TFU INSTAGRAM

12 feb. 2018

Confess – Carte VS. Serial


Acum vreo câteva zile mi-am propus să citesc cea mai nouă carte scrisă de Colleen Hoover şi apărută la Editura Epica, pentru simplul fapt că este una dintre autoarele mele preferate. Nu mă aşteptam nici măcar o clipă să mă dezamăgească şi nici nu a făcut-o. Am devorat cartea şi mi-a părut rău apoi că am terminat-o atât de repede. Simțeam un gol în stomac. Voiam să o mai citesc o dată, să mai trec o dată prin stările prin care tocmai trecusem. Apoi mi-am amintit că s-a realizat şi un mini-serial după această carte şi nu am mai aşteptat niciun moment.

În acest articol o să vă prezint părerea mea despre ambele, despre asemănările şi deosebirile dintre acestea, iar voi decideți dacă veți citi/viziona cartea/serialul.
Auburn Reed a pierdut tot ce avea mai de pret. Dar acum, in incercarea de a-si reface viata, stie exact ce are de facut si e pe deplin constienta ca nu-si poate permite nicio greseala. Cu toate acestea, nu se asteapta ca, atunci cand paseste intr-un atelier de arta din Dallas, in cautarea unui loc de munca, sa fie incredibil de atrasa de Owen Gentry, artistul misterios care detine atelierul.
Auburn da frau liber sentimentelor sale, dar afla apoi ca Owen ascunde un secret teribil. Trecutul lui patat ameninta sa distruga tot ce Auburn iubeste mai mult, si de aceea trebuie sa-l indeparteze pe Owen din viata ei.
Pentru a salva dragostea lor, Owen trebuie sa-si marturiseasca secretul. Dar, in acest caz, marturia lui poate avea consecinte mult mai grave decat insasi fapta.

Ei bine, nu cred că mai este nevoie de cuvinte ca să vă exprim cât de mult ador cartea aceasta şi cât de emoționantă a fost. A fost minunată. A fost precum un drog, ca o ceaşcă de cafea după două zile nedormite. Deşi am intrat în taina cititului prin cărțile romance, am citit atât de multe şi am cam epuizat toate subiectele posibile. Mă cam săturasem de aceleaşi poveşti învelite în alte moduri, aşa că m-am orientat mai mult spre fantasy.

Mi-era atââât de dor de o poveste de dragoste frumoasă, care să mă întoarcă pe toate părțile posibile şi care să mă facă să simt ceva.
Odată cu Confess am redescoperit magia iubirii, am regăsit farmecul unei cărți romantice şi nu pot decât să v-o recomand la infinit. Colleen Hoover chiar se pricepe să creeze poveşti memorabile şi addictive.

Pentru o părere mai vastă despre carte, puteți citi recenzia mea - click aici.


Mini-serialul produs de Awestruck a fost bun. Neașteptat de bun.
Cele şapte episoade ale serialului au fost scurte şi au cuprins în mare cam toată acțiunea cărții, cu modificările de rigoare pe care orice ecranizare le face. Surprinzător, chiar a fost un serial reuşit, reuşind să sintetizeze povestea de dragoste a lui Auburn şi Owen precum în carte.

Am simțit că actorii au intrat în pielea personajelor foarte bine şi nu s-a văzut niciun moment că ar fi regizat. Fiecare episod are douăzeci de minute, ceea ce este puțin, iar dacă acumulezi toate episoadele ar ieşi timpul unui film normal.

Serialul este bazat pe carte şi în mare parte a respectat acțiunea din carte, însă unele modificări mi s-au părut drastice. De exemplu, unele personaje minore din carte nici nu există în serial, Owen-pisica este în serial de fapt de pluş şi nu reală, iar circumstanțele unor întâmplări au fost schimbate.


Da, cartea este mult mai bună şi emoționantă, dar nici serialul nu a fost rău. 
Unele momente au fost atât de amuzante încât în unele momente opream episodil doar pentru a putea râde încât să nu pierd nimic important.


Actorul care l-a interpretat pe Owen Gentry este atât de... intimidant. Este tipul acela care ar plăcea oricărei fete. Cât despre actrița care a interpretat-o pe Auburn, jos pălăria! Foarte comică şi cu un talent actoricesc nemaipomenit.

Chimie între personaje a fost, am simțit exact aceleaşi emoții ca atunci când citeam cartea, iar finalul a fost respectat. Aleluia! 


Dacă ar fi să trag o concluzie, atât cartea, cât şi mini-serialul merită şi promit că nu veți fi dezamăgiți. Le recomand mai ales persoanelor care citesc sau vizioneaza genul romance, dar cred că acestea ar fi potrivite pentru toată lumea.

Luați o pauză de la ce citiți în acest moment şi faceți un maraton de carte+serial. Sau măcar plănuiți-vă să faceți asta în viitor. Pentru că simt nevoia ca mult mai multă lume să aibă parte de ceea ce am simțit şi eu.



Cumpără Confess de Colleen Hoover de pe:           
                                                                                                                 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu