16 iul. 2017

Recenzie - „Și mă întunec”, de Kiersten White



Titlu: Și mă întunec
Autoare: Kiersten White
Editura: Corint
Colecția: Leda Edge
Nr. de pagini: 480
Seria/trilogia: Saga Cuceritorului
Disponibilăaici.
Nimeni nu se așteaptă ca o prințesă să fie violentă.
Dar așa este Lada Drăculea. Încă de când ea și blândul ei frate mai mic, Radu, au fost smulși din țara lor, Valahia, și au fost lăsați de tatăl lor la curtea otomană, pentru a fi crescuți acolo, Lada a știut că neîndurarea este cheia supraviețuirii. Ea și Radu sunt sortiți să fie pioni într-un joc plin de cruzime, în care la fiecare mișcare a lor o sabie nevazută li se leagană deasupra capului. Căci descendența lor, care îi face atât de speciali, îi transformă totodată în ținte.
Lada îi disprețuiește pe otomani și așteaptă răbdătoare, plănuindu-și răzbunarea pentru ziua în care se va întoarce în Valahia și își va cere dreptul câștigat prin naștere. Radu tânjește doar după un loc în care să se afle în siguranță. și când cei doi îl cunosc pe Mehmed, fiul singuratic și sfidător al sultanului, Radu simte ca și-a facut un prieten adevarat – iar Lada speră că în sfârșit a găsit pe cineva vrednic de iubirea ei. Dar Mehmed este moștenitorul imperiului împotriva căruia Lada a jurat să lupte – și pe care Radu îl consideră acum căminul lui. Lada, Radu și Mehmed ajung să formeze un triunghi toxic ce întinde legăturile dragostei și loialității până la punctul de rupere.
Și mă întunec a fost pentru mine una dintre cele mai captivante cărți pe care am avut ocazia să le citesc în ultimul timp. Am o slăbiciune pentru romanele istorice, așa că această carte a intrat rapid în preferatele mele. Vă spun sincer că am savurat fiecare pagină și nu voiam să ajung la final, pentru că volumul doi nu este încă tradus, iar așteptarea mă macină.. 

Mi-a plăcut atât de mult acest volum mai ales pentru că este vorba despre o ficțiune istorică cu privire la Valahia, Vlad Dracul, moștenitorii săi și Imperiul Otoman. Cum să nu mă fascineze? Kiersten White a creat o nouă istorie și a transformat realitatea într-o alternativă mult mai interesantă. Cel puțin pentru mine. 
Autoarea a creat niște personaje incredibil de complexe și m-am atașat de fiecare în parte. În realitate,Vlad Dracul, voievodul Valahiei, a avut trei moștenitori: Mircea, Vlad Țepeș și Radu
În această carte, Vlad Țepeș, unul dintre moștenitorii lui Vlad Dracul, a fost transformat în fată, purtând numele de Ladislav. Deși este un personaj feminin, Ladislav, poreclită Lada, este una dintre cele mai curajoase și neînfricate luptătoare pe care o poate avea Valahia. Istețimea și ageritatea de care dă dovadă protagonista noastră vor face din aceasta o eroină, și nu o simplă femeie supusă unui bărbat, cum era pe vremea aceea. 

Din punctul meu de vedere, cartea este perfectă pentru cei pasionați de istorie și reprezintă un îndemn la descoperirea trecutului poporului nostru. Acest roman, cu siguranță, te va face să cercetezi și să afli cât din ce a scris Kiersten e realitate și cât ficțiune. 

Dacă recomand Și mă întunec
Nu trebuie să fiți neapărat pasionați de genul istoric ca să vă placă această carte. După părerea mea, dacă o scriitoare de origine americană a fost și este interesată să scrie despre istoria noastră, înseamnă că noi cu atât mai mult ar trebui să citim și să descoperim viziuni diferite asupra unor perioade din trecutul nostru. 
Acțiunea este plasată în perioada voievodatului lui Vlad Dracul în Valahia, acesta urmând să aibă doi moștenitori, pe lângă copilul său din prima căsătorie. Urmărim creșterea celor doi frați, Ladislav și Radu, care se pare că au inversat rolurile. Deși Lada este fată, ea are atributele unui bărbat: sălbatică, nesupusă, războinică și neînfricată; pe când Radu, cel care ar trebui să fie bărbat, se pare că este plângăcios și fricos, asemeni unei fete. La capitolul calități fizice, Lada este cea urâtă, neavând niciun strop de feminitate, iar Radu are trăsături frumoase (de aceea este cunoscut în istorie și ca Radu cel Frumos).
Deși nu primesc atenție din partea tatălui lor pentru că era mai mult plecat, într-o bună zi Vlad o observă cu adevărat pe fiica sa, iar Lada se simte mândră pentru că a reușit să atragă atenția tatălui ei.
- Eu sunt tatăl tău. Însă acea femeie nu este mama ta. Mama ta e Valahia. Mama ta e însuși ținutul spre care mergem acum, ținutul al cărui prinț sunt. Înțelegi?
Lada își privi tatăl în ochii adânciți în orbite și în care se gravaseră anii de iscusință și de cruzime.
Dădu aprobator din cap, apoi întinse mâna.
-Fiica Valahiei își vrea cuțitul înapoi.
Vlad zâmbi și i-l dădu.
Anii au trecut, iar cei doi Dragoni au crescut. Vlad își lasă odraslele la curtea otomană drept loialitate față de sultanul Murad al II-lea. Dragostea și respectul Ladei pentru Vlad Dragonul dispar odată cu abandonarea lor pe meleaguri străine, iar singura iubire pe care o mai poartă în suflet este față de mama patrie, Valahia.
Aici, cei doi frați îl întâlnesc pe Mehmed, cel de-al treilea fiu al sultanului și vor deveni prieteni de nedespărțit. Odată cu trecerea timpului și cu maturizarea celor trei, apare triughiul amoros Lada-Mehmed-Radu, și mi-a plăcut să observ evoluția sentimentelor celor trei pe parcursul romanului. Lada și Mehmed sunt îndrăgostiți unul de altul, iar Radu poartă în suflet o iubire neîmpărtășită pentru cel mai bun prieten al său. Astfel, va ajunge să fie gelos pe Lada și se va îndepărta de ea din ce în ce mai mult.
Odată ce frații lui Mehmed vor fi uciși în niște circumstanțe ciudate, Mehmed va fi singurul singurul cu drept la sultanat. De aici va începe cu adevărat acțiunea. Comploturi vor fi puse la cale, siguranța, liniștea și pacea fiind de domeniul trecutului.

Când pericolul este iminent, iar dușmanii se află la tot pasul, va mai fi loc pentru iubire?
Lada Drăculea, una dintre cele mai curajoase și neînfricate personaje feminine pe care le-am întâlnit, nu dorește ca viața sa să se rezume la căsătorie, să fie supusă și condusă de un bărbat. Ea își depășește condiția și reușește să fie ceea ce alți bărbați nu au reușit. Luptă precum un adevărat războinic, își apără fratele mai mic și prostuț, care nu este în stare decât să plângă și va fi o prietenă devotată. Dar când sentimentele ei de prietenie se transformă în ceva mai mult? Este capabilă Lada să recunoască iubirea pentru Mehmed sau le va respinge pentru a nu pierde controlul pe care l-a căpătat cu greu?

Radu Drăculea, fratele Ladei, este un personaj slab, plângăcios și fără a avea prea multe calități, fiind eclipsat mereu de sora sa. Fiind mai mereu sub aripa protectoare a Ladei, Radu este mai degrabă o femeie, decât un bărbat. În ciuda cruzimii de care dă dovadă Ladislav, Radu nu încetează să o iubească și să o respecte, deoarece face parte din familia lui. Când la curtea Otomană îl va întâlni pe Mehmed, care va deveni cel mai bun prieten al lui, sentimentele lui vor fi contradictorii. Dorința de a-l proteja și de a fi mereu în prezența lui îl vor face să își pună întrebări cu privire la ceea ce simte cu adevărat. Ce va face când își va da seama că îl iubește și îl consideră a fi mai mult decât un prieten? Cum va putea el vreodată să lupte și să concureze cu dragostea Ladei?

Mehmed este cel de-al treilea și cel mai puțin important fiu al sultanului Murad. Fiind la conducerea unui mic orășel, Amasya, viața lui pare a fi plictisitoare. Până când acesta va avea ocazia să îi cunoască pe cei doi frați Drăculea, pe care Murad îi ține garanție pentru ca tatăl lor să plătească tribut și să îi asculte ordinele. Cei trei vor fi cei mai buni prieteni și vor fi mai mereu unul în compania altuia, crescând împreună. După moartea subită a celor doi frați mai mari, Mehmed a rămas singurul moștenitor al tronului. Această funcție îl face să fie mereu în pericol, pentru că sunt mulți cei care râvnesc la putere. Dar cu prieteni devotați precum Lada și Radu, cum să îți fie frică? 

I-am oferit 5/5 steluțe pentru că este o carte plină de acțiune, având personaje complexe și bine individualizate.

9 comentarii:

  1. okaaaayyy nu ma asteptam la o astfel de actiune din partea acestei carti. ce i drept, nu am mai citit nici o recenzie a acestei carti sau vreo descriere dar pot sa zic ca m a luat cu totul prin surprindere. actiunea sa stii ca ma atrage, tot timpul mi au placut cartile care se legau de istoria tarii noastre sau chiar de miturile ce au fost impanzite pe meleagurile noastre natale.Lada si Radu sunt niste personaje extraordinare dupa parerea mea, nu prin faptul ca sunt ele cine stie ce mari celebritati, mai degraba prin faptul ca sunt diferite si la fel si zbuciumul lor interior. imi place ca autorii mai introduc iubiri si de alt tip, de genul Malec( daca e cineva care nu stie ce inseamna malec, degeaba traiti cu internet), dar simt ca aici Radu devine nu neaparat personajul negativ, ci poate personajul lovit de karma sa ii zic, nu stiu daca ma intelege cineva. dar faptul ca se indeparteaza de cam singura lui ruda in viata, de sora lui care si ar da viata pt el mi se pare oribil. abia astept sa citesc cartea, sincer, mie chiar mi a trezit interesul.

    RăspundețiȘtergere
  2. Si eu am o mare slabiciune pentru romanele istorice,iar cartea asta e clar un fantasy istoric deci minunat de savuros.
    Am auzit despre ea multe,dar nu am apucat sa citesc o recenzie la el,pentru aceasta iti multumesc mult!
    As vrea sa o citesc cand o sa prind un moment liber.Insasi legatura cu Valahia,m-a intrigat,desi nu sunt cine stie ce patrioata.

    RăspundețiȘtergere
  3. Cand am vazut prima data aceasta carte, si aici ma refer la coperta, nu prea m-a impresionat foarte mult. Nu stiam nici despre ce este vorba, dar...stiu ca am judecat cartea dupa coperta, dar se mai intampla.
    Apoi, am inceput sa-i citesc recenzia minunata pe care ati facut-o, iar perspectiva mea asupra carti s-a schimbat la 360 de grade. Dupa ce am terminat recenzia am zis " WOW! Trebuie sa-mi iau si eu aceasta carte."
    Nu m-am asteptat nicio clipa ca povestea sa contina o poveste cu izvorul istoric romanesc. Acest lucru ma facut intr-un fel mandra, deoarece, se pare, ca istoria noastra a impresionat si alte meleaguri.
    Felicitari pentru recenzia minunata! M-ati cucerit! <3 <3

    RăspundețiȘtergere
  4. Ma bucur sa aflu ca nu trebuie sa imi placa cartile istorice, pentru ca istoria nu este si nu va fi niciodata punctul meu forte. Imi place ideea in jurul careia e centrata actiunea si acum sunt si mai curioasa.

    RăspundețiȘtergere
  5. Mhm, pare o carte destul de interesanta.
    Pare exact genul meu de carte.
    Imi place modul in care prezinti subiectul romanului. Ma faci sa vreau sa citesc cat mai repede cartea respectiva.
    Din cate stiu "Si ma intunec"este o noutate la Leda Edge, a aparut destul de recent. Am auzit de ea duoa numele sau in engleza "And I darken" si mereu am fost curioasa de ea. Ei bine acum m-ai ispitit si mai mult cu recenzia si stiu ca trebuie sa o iau si sa o citesc cat mai curand. Felicitari.

    RăspundețiȘtergere
  6. Cartea asta sună foarte bine și cel mai probabil o sa mi-o achiziționeze foarte curând.
    Sincere sa fiu, nici eu nu ma asteptam sa întâlnesc o carte cu și despre istoria românilor scrisa de o autoare străină.
    Sper ca editura Leda sa traducă cât mai repede și al doilea volum ca sa mi le iau pe amândouă.
    Lecturi minunate in continuare! 😘😘

    RăspundețiȘtergere
  7. daca ar fi ecranizat acest roman, ar fi o combinatie de Freaky friday si Dracula. :)) e o gluma proasta, stiu, avand in vedere cat de interesant pare subiectul. imi plac mult romanele istorice. ultima data am citit Noapte Sfantului Bartolomeu, o carte extraordinara, care, printre pasajele ce iti inspira teroare si teama, gasesti si fragmente care te amuza folosind umorul negru. ce spuneam? :D ah, da, ca imi plac romanele istorice. nu cred ca mi ar placea aceasta carte pentru ca, in general, nu prea imi place cand se imbina genurile, or aceasta pare din recenziile citite pana acum a fi un cocktail de history, romance si fantasy. poate o sa i dau o sansa, cand va aparea si continuarea. deocamdata, nu simt nevoia de a o citi, oricat de interesanta este recenzia aceasta. :(

    RăspundețiȘtergere