Titlu: Urlet în tăcere
Autoare: Marina Neagu
Editura: Quantum
Colecția: Fantasy Fanatic
Nr. de pagini: 238
Serie/Trilogie: Urlet în tăcere
Disponibilă: aici.
Sponsorizare: Editura Quantum
Fara sa stie, Sara, o adolescenta a zilelor noastre, sufera de pe urma unor legaminte facute in urma cu 2000 de ani, cand cea din care avea sa se deschida linia familiei lor, marea preoteasa a dacilor, jura sa-si reintalneasca iubirea pierduta. Este atrasa in jocuri periculoase a caror initiere nu-i apartine, dar ale caror consecinte zguduie cu totul micul ei univers.Cand violenta imbraca tesuturi umane, viata Sarei este salvata in mod misterios. Dar supravietuirea vine cu un pret mult prea mare.
Marina Neagu, cu stilul ei binecunoscut, pregateste cititorilor sai inca o poveste traita cu sufletul la gura. De pe marginea prapastiei, personajele iti vor da dependenta si, la final, te vei trezi dorind mai mult.
Urlet în tăcere a fost o lectură impresionantă, ce a reușit să mă țină conectată până ce nu mi-au mai rămas pagini de răsfoit. Norocul meu că există și volumul doi și pot în continuare să mă delectez cu o poveste fantasy uimitoare.
Am știut că este o carte bună înainte să mă apuc de ea, deoarece am spus-o și o s-o mai spun de multe ori: cărțile publicate la Editura Quantum sunt de calitate și vă recomand să încercați cât mai multe cu putință!
Titlul cărții este sugestiv și se află în concordanță cu conținutul acesteia. Coperta este, de asemenea, foarte frumoasă și emană mister. Stilul autoarei este unul relativ simplu, dar reușește să transmită cititorului acea emoție necesară pentru a-l ține captivat.
Am savurat povestea autentică creată de Marina Neagu și am fost dezamăgită de numărul mic al paginilor, pentru că atunci când citesc o carte bună, îmi doresc să aibă cel puțin 400 pagini. Dar nu este nicio problemă, pentru că știu că autoarea a păstrat ce e mai bun pentru următoarele volume.
Mi-a mai plăcut faptul că Marina a intervenit în propria poveste cu o afirmație care să ne mai calmeze, din cauza evenimentelor pline de violență.
Hai, nu te supăra pe mine! Și mie mi-a fost greu să scriu scenele astea. Dar, nah, așa a vrut povestea. Ai făcut o pauză? Bun! Mergem mai departe la următorul capitol.
Recomand acest roman tuturor, dar mai ales persoanelor care iubesc fantasy-ul. Vă promit că veți avea parte de o călătorie plină de mister, în care întorsăturile de situații te iau pe nepregătite, iar magia plutește pretutindeni, împletindu-se cu mult romantism.
În incipit, ne este prezentată viața normală a două tinere care își petrec timpul liber hoinărind prin mall. Cele două prietene, Sara și Crina pare să-și ducă existența ca niște adolescente normale, până când îl zăresc pe cel mai arătos bărbat la care poate râvni o fată de 16 ani. Ducându-se la baie, Sara are norocul (sau ghinionul) de a se ciocni de acel misterios străin, care se pare că o cunoaște și îi dă un avertisment: să nu meargă acasă în acea noapte.
Înalt, de aveai impresia că nu se mai termină, cu niște brațe cât trunchiurile de copac, tipul stătea rezemat de un perete și se uita înspre noi încruntat. Când privirile ni s-au întâlnit, am cam uitat să respir. În viața mea nu văzusem ochi de o asemenea culoare. Mercur pur.
Dar cum îndrăznea acel necunoscut să îi spună ce să facă? Sara nu l-a ascultat și a plecat împreună cu prietena ei acasă.
Te întrebi ce s-a întâmplat în acea noapte? Ceva teribil care i-a schimbat viața pentru totdeauna. A rămas orfană, ambii părinți fiindu-i uciși cu sânge rece, în timp ce ea lupta pentru supraviețuire. Deși a scăpat cu viață după ce aproape a fost înecată, Sara nu a mai reușit să își revină din cauza șocului, așa că a fost internată timp de cinci ani într-un centru de psihiatrie.
După cinci ani de la accident, Sara a reușit să părăsească acea clinică ce a ținut-o captivă timp îndelungat și s-a decis să își refacă viața. Într-o noapte, un vis ciudat o mistuie: se află în anul 105 când la conducerea Daciei era Decebal, în corpul Marii Preotese a dacilor, Sarula. Un bărbat roman care se afla în fața ei și îi declara dragostea eternă, îi provoacă sentimente pe care ea nu le putea înțelege.
Visul se termină cu promisiunea celor doi îndrăgostiți de a se regăsi după mii de ani, pentru a-și putea împărtăși iubirea, urmată de sinuciderea Sarulei.
Niciodată nu mai avusesem un asemenea vis. Toate mă marcaseră, însă acesta mă zguduise. Ceea ce mă speria cel mai tare era faptul că îmi puteam aminti totul de parcă aş fi trăit chiar eu acele vremuri. Fusesem încătuşată în trupul femeii, complet acaparată de sentimentele ei. Îi preluasem dorinţele, temerile, durerea. Îi simţisem dragostea imposibilă şi lupta lăuntrică dintre datorie şi dorinţa inimii. Dar simţisem şi întunericul.
Veți afla voi pe parcurs ce legătură are visul cu realitatea.
Revenind la realitate, Sara urma ca în curând să se mute la mătușa ei, ea fiind singura care poate avea grijă de dânsa. Sara împreună cu verișoara ei Liana, care era de aceeași vârstă cu ea, urmau să frecventeze primul an de facultate.
În continuare facem cunoștință cu frații Damian și Lucian, care pe cât de arătoși sunt, pe atât de enigmatici, și cu Markus, care trezește în adâncul protagonistei noastre o dorință mistuitoare. Dar se pare că toți dețin secrete care ar putea amenința distrugerea unei normalități atât de mult râvnite.
Cine sunt ei de fapt și ce secrete tăinuiesc?
Mai poate avea Sara vreodată o viață normală?
Sara este cea din a cărei perspectivă este povestită acțiunea. Ea nu dorește decât să ducă o viață cât se poate de normală, după noaptea care a distrus totul. La un moment dat a încetat să mai vorbească, acumulând toată durerea în interiorul ei. Când viața ei pare să se îmbunătățească, apare Markus care dă totul peste cap. Cine este el și de ce dorește să o protejeze cu orice preț? Ce înseamnă faptul că Sara trăiește un timp "împrumutat"? Va putea ea să ducă vreodată o viață normală?
Markus, cel care-și face apariția subit în viața Sarei, deține secrete care i-ar putea pune în pericol viața. El este un bărbat atrăgător, după care toate fetele aruncă priviri, însă o fi oare și interiorul precum exteriorul? Care este motivul pentru care se află mereu în preajma Sarei? Nu trebuie decât să citiți și să alați.
P.S.: Veți rămâne șocați de acțiunile lui de la finalul cărții.
P.S.: Veți rămâne șocați de acțiunile lui de la finalul cărții.
Dacă mi-a plăcut cartea? Oh, da! Am adorat-o! Mă apuc imediat de volumul doi. *râs malefic*
Un roman extraordinar căruia îi ofer 5/5 steluțe.
Această carte a fost oferită spre recenzare de către Editura Quantum și le mulțumesc mult!
Accesați site-ul lor pentru a fi la curent cu noutățile și promoțiile lor.
Sigur veți găsi cel puțin o carte care să vă atragă.
O lectura superba care te prinde de la primele randuri si sunt convinsa ca volumul 2 o sa iti placa si mai mult, dar apoi o sa plangi dupa volumul 3 asa cum se intampla in cazul meu. Oricum merita iar cei care nu sunt fani ai genului fantasy, o sa devina daca o sa ii acorde o sansa cartii scrise de Marina Neagu.
RăspundețiȘtergerenici macar nu mi am dat seama cand s a terminat recenzia. ughhh eram atat de adancita in lectura si imi imaginam o groaza de lucruri, si dupa baam gata. la modul foarte serios ca nu ma asteptam la asa ceva din partea romanului. si povestea e geniala, ia o intorsatura cum rar am mai vazut si pot sa spun ca sunt un mare fan fantasy si un critic al acestui gen de carti. iar cartea asta m a uimit. bravo pentru recenzie, din nou m ai convins x
RăspundețiȘtergereAm si eu cartea aceasta, o voi citi cat de curand.
RăspundețiȘtergereRecenzia ta m-a convins, si abia astept sa vad daca imi va placea la fel de mult.
Felicitari pentru recenzie.
Si felicitari Marinei Neagu pentru carte.
De aceeasi autoare am citit "Frumuseti monstruoase" deci am mari asteptari si sunt sigura ca nu voi fi dezamagita. 😍
Foarte frumoasă recenzia, spre rușinea mea nu am nici o carte de la Editura Quantum 😭 Dar sper să cumpăr această carte care m-a fascinat cu acțiunea și coperta ei...😍😘
RăspundețiȘtergereDe fiecare dată când intru pe acest blog wish-list-ul meu se mărește.
RăspundețiȘtergereWow, wow, wow...Am mai zis acest lucru si il repet mereu =))) TREBUIE SA-MI IAU CARTI SCRISE DE MINUNATiI NOSTRI, AUTORI ROMANI. Nu ma asteptam la o asemenea poveste din patea acestei carti! Va multumesc foarte mult ca imi deschideti perspectiva spre asemenea romane! <3
RăspundețiȘtergereCred, totusi, ca ar fi meritat o coperta si mai frumoasa de atat.