„Inimi chimice” de Krystal Sutherland – O altă definiție a iubirii

Titlu original: Our chemical hearts

Autoare: Krystal Sutherland

Editura: Storia Books

Nr. de pagini: 368

Disponibilă: aici

Rating: ★★★★

Henry Page nu a fost niciodată îndrăgostit. Se consideră un spirit romantic fără speranță, căruia nu i-a fost dat să întâlnească iubirea la care speră — una de tipul celor din filme, care să-i facă inima să tresară și să nu-l lase să doarmă și să mânânce. În schimb, s-a mulțumit să învețe ca să ia note mari și să intre la o facultate bună, dar și să devină în sfârșit redactor-șef al ziarului de liceu. În clasa a XII-a, într-o zi de joi, la prima oră, își face apariția Grace Town, iar Henry și dă seama că totul se va schimba.

Grace nu seamănă cu fata din visurile lui — merge în baston, poartă haine băiețești care-i sunt prea mari și pare să facă duș cam rar. E limpede că ceva e defect în ființa lui Grace, dar lui Henry i se pare cu atât mai frumoasă și își dorește mai mult ca orice s-o ajute să-și lipească bucățile pierdute din suflet.

Inimi chimice a fost pentru mine ca o lovitură puternică în suflet. La început am pornit încrezătoare că voi găsi o altă poveste de dragoste frumoasă, memorabilă, care să mă facă să trăiesc fiecare clipă, dar nu a fost deloc așa. Povestea a fost opusul a tot ceea ce înseamnă perfecțiune. A fost ciudată, defectă și tristă, dar minunată.

A fost o poveste interesantă care trebuia spusă. Autoarea a simțit că prin intermediul ei va schimba mentalități și pot spune că și-a atins scopul. A reușit să transmită un mesaj puternic pentru adolescenții din societatea de astăzi.. Așteptăm să primim prea multe de la oamenii din jurul nostru decât ne pot da ei. Ne încredem în dragostea eternă și nu putem înțelege ce înseamnă cu adevărat iubirea.

Krystal Sutherland redefinește iubirea prin intermediul lui Henry Page și a lui Grace Town, doi adolescenți care se distrug reciproc și se iubesc în egală măsură. Cei doi nu sunt perfecți, iar relația lor poate fi descrisă ca fiind una ciudată, dar asta îi face speciali. Autoarea ne arată și alte ipostaze ale iubirii, părți mai întunecate și suferinde, dar asta aduce povestea mai aproape de realitate și nu tinde spre acel clișeu des întâlnit în cărți, în care "rețeta" este mereu aceeași: iubire=fericire=happy-ending.

Combinația între evenimentele tragice din trecut și prezentul care aduce momente comice și bucurie este una spectaculoasă. Deși Grace tinde să trăiască momentul care i-a distrus viața la nesfârșit și să se pedepsească pentru o faptă de care se crede vinovată, odată cu apariția lui Henry va începe să schițeze zâmbete și să devină o altă persoană.

Stilul autoarei este simplu și ușor de urmărit. Paginile se răsfoiesc fără să îți dai seama de timpul ce trece și nici nu realizezi când ajungi la ultimele rânduri. Este o carte care conține o mulțime de referințe la alte cărți, melodii, filme și asta m-a făcut să caut multe dintre ele pe parcursul lecturii.

Inimi chimice este un roman despre iubire, suferință, prietenii și regăsire a sinelui pierdut. Este un roman ce îți poate ajunge la suflet prin personajele conturate și prin metaforele în jurul cărora este construită și definită IUBIREA. O recomand în special adolescenților, celor care citesc cărți Young-Adult și nu numai. Indiferent de vârstă sau de preferințe literare, Inimi chimice s-ar putea să îți ajungă la inimă și să te izbească de crunta realitate.

În carte este vorba despre povestea lui Henry Page, un adolescent banal care se străduiește să devină redactor la ziarul școlii și să intre la o facultate bună. Planurile îi sunt date puțin peste cap de apariția unei fete și noul lui scop este acela de a înțelege ce este cu adevărat iubirea. Îndrăgostindu-se de fata cea nouă, o apariție ciudată în colectivul lui, Henry își pierde simțul rațiunii și aleargă după o iubire imposibilă fără să știe cât de tare poate să doară piederea ei.

Grace Town nu arată ca un topmodel și nici nu atrage priviri pentru frumusețea ei, dar cu toate acestea, Henry vede ceva în ea ce alții nu sunt capabili să vadă. Să fie oare suferința ce se citește în ochii ei? Grace poartă haine bărbătești, arată neîngrijit, poartă mereu cu ea un baston din cauza șchiopătatului pe care-l are și nu este prea sociabilă. Este o prezență fantomatică pentru mulți, dar poate că exact asta este ea de fapt: o fantomă ce nu-și găsește locul nicăieri.

... dacă oamenii sunt, într-adevăr, compuși din bucățele din univers, atunci sufletul ei e făurit din pulbere de stele și haos.

Henry Page dorește să o cunoască mai bine și să o scoată chiar și la o întâlnire, dar întrebarea este de ce? Ce vede el la ea atât de special? Să fie oare datorită faptului că pe profilul de Facebook are poze în care arată total schimbată, ori vrea să descifreze enigma și misterul ce o învăluie? Nici măcar el nu știe să dea răspunsuri concrete la aceste întrebări.

Povestea celor doi prinde contur încetul cu încetul și devine simpatică pe de o parte, dar întunecată pe de alta, iar momentele funny completează armonios pasajele triste. Deși sună precum alte mii de cărți, veți vedea că Sutherland te atrage în povestea ei și te face să trăiești fiecare moment.

Prieteniile din această carte sunt pur și simplu AUR. Mi-au plăcut Murray și Lola, care sunt prieteni devotați, amuzanți, iubitori și ciudați, dar sunt exact definiția pe care ar trebui să o aibă cei mai buni prieteni. Cu asemenea prieteni nu ai cum să cazi în "butoiul" cu monotonie.

Inimi chimice începe care orice altă carte cu subiect clișeic, dar își revine pe parcurs și are un final memorabil. Iubirea capătă alte conotații decât cele pe care le știm noi, ajungând să fie comparată cu ecuații chimice sau teorii ale universului. Ceea ce încearcă să ne transmită autoarea este că iubirea nu este deloc perfectă și nu întotdeauna trebuie să aibă parte de un final fericit.

Pentru că pare o mare bătaie de cap să-ți placă de cineva. Ți se înfierbântă creierii, rotițele din interior se frământă, până când tot uleiul gândurilor se arde. Focul se extinge până-n piept, unde îți pârjolește plămânii și-ți transformă inima într-un tăciune aprins. Și, când ți se pare că flăcările ți-au mistuit totul, mai puțin scheletul, scânteia sare de pe oase și îți incendiază toată viașa, nu numai carnea.

Acest roman este pe cât de dur, pe atât de realist și scoate în evidență defectele umane, pe care de multe ori ne ferim să le vedem.

Un băiat visător, o fată misterioasă, o iubire mistuitoare

Ce poate ieși din această ecuație?