regelui timp de patru ani, în schimbul libertății ei.
Libertatea ei, asta era tot ce conta. Asta a ținut-o pe Celaena atâtea luni să nu-l omoare pe prinț, să nu fugă din castel sau să nu saboteze probele.
Timp de câteva luni a trebuit să se lupte cu cei mai răi și iscusiți hoți/criminali din Erilea ca să ajungă Asasinul Adarlanului .
În timpul petrecut în regatul prințului Dorian, inima Celaenei începe să se dezghețe în fața tânărului prinț și în același timp trăiește momente „ciudate” alături de Chaol Westfall, căpitanul gărzii regelui și cel ce o supraveghează pe parcursul testelor, ajungând spre final un bun prieten.
Leagă prietenii noi și cunoaște lumi și regine moarte de mai bine de o mie de ani, este nevoită să își schimbe numele și îndură chinuri atât fizice cât și psihice.
Testele la care erau puși cei mai de temut oameni din Erilea reprezentau atât munca fizică cât și psihică, iar Celaena era mereu presată de Chaol. Luptă din greu să câștige încrederea lui, și reușește să câștige în schimb, încredea prințului. Ceea ce face sa pară și mai dificile testele o reprezintă răul apărut în regat și faptul că mureau Campioni, rând pe rând.
Într-o noapte, regina Elena, moartă de o mie de ani i se arată Celaenei, spunându-i că e singura care poate opri tot răul și trebuie cu orice preț să câștige competiția.
Ce decizie ia Celaena? Vă las pe voi să descoperiți.
Cea mai buna combinație de sânge, iubire și supranatural.
Ce mai stați? Comandați-o și spor la „devorat”!
Ceea ce mă bucură și mă surprinde în același timp este faptul că n-am avut un personaj pe care să-l disprețuiesc cu adevărat, ba chiar mi-au plăcut majoritatea.
Așadar, dați-mi voie să vă prezint personajele mele preferate ale cărții.
Celaena Sardothien
No. I can survive well enough on my own- if given the proper reading material
Curaj. Crimă. Sacrificiu.
Iubire. Prietenie. Putere
Inteligență. Aroganță. Umor.
Încăpățânare. Perseverență. Curiozitate.
Sensibilitate. Traumă. Suferință
Pasiune. Cultură. Îndrăzneală.
O înșiruire de cuvinte fără sens? Nu. Cuvintele pe care le-am înșirat mai sus sunt cuvintele care o reprezintă cel mai bine pe Celaena. Cuvinte simple care spun mult mai multe lucruri despre personaj decât ar putea-o face frazele lungi și detaliate.
Chaol Westfall
With each day he felt the barriers melting. He let them melt. Because of her genuine laugh, because he caught her one afternoon sleeping with her face in the middle of a book, because he knew that she would win.
Și așa am mai adăugat eu un crush, pe lista mea de crush-uri din cărți. M-a cucerit din prima căpitanul Westfall. Pur și simplu felul în care e decris te atrage.
Căpitanul Wetfall mi se pare cel mai greu de decris dintre toate personajele și îmi e foarte greu să găsesc cuvintele potrivite. Este cel mai bun prieten al prințului Havilliard, fapt datorându-se creșterii lui în palatul de cleștar, deși lucrurile încep să scârțâie la apariția Celaenei în palat, îndrăgostindu-se ușor, ușor.
Cuvintele care spun tot despre personaj, după părerea mea, ar fi loialitate, curaj și perseverență.
Dorian Havilliard
As for Celaena, he said again, you do not have the right to wish she were not what she is. The only thing you have a right to do is decide whether you are her enemy or her friend.
La început, Dorian poate părea genul de personaj enervant, prințul moștenitor cu „mofturi” și arogant (nu că nu ar fi în unele momente), dar aprofundând fiecare „pas” al cărții, devine plăcut și chiar interesant.Pe lângă aparențele de băiat răfățat și mofturos, personajul mi s-a părut si foarte enigmatic. Și totuși, am învățat un lucru foarte important. Aparențele sunt foarte înșelătoare. Nu e interesant faptul că poți învăța lucruri și de la personaje existente doar în mintea unei persoane care s-a gândit să-și dezvăluie gândurile și să le împărtășească cu „necunoscuții”? Cum spuneam, aparențele sunt înșelatoare. În spatele măștii de „prinț” se ascunde un băiat iubitor de lectură și de câini, îndrăgostit până peste cap, un fiu frustrat de faptul că nu-și mulțumește niciodată tatăl și un prieten de nădejde.
Nehemia Ytger
“I name you Elentiya." She kissed the assassin's brow. "I give you this name to use with honour, to use when other names grow too heavy. I name you Elentiya, 'Spirit That Could Not Be Broken.”
După părerea mea, Nehemia reprezintă exemplul perfect atunci când vine vorba de loialitate. Este loială poporului pe care-l conduce și în același timp îi este loială prietenei ei Celaena.
Alt personaj misterios, mult, mult mai greu de înțeles ca Dorian și recunosc că mie mi-a cam dat dureri de cap în încercarea de a o înțelege și a înțelege ce vrea să facă.
Un lucru de admirat este că ar fi în stare să se sacrifice și să-și pună viața în pericol pentru persoanele la care ține.
Un personaj plăcut, interesant și foarte misterios.
LECTURĂ PLĂCUTĂ! 😍
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu