Recenzie - „Fata cu toate darurile” de M.R.Carey

Titlu: Fata cu toate darurile

Autor: M.R.Carey

Editura: Nemira
Colecția: Nautilus

Nr. de pagini: 416

Disponibilă: aici.

Sponsorizare: Editura Nemira

Plin de emotie si captivant de la prima pagina pana la final, Fata cu toate darurile este cel mai puternic thriller distopic pe care il veti citi anul acesta.

Melanie este o fata foarte speciala. Dr. Caldwell o numeste „micul nostru geniu“.

In fiecare dimineata, Melanie asteapta cuminte in propria celula sa fie luata si dusa la clasa ei. Atunci cand Sergentul Parks vine dupa ea, arma lui este intotdeauna incarcata si indreptata spre ea cat timp doi dintre oamenii lui o imobilizeaza intr-un scaun special. Ea nu crede ca oamenii o plac prea mult. Glumeste cu ei ca nu ii musca, dar ei nu rad deloc.

Melanie iubeste scoala. Adora sa invete despre adunari si silabe si despre lumea care exista in afara clasei si a celulelor in care traiesc copiii. Cateodata ea ii povesteste invatatoarei favorite toate visurile pe care le are pentru cand va creste mare si va explora lumea. Melanie nu stie de ce asta o intristeaza atat de mult pe domnisoara Justineau.

O carte care înlătură toate prejudecățile şi principiile lumii, Fata cu toate darurile este un volum scris cu profesionalism şi o perfecțiune copleşitoare, care reuşeşte să trezească o parte de mult adormită în noi toți, şi anume inocența visătoare a copilăriei.

Cu un caracter matur, înțelegător şi totodată copilăros, Melanie vede partea cea colorată în zilele mereu gri petrecute în bloc, în celula ei.

Însă ziua ei preferată, la care contemplează la nesfârșit, este cea în care domnişoara Justineau, cu părul ei lung şi creț, le predă ei şi colegilor săi în clasă, întărind conexiunea fetiței cu profesoara ei preferată.

Melanie este cumva ignorată de cei care interacționează cu ea, aşadar aflându-se într-o societate distrusă, ea ajunge să vadă doar binele în orice, chiar dacă nu are control asupra corpului său, iar un lucru este clar: acțiunile şi gândurile sunt controlate de ea, iar acestea au un efect cert asupra celorlalți, aşa că va încerca să profite de acest lucru în avantajul său.

Melanie nu se întreabă de ce soldații o leagă de un scaun când este condusă la clasă, nici de ce oamenii sunt nevoiți să evite contactul fizic cu ea. Însă atunci când colegi de clasă dispar, nu poate decât să-şi pună întrebarea "De ce?". Iar de aici rotițele ei încep să se învârtă.

Lui Melanie îi place să numere, să calculeze şi să se gândească la numeroase poveşti şi teoreme învățate în clasă, mai ales când acestea sunt predate de persoana ei preferată din toată lumea. Fetița de 10 ani nu îşi poate imagina o lume fară domnişoara Justineau. Însă visele ei nu se pot adeveri mereu.

Deşi am mai citit cărți cu stiluri şi fire narative relativ reușite, stilul lui M.R.Carey este cel mai intrigant de până acum, reuşind să cuprindă în doar 400 de pagini nişte întâmplări desprinse dintr-un alt tărâm, unul distopic şi întunecat, unde speranța, un lucru la care nimeni nu îndrăzneşte să aspire, ucide. Dar Melanie nu are nimic de pierdut. La urma urmei, e moartă. Însă speranța, amestecată cu inocență şi curiozitate par să o țină în viață şi să o separe de cei cu adevărat morți.

Cu un caracter unic şi un subiect despre care s-au scris numeroase cărți şi articole, Fata cu toate darurile reuşeşte să întreacă toate aşteptările, dovedind că este o greşeală imensă să ignorăm potențialul şi intelectul copiilor, ceea ce m-a făcut să îi dau nota 5/5.