25 mar. 2018

„Spune-mi dacă zâmbești” – Nu e nevoie să vezi ca să crezi

Titlu original: Not If I See You First
   Autor: Eric Lindstrom
   Editura: Storia
Colecția: Young Adult
   Nr. de pagini: 325
   Disponibilă: aici
   Rating: ★★★★
Spune-mi dacă zâmbești a fost ceva nou pentru mine. Nu am mai citit nicio carte care să aibă un protagonist orb, așa că nu prea știam la ce să mă aștept. A fost o călătorie unică și complexă, iar simțurile mele au fost amplificate odată cu descoperirea protagonistei, care deși este oarbă, nu lasă să se înțeleagă faptul că îi lipsește ceva. Că nu este întreagă. Această deficiență nu o împiedică să trăiască viața la maxim și să se bucure de prietenii care o înconjoară.

Deși totul pare întunecat la început, atât la propriu, cât și la figurat, Parker reușește cumva să-și croiască drumul său spre lumină. În ciuda „defectului” său, Parker încearcă să ducă o viață normală. Oarbă sau nu, ea este un exemplu demn de urmat, este o adolescentă puternică, o luptătoare și, desigur, o învingătoare. În tot întunericul care o înconjoară, ea poate descoperi lumina pe care, din păcate, nu o poate vedea. Dar o poate simți.

Scriitura este suficient de proaspătă și coerentă pentru a permite cititorilor să înțeleagă povestea într-un mod profund, depărtându-ne de ficțiune și apropiindu-ne mai mult de realitate. 

Această carte este plină de lecții de viață, care sunt subliniate mai ales prin personajul pe care l-a construit Eric Lindstrom. Un personaj incomplet, defect, dar totodată plin și frumos prin atitudinea sa. După ce lecturezi romanul, vei vedea lumea cu alți ochi, te vei aprecia pe tine însuți mai mult și poate că în ciuda defectelor pe care le ai, vei învăța să te bucuri mai mult de viața pe care o ai.

Te-ai întrebat vreodată cum ar fi dacă nu ai vedea? Cum se simt oare persoanele care nu se pot bucura de priveliștile, culorile, oamenii și toate lucrurile și locurile pe care tu le poți vedea? Spune-mi dacă zâmbești îți oferă o perspectivă unică și diferită de tot ceea ce ai mai citit, te pune în pielea unei persoane diferite, îți va arăta cât de dificil este să trăiești în întuneric și, cu siguranță, va schimba ceva în tine. 

Dacă vă așteptați să primiți un Young Adult obișnuit, cu accent pe romanță și adolescență perfectă, nu veți primi așa ceva. De fapt, acest roman nu poate fi caracterizat nici de acțiunea pe care o are, ci implică mai mult starea interioară a personajului și are un caracter psihologic, bazându-se pe emoțiile și trăirile unei adolescente diferite față de noi, cei care-i citim povestea. 

 Pe scurt, ce mi-a plăcut mie la cartea asta? 

  • Deși protagonista nu poate vedea, ea are alte simțuri mult mai dezvoltate. Poate să fugă de parcă s-a născut să facă asta, iar vederea nu a reprezentat niciodată o problemă pentru ea. Când aleargă, ea vede cu propriile picioare.

  • Grupul de prieteni al protagonistei. Mi-a plăcut foarte mult să văd că Parker are atât de mulți prieteni care o consideră egala lor, și nicidecum o persoană inferioară. Se creează o conexiune puternică și o prietenie adevărată între persoane diferite, care te fac să realizezi cât de plictisitoare și monotonă ar fi viață fără a avea lângă tine oameni care să te înțeleagă și care să te completeze.

  • Lipsa romantismului ce tinde mereu spre clișeu. Deși m-am așteptat să existe o relație romantică în această carte, nu a fost așa cum m-am așteptat. Partea asta a fost lăsată puțin în umbră și a fost eclipsată mai mult evoluția protagonistei și felul în care se simte ea pe tot parcursul romanului. Ceea ce m-a bucurat, pentru că nu voiam să se insiste pe acel tip de relație pe care l-am întâlnit în atâtea cărți YA.

– Te-ai schimbat?
– Nu cred.
– Îmi pare rău să-ți spun, dar nici el. Oamenii nu se schimbă. Nu fac decât să învețe din experiență și să joace teatru cu mai multă pricepere.

În centrul romanului o regăsim pe Parker Grant, o adolescentă normală și nu prea. Deși este oarbă, Parker nu are nevoie de ochii ei pentru a vedea prin tine. Nu are nevoie să fie tratată de către cei din jurul ei de parcă ar fi o persoană inferioară, doar pentru faptul că este diferită. Nu are nevoie de mila nimănui.

De aceea a creat și regulile. Niște reguli pe care nimeni nu trebuie să le încalce vreodată dacă vrea să aibă un loc în viața ei. Regulile sunt stricte și nu există iertare sau șanse secundare în caz că cineva le-a încălcat.

Parker este o adolescentă profundă, care analizează viața persoanelor din jurul ei și care dă sfaturi nemaipomenite despre realitatea pe care mulți nu o văd. Ironic este faptul că protagonista noastră, deși este oarbă, vede viața așa cum este ea cu adevărat, mult mai bine decât prietenii ei, care au aceeași vârstă cu ea.

Aparent, Parker pare o adolescentă ignorantă, care nu schițează prea multe zâmbete și nu varsă niciodată lacrimi. Însă în spatele acestor aparențe, ea suferă după moartea tatălui ei, singurul echilibru pe care îl mai avea în viața ei. Acum ea locuiește cu mătușa sa și cu cei doi verișori ai ei, iar fiecare zi reprezintă o steluță în plus la colecția ei, reprezentând câte zile a rezistat fără a ceda durerii, fără a plânge.

Dar când apare o persoană din trecutul ei care a dezamăgit-o, care i-a rănit încrederea și care a încălcat cea mai importantă regulă din lista pe care a făcut-o, va mai putea ea să păstreze aparențele? 

Personajele sunt bine dezvoltate, iar figura protagonistei este emblematică pentru întregul univers creat. Parker este inteligentă, spune lucrurilor pe nume și uneori este poate prea sinceră pentru lumea în care trăiește. Pe parcursul cărții avem șansa să descoperim dubla personalitate a acesteia, dură și rece la început, iar treptat putem vedea și partea moale care este ascunsă sub straturile de durere și durere pe care nu le-a împărtășit niciodată cu nimeni.

Dacă vrei să afli cum se descurcă Parker Grant în întunericul ce o înconjoară, atunci trebuie să citești și tu această carte. 


Cu siguranță recomand această carte oricărui tip de cititor. Este o provocare pentru toată lumea să descopere cum este „văzută” lumea din perspectiva unui orb, iar autorul a reliefat întocmai ceea ce este important în viața unei astfel de persoane: că indiferent dacă poți vedea sau nu, viața poate fi trăită în mod diferit și poate fi privită și în alte feluri față de ceea ce vedem și înțelegem noi.

Cumpără Spune-mi dacă zâmbești de Eric Lindstrom de pe:

                       SAU               
                                                                                                                 


Un comentariu:

  1. Atât de mult mă atrage cartea asta! O am de ceva timp pe lista achizițiilor. Mulțumesc pentru recomandare!

    RăspundețiȘtergere