De ce să citiți „Umanii” de Matt Haig || Recenzie

Titlu: Umanii

Autor: Matt Haig

Editura: Nemira
Colecția: Nautilus

Nr. de pagini: 376

Disponibilă: aici.

Sponsorizare: Editura Nemira

Cum de știam că ochii lui erau triști? Aceasta este o întrebare interesantă, mai ales de vreme ce noi, vonnadorienii, nu simțim niciodată cu adevărat tristețea. Răspunsul este că nu am habar. Aveam, pur și simplu, senzația aceasta. O fantomă din interiorul meu, poate fantoma umanului care devenisem.

Intr-o noapte ploioasa de vineri, profesorul Andrew Martin e gasit fara haine pe strazile din Cambridge. Dupa acest „incident“, nu se mai simte in apele lui. Isi pierde pofta de mancare. Nu mai intelege ce rost are imbracamintea. Pana si sotia si fiul ii par respingatori. Se simte pierdut in randul unei specii necunoscute si uraste pe toata lumea de pe planeta, mai putin pe Newton. Dar Newton e un caine...

Cine este, de fapt, Andrew Martin? Ce l-a facut sa-si schimbe complet parerea despre rasa umana?

Pot spune că Umanii de Matt Haig a fost pentru mine o adevărată lecție de viață. Nu am mai fost impresionată de o carte de mult timp, iar acest volum a reușit să o facă încă de la primele pagini. Cuvintele pe care autorul le așterne pe hârtie sunt aur pur și te fac să-ți pui întrebări cu privire la existența ta, te fac să te gândești la natura ta, la cei din jurul tău.

Ce fel de ființe suntem noi, umanii? Cum suntem văzuți dinafară?

Sunt absolut convins că unii dintre voi, cei care citiți aceste rânduri, sunteți convinși că oamenii nu sunt altceva decât un mit, dar eu mă aflu aici pentru a declara că ei există cu adevărat. Pentru aceia care nu au habar, omul este o formă de viață bipedă reală, dotată cu o inteligență de nivel mediu, care duce o existență supusă, în mare parte, amăgirilor pe o planetuță îmbibată în apă dintr-un colțișor nu prea frecventat al universului.

Am râs atât de mult pe parcursul cărții încât credeam că este de fapt o carte de comedie. Este de-a dreptul uluitor cum oamenii sunt văzuți prin ochii unui vonnadorian (o ființă extraterestră) și cum acesta descrie obiceiurile pământene, cum scoate în evidență defectele speciei noastre mai mult decât calitățile, cum suntem urâți pentru ceea ce suntem.. Acest extraterestru năzdrăvan te atrage de partea lui, te face să gândești precum el și când îți dai seama că râzi de propia ta natură, de ceea ce tu ești cu adevărat, este deja prea târziu.

Cu privire la imaginația cu care a fost înzestrat autorul, nu mă face decât să mă întreb dacă nu cumva el însuși este un vonnadorian, un extraterestru infiltrat printre noi, protagonistul cărții fiind chiar dumnealui.

Umanii nu este un roman clișeic. Nu este nimic din ceea ce ai mai citit. Este o combinație reușită de elemente Sci-Fi și sentimente. Dragostea este văzută și descrisă diferit, iar prin amalgamul de emoții care ne sunt transmise, Matt Haig reușește să ne cucerească instant. Nu este o altă carte cu și despre extratereștri, ci ceva mult mai amplu și frumos. Este tot ce mi-am dorit eu să găsesc într-o astfel de carte.

Ascultați, emoțiile au logică. Fără emoții umanilor nu le-ar păsa unii de alții și, dacă nu le-ar păsa unii de alții, specia lor s-ar fi stins demult. Să ai grijă de alții reprezintă aici autoconservarea. Tu ai grijă de cineva, ții la cineva, și cineva are grijă și ține la tine.

În centrul acțiunii găsim figura lui Andrew Martin, un matematician atât de pasionat de munca sa, încât își neglijează propria familie. Tot ceea ce contează pentru el este elucidarea ipotezei Riemann, lucru ce-l poate face să devină un om faimos și bogat. Dar cum poți avea succes când respingi pe toată lumea din jurul tău, când te comporți cu propriul copil de parcă ai fi un străin?

Totul se schimbă, însă, într-o seară când acesta este se trezește dezbrăcat pe străzile din Cambridge și umblă prin fața oamenilor de parcă totul ar fi perfect normal. Nu înțelege de ce se simte complet schimbat, de ce urăște oamenii și de ce toate percepțiile sale sunt total diferite acum.

Cine este Andrew Martin acum și ce l-a făcut să devină altcineva, altceva?

Tot ce știe Andrew este că are o misiune și nu trebuie să dea greș. Este nevoit să împiedice prin toate mijloacele posibile rezolvarea ipotezei Riemann, chiar dacă asta înseamnă să ucidă.

Dacă încă nu ați ghicit, Andrew Martin este acum extraterestru. Un reprezentant al speciei sale, venit tocmai din Vonnadoria, pentru a stopa evoluția umanilor.

Pe parcursul romanului, evoluția lui Andrew va fi vizibilă. De la cel care urăște tot ce are legătură cu ființele inferioare ce trăiesc pe Pământ, ajunge să empatizeze cu umanii și să devină ușor unul dintre ei.

Nu eram Andrew. Știam că nu eram Andrew. Dar, în egală măsură, mă pierdeam pe mine însumi. Eram un nu eram, asta era problema. Stăteam întins în pat cu o femeie umană pe care acum puteam aproape să o prețuiesc ca fiind frumoasă... Nimeni în tot universul nu avusese vreodată grijă de mine. Noi aveam de acum tehnologie care să aibă grijă de noi, și noi nu aveam nevoie de emoții. Noi eram singuri.

Dar ce se va întâmpla cu misiunea lui?

Ce va face când va începe să simtă ceva față de acele ființe ignorante alături de care a fost nevoit să trăiască?

Se va supune semenilor săi și îi va ucide pe membrii familiei sale?

Asta trebuie să aflați voi.