10 feb. 2018

„Dresoarea” de Cristina Nemerovschi sau Îmblânzitoarea trecutului


Titlu: Dresoarea
   Autoare: Cristina Nemerovschi
   Editura: Herg Benet
Colecție
: Radical din 7
   Nr. de pagini: 278
   Disponibilă: aici
   Rating: ★★★★

Iubesc stilul Cristinei Nemerovschi şi m-a convins de la prima carte scrisă de ea pe care am citit-o că merită să-i descopăr şi celelalte cărți. Dresoarea este cea mai recentă carte apărută şi pot să spun cu mâna pe inimă că este excepțională din toate punctele de vedere. 

Dacă ar fi să fac un top al cărților scrise de Cristina Nemerovschi, cred că Dresoarea s-ar afla pe primul loc. De ce? Pentru că se simte evoluția autoarei cu fiecare carte care apare. Simți că devine din ce în ce mai bună, că alege să spună povești din ce în ce mai captivante și întunecate, iar coperțile lor parcă strigă la tine să le descoperi conținutul. 

Dacă încă nu ați citit nimic scris de Cristina, vă recomand să citiți cartea asta. Vă va distruge emoțional și va rămâne cu voi pentru mult timp. De asemenea, recomand trilogia fantasy Ultima vrăjitoare din Transilvania (da, Cristina abordează o gamă largă de teme și genuri) despre care am vorbit mai multe aici. 


Dresoarea a fost pentru mine o importantă lecție de viață, o palmă ce m-a trezit la realitate. O carte care vorbește despre durere, suferință, singurătate și regăsire, dar mai ales despre putere. Puterea de a ține piept durității vieții, de a trece de obstacolele ce par a-ți pune pierdică, astfel încât să te țină captiv într-un trecut dur. 

Ceea ce mi-a atras atenția cel mai mult la această carte a fost cazul Ludmilei ce trebuia elucidat. S-a simțit o tentă de roman polițist, totul fiind prezentat cu grijă, fără prea multe detalii sau indicii, astfel încât să încercăm să descoperim singuri ceea ce lipsea. Să încercăm să o ajutăm pe protagonistă să-și amintească ceea ce singură nu reușea. 

Întrebarea care și-o punea mereu Ludmila era: „Ludmila, unde ai fost între 15 și 16 ani?” Evident că pentru mine, ca cititor, a fost un mister continuu și ardeam de nerăbdare să știu ce s-ar fi putut întâmpla în acea perioadă de mintea refuză să-și amintească.

Dresoarea este, după părerea mea, o metaforă ascunsă la prima vedere, ce nu poate fi desluşită decât de cei care aleg să pătrundă în interior şi să o descifreze. Cartea nu se referă la job-ul pe care îl are protagonista, de îmblânzire a animalelor, ci mai degrabă se referă la îmblânzirea propriului eu, a propriului trecut ce pare să amenințe  prezentul şi viitorul. Uneori poate fi mai greu să te îmblânzeşti pe tine însuți decât pe cei din jurul tău, însă Ludmila reuşeşte să le facă pe amândouă la un moment dat. 

Poate că există lucruri, mi-am zis, pe care trebuie să ne abținem să le îmblânzim. Trebuie să le confruntăm așa cum sunt, brute, sălbatice, diferite, pentru că frumusețea poate fi și așa.

Un amalgam de sentimente am simțit pe parcursul lecturii. De la fericire, tristețe, nevroză și dorință de răzbunare, până la sentimentul final  de împăcare sufletească.

Dresoarea este un thriller captivant ce te poartă prin toate stările posibile, de la empatia pentru trecutul dur al protagonistei, până la frica de a nu păți ceva până la final, acest lucru putând să te distrugă şi pe tine la nivel emoțional. 

Dresoarea este un adevărat mister ce caută a fi rezolvat, este o poveste ce trebuia spusă, ce trebuia împărtăşită printr-un personaj puternic precum Ludmila, pentru a scoate în evidență defectele oamenilor şi a lumii în care trăim.  




Povestea cutremurătoare a Ludmilei începe lin și parcă nesigur, lăsându-ne în suspans până la final. Faptul că am aflat trecutul întunecat al protagonistei pe parcursul cărții, pas cu pas, și nu de la început m-a făcut să nu mă dezlipesc de această lume până nu adunam piesă cu piesă pentru a completa puzzle-ul, ce parcă mi-a fost dat mie să-l rezolv.  

Acțiunea este mai degrabă circulară decât lineară, întorcându-ne mereu din prezentul sigur al Ludmilei, la amintiri din trecutul îndepărtat care încă îi apasă conștiința. Ludmila nu mai este Ludmila în prezent. Ea este acum Lidia, preluând acest nume de la o celebră dresoare care a rămas în istorie prin faptul că a fost mâncată de propriile animale pe care le dresa. Ea nu s-a lăsat intimidată de această întâmplare și a vrut să demonstreze că avea atât de multe în comun cu acea dresoare, ba mai mult, că istoria nu se va mai repeta în cazul ei. 

Lidia are 29 de ani și își iubește munca. Iubește să lucreze cu animalele, să le dreseze și să ofere un spectacol memorabil celor care aleg să viziteze circul din București, a doua ei casă. Își iubește copilașii  Shakira, o leoaică frumoasă de 4 ani, și Ruslan, un tigru bengalez de 8 ani. Are încredere în ei, se simte în siguranță în prezența lor și simte pentru prima dată că este fericită, că este iubită.

Se zice că secretul fericirii este să îți alegi meseria în așa fel încât să ajungi să fii plătit făcând ceea ce ai fi vrut să faci pe gratis. Visul meu se îndeplinise; din punctul acesta de vedere, aveam fericirea de pe lume.

Dar Lidia nu este fericită cu adevărat. În aparență pare că și-a îndeplinit visul și că are o viață de invidiat, dar de fapt nu este deloc așa. Prin flash-back-urile inserate după momentele în care totul pare a fi bine, realitatea ce se ascunde în mintea Ludmilei este tot mai apăsătoare și pare să iasă la iveală și să amenințe tot ceea ce a fost construit cu grijă. 

Lidia se întoarce în trecut și redevine Ludmila, dându-ne ocazia să primim câte o porție din trecutul pe care încearcă să-l uite, dându-ne șansa să descoperim puțin câte puțin ce i s-a întâmplat când avea 15 ani, în satul ei natal din Ucraina. Ludmila și sora ei, Oksana, au avut o copilărie dureroasă și șocantă. Crescute de un tată bețiv și o mamă indiferentă, fără scrupule, viața celor două surori nu putea fi decât tristă, plină de bătăi, înjurături și abuzuri. Dar nimeni nu le putea lua iubirea și grija pe care o purtau una față de cealaltă. Nimeni nu le putea despărți. 

Îmi spuneam pe atunci că ar trebui să existe și o gumă cu care ștergi oameni, așa cum ștergi orice greșeală din caiet. Pentru că în realitate, oamenii puteau să strice mult mai mult decât o literă greșită pe caietul dictando.

În urma unui accident, un incendiu care a mistuit casa părintească împreună cu părinții care se aflau înăuntru, totul din trecutul ei pare să fi ars, dar nu și amintirile care o vor bântui toată viața. Trupul Oksanei nu a fost găsit, iar Ludmila a continuat să spere că poate aceasta nu era acolo, că a fugit, că o va reîntâlni. Deși a căutat-o și a așteptat-o în locul lor special timp de o săptămână, Ludmila și-a continuat drumul continuând să spere că ea și Oksana se vor reuni odată.

Dar cine a provocat incendiul? 
Cine a distrus totul?

Pas cu pas, alături de Ludmila, vei parcurge o călătorie emoționantă în regăsirea propriei identități, în acceptarea prezentului și îngroparea trecutului odată pentru totdeauna. Finalul va fi șocant și te va distruge, dar asta e ceea ce iubesc eu cel mai mult la Cristina. Că nu știm niciodată la ce să ne așteptăm și nimic nu este previzibil. 



Ludmila sau Lidia este protagonista cărții, dresoarea care încântă oamenii prin spectacolele sale de dresaj, o femeie de 29 de ani care se luptă între a trăi în trecut și prezent.

Ludmila este o fire puternică, ambițioasă și drăgăstoasă. Își iubește animalele și îi consideră propriii ei copilași, poate singura familie pe care o mai are. Deși nu a avut o copilărie prea fericită, ea a continuat să lupte pentru a-și îndeplini visele și de a încerca să își găsească fericirea. 

Ludmila poate că nu mai crede în fericire, nu mai crede că poate avea iubire, dar va rămâne surprinsă de protecția persoanelor care o înconjoară, de prieteniile găsite în drumul ei spre o viață liniștită, și chiar dacă nu mai credea că este posibil, va întâlni și băiatul care o va face să se îndrăgostească.

Bine că nu exista un portret fermecat al meu pe undeva, ca al lui Dorian Gray, pe fața căruia să se imprime toate luptele duse în suflet, atât cele pierdute, cât și cele câștigate. Ar fi fost atât de brăzdat de linii, încât nici nu mi-ai mai fi putut distinge trăsăturile sub întreaga rețea de greșeli, traume, dureri.

Alte personaje care mi-au atras atenția au fost: 
  • Asid, băiatul care o va ajuta pe Ludmila să redescopere iubirea adevărată și care va fi alături în viața ei zbuciumată. Mi-a plăcut mult de Asid și cred că a jucat un rol important în vindecarea Ludmilei. 
  • Nati este noua colegă de circ a Ludmilei, o acrobată care este învăluită în mister. Nu am putut-o suporta încă de la început, iar la final mi-am zis „Aha! Am avut dreptate”. De ce o urăște atât de mult și de ce îi vrea răul? Veți afla când veți citi.
  • Vitali, iubitul din copilărie a Ludmilei și cel mai bun prieten totodată, dar și cel care o va înșela cu Oksana, sora ei. Vitali m-a enervat la culme pentru lașitatea de care a dat dovadă și nu s-a nemulțumit cu o soră, flirtând cu amândouă.


Da, recomand această carte din tot sufletul. Este o lectură ușoară, care te va ține captiv până la sfârșit și care își va face un loc în inima ta. Cea mai importantă lecție pe care am putut-o extrage din Dresoarea este că nu trebuie să renunțăm și să ne dăm bătuți, că trebuie să luptăm pentru a găsi ceea ce ne face cu adevărat fericiți și, deși pare o luptă grea, rezultatele vor fi pe măsură.
 Ludmila nu doar că a regăsit bucuria de a trăi, ci a reușit să se ierte pe sine, să lase trecutul la o parte și să se concentreze pe prezent și viitor.

M-am gândit la cum mă îmblânzisem pe mine, cum îmi domolisem amintirile, chiar cu riscul de-a le schingiui, de a da deoparte multe dintre ele, numai pentru a putea continua să trăiesc cu mine.

Cumpără Dresoarea de Cristina Nemerovschi de pe:

       SAU        


LECTURĂ PLĂCUTĂ!☺

                                                                                                     

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu