Recenzie- ,,Întreab-o pe Alice”, Autor anonim

Titlu: Întreab-o pe Alice
Autor: Anonim
Editura: Art
Colecția: YoungArt
Nr. de pagini: 172
Disponibilă: aici.

Întreab-o pe Alice este povestea fascinantă și în același timp terifiantă a unei adolescente care se confruntă cu problemele obișnuite ale vârstei: își dorește să fie populară, să aibă un prieten, i se pare că ar trebui să țină o cură de slăbire etc. Dar viața i se schimbă radical în momentul în care începe să consume droguri. 

Emoționant și sensibil, jurnalul ei este mărturia cutremurătoare a luptei cu dependența, care o pune în situații dintre cele mai periculoase. Tânăra va înfrunta viața pe stradă, violența, ospiciul, anturajul periculos ‒ totul, paradoxal, numai din dorința de a duce o viață normală.   

O carte absolut fascinantă, superbă, genială. Voiam de mult să citesc această carte pentru că mă intriga descrierea ei și nu regret niciun minut pierdut citind-o. 

Cartea aceasta ar trebui să fie citită de orice adolescent, pentru că reflectă o imagine realistă a tentațiilor la care ești supus (băutură, sex, droguri) odată ce începi sa ”crești”, o imagine realistă referitor la ”cine sunt cu adevărat prietenii”, o imagine realistă a vieții văzută prin ochii unei puștoaice de 15 ani (de fapt, prin ochii fiecărui puști aflat la o așa o vârstă), o viață ”murdară”, dar totodată frumoasă. 

De fapt, dacă mă gândesc mai bine, greșesc. Nu doar orice adolescent, ci și orice părinte de adolescent ar trebui s-o citească. De ce?  Pentru că părinții ar trebui să înțeleagă că nu, nu au un mod perfect de a-și trata copiii, că ei greșesc enorm de mult în fața copiilor lor și nu știu să îi asculte, pentru că părinții, prin modul lor protectiv și dur nu fac altceva decât să inspire teamă propriilor lor copii, teama de a le recunoaște greșelile, ci să încerce să îi înțeleagă, să înțeleagă că trăim într-un alt secol, și cel mai important, să îi aprecieze așa cum sunt ei, cu bune și cu rele. Cartea asta m-a învățat că părinții nu ar trebui să fie doar părinți pentru copiii lor, ci ar trebui să le fie cei mai buni prieteni, că trebuie să câștige încrederea copiilor în ei, și nu doar să-și impună respectul în fața lor. Tocmai de aceea există ”n” cazuri asemănătoare și de aceea există așa numitele ”anturaje proaste”.

Personal, o să-mi oblig întreaga familie să citească Întreab-o pe Alice și sper că o să aibă și ei ceva de învățat de aici.

Este scrisă într-un mod atât de enervant și de frustrant pentru mine, pentru că, exact atunci când nu mai ai nicio speranță, că totul se va termina cu bine și crezi că știi care va fi finalul ei, bum, apare bomba, și apoi se schimbă treaba, totul e roz, pufos și crezi ca va avea un happy end, hahaha, vezi să nu... pur și simplu te trece dintr-o stare de mindfuck , la altă stare de mindfuck și întreaga carte, dar absolut îmtreaga carte este mindblowing. 

Citeam, și citeam, și citeam și nu știam dacă să mă apuc de droguri, sau nu (Ei, vă dați seama că nu o să mă apuc), dar spun asta pentru că mă prinsese atât de grav cartea, încât, în momentul în care descria cum te simți când iei droguri, parcă mă drogase și pe mine doar cu niște cuvinte, intrasem prea rău în acțiune.

 Mintea mea poseda înțelepciunea tuturor epocilor și nu existau cuvinte potrivte ca s-o pot descrie .M-am uitat la o revistă de pe o masă și puteam s-o văd într-o sută de dimensiuni.Era atât de frumos, încât nu mai puteam suporta priveliștea și am închis ochii.Imediat am început să plutesc în altă sferă, altă lume, altă stare.

Eh, asta când venea vorba de perspectiva adolescentei drogate. Atunci când treaba devenea serioasă și realiza în ce hal au adus-o drogurile, descrierile deja deveneau creepy, încât mă luau fiorii și-mi spuneam ”Cu siguranță n-o să pun niciodată mâna pe droguri”.După ce citeam câteva pagini din acele descrieri stăteam în pat, lăsam cartea lângă mine și ma holbam ca o fraieră la pereți. Gândiți-vă că această carte, este de fapt un jurnal, și toate acele lucruri dezgustătoare, terifiante, chiar s-au întâmplat unei adolescente, și nu e prima, ultima și nici singura adolescentă care a trecut prin ele.

Nu știu cât e ceasul, nici ce zi și nici măcar ce an, și nici ce oraș e. Cred că mi s-a rupt filmul sau mi-au dat niște pastile nasoale. Fata care stă lângă mine pe iarbă are fața albă gen Mona Lisa, și e gravidă. Am întrebat-o ce-o să facă cu copilul și a zis doar ”O să fie al tuturor. O s-o împarțim cu toții.

Ceva ce nu mi-a plăcut cu adevărat la carte este faptul că unele nume sunt cumva neidentificate. De fapt, nu chiar. Ci pur și simplu unele texte sună ceva de genul ”Doctorul ____ ”. Adică, acolo unde ar trebui să fie niște nume scrise, sunt doar niste underline-uri. Mă deranjează teribil de tare când nu apar numele oamenilor/ personajelor în cărți. 

Ca o mică concluzie, da, oameni buni, nu doar că vă recomand să citiți cartea, ci vă rog s-o faceți. Merită  fiecare cuvânt.

Întreab-o pe Alice este jurnalul unei adolescente de 15 ani, care surprinde aproximativ fiecare moment important din noua ei viață, din momentul în care se mută, până în momentul în care decide să se ”maturizeze” și să renunțe la jurnal. 

Deși narațiunea e la persoana I și tot ce e povestit, e povestit de protagonistă, sunt unele faze care nu au legătură cu ea, ci povestește problemele pe care le aude și la alți adolescenți, ceea ce-i dă un punct în plus, pentru că nu-i o singură experiență, ci sunt mai multe perspective, probleme, ceea ce mi se pare genial. 

De fapt, sunt două jurnale într-o carte. Pentru că, la un moment dat decide să ”inceapă o nouă viață fără droguri” , deci va exista și un nou jurnal care va conține numai ”amintiri frumoase”. 

Protagonista duce o viață normală, probleme cu părinții, liceu, până în momentul în care se mută. Viața se schimbă, anturajele se schimbă și ”tocilara” se transformă într-o drogată, și nu numai. Datorită drogurilor ajunge într-un spital pentru persoane cu probleme psihice, pe stradă, și are o viață mizerabilă.

Dacă aș spune mai multe despre acțiune, ar trebui să dau spoilere și aș strica tot farmecul, așa că vă voi lăsa să descoperiți singuri ”miezul” acțiunii.

Personajele cărții, înafară de protagoniste, apar și dispar foarte repede, în ideea că ”prietenii vin și pleacă”, iar majoritatea te trădează, și singura care evoluează( saaauuu...nu prea) e protagonista. Puțină urmă de evoluție apare și la părinții ei, din frica de a nu-și pierde copilul. 

O să dau 5/5 steluțe cărții, pentru că deja am trecut-o in secțiunea ”cărți preferate” și pentru că pe mine m-a cucerit complet. 

Lectură plăcută!