14 mai 2017

Recenzie - „Hotarul”, de Livia Furia




Titlu: Hotarul
Autoare: Livia Furia
Editura: Celestium
Nr. de pagini: 268




Când i se încredințează supravegherea a trei băieți de vârstă apropiată, Baron nici nu bănuiește cât de repede lumea lui avea să fie întoarsă pe dos.
Strigoii încep să bântuie prin noapte, fără ca vreo regulă să-i poată ține departe de copiii lor, spiritele se joacă de-a v-ați ascunselea, ferindu-se de păzitorii care trebuie să-i îndrume. În tot acest timp Vânătorii-de-suflete încearcă, ilegal, să-i prindă pe cei evadați din spatele ușilor ferecate.

Hotarul, un joc de-a moartea printre cei vii.

Hotarul este un roman conturat extrem de bine și bazat pe o idee ce mi-a stârnit curiozitatea.
Descrierea cărții și coperta acesteia sunt de o notă maximă, din punctul meu de vedere, pentru un cititor care se orientează după aceste lucruri.
Hotarul reprezintă lumea de dincolo, o graniță dintre omenire și supranatural, reprezintă povestea a trei suflete tinere și a trei caractere total diferite, care se lovesc și încearcă să treacă peste puntea sufletelor chinuite și a râului de foc, însă timpul și teama îi împiedică.

Adrian, copilul extrem de deștept care are teorii pentru orice și pentru oricine, este cel mai dornic dintre cei trei să deslușească misterele cel fascinează, însă în drumul său, se intersectează cu pericolul, care îl pândește din umbră pentru a-i răpi persoanele dragi.
Verișorul său, Miky, este cel care descoperă că mama sa, recent decedată, este un strigoi care îl bântuie noaptea și îi apare la fereastră pentru a-l ademeni în lumea morții. E speriat, iar cei din jurul său nu-l cred. Asta până când își face curaj să le povestească prietenilor săi ce se întâmplă.
Răzvan este cel care visează seara, iar a doua zi visele devin realitate. Coridorul infinit unde evadează în vis îi arată ușile unde se află diferite lucruri. El intră în care dorește, însă în fiecare din ele va găsi ceva ce-l va speria, și-l va face să abandoneze situația.
Cei trei se încăpățânează să afle de ce Mina a devenit strigoi, de ce il bântuie pe fiul său, dar și de ce a ales să semneze un contract cu un demon.

Baron este "Păzitorul" care are sarcina de a-i supraveghea pe cei trei care vin la pachet cu o mulțime de belele, însă este nevoit sa le facă față indiferent de circumstanțe.

Atunci când tatăl lui Adrian are un accident de mașină și trece dincolo de Hotar, fiul său intervine pentru a-l readuce înapoi. Astfel, el schimbă cursurile firești ale vieții.

Visele obișnuite care devin realitate, întâmplările din hotar, harul lui Adrian și secretele sunt probleme ce nu și-ar dori niciun copil să rezolve. Trecerea în neființă, jertfele, sufletele neprihănite și strigoii care bântuie noaptea sufletele nevinovate construiesc Hotarul, un joc de-a moartea printre cei vii. Acest roman adună în "buchetul" său o varietate de întâmplări, reacții și personaje, care reprezintă lumea celor ce vor să treacă de banala barieră a obișnuinței și doresc să afle ce se ascunde în spatele Ușilor Ferecate.





4 comentarii:

  1. pare destul de interesanta...felicitari pentru recenzie

    RăspundețiȘtergere
  2. recenzia e interesanta, dar tot astept ziua in care sa simt nevoia sa citecs mai multi autori romani.

    RăspundețiȘtergere
  3. Din ce am observat eu, Livia are un talent aparte de a scrie și abia aștept să citesc cartea aceasta, dar și romanul Choice, ce va fi publicat la editura Quantum Publishers. Ador cărțile scrise de autori români contemporani. Mulți dintre ei au un talent aparte și merită să fie citiți!

    RăspundețiȘtergere
  4. La cuvântul strigoi și paranormal mi-ai atras atenția. Am să trec și eu hotarul cu lista mea kilometrică.

    RăspundețiȘtergere