Interviu - Theo Anghel, autoarea seriei „Am murit, din fericire”

Astăzi vă invit să o cunoașteți mai bine pe Theo Anghel, o scriitoare româncă foarte talentată. Este autoarea seriei Am murit, din fericire, care conține patru volume, iar al cincilea urmează să fie publicat. Aceasta a mai scris și romanul Rochia aurie, o frumoasă poveste contemporană de dragoste. Cărțile ei sunt disponibile la Editura Quantum.

     1. Cartea cu care ai debutat se numește Rochia aurie. De ce ai ales acest titlu?

Cred că l-am ales pentru că am vrut o carte despre senzualitatea dintr-o relație. Este un romance, și m-am axat, mai degrabă, pe sentimentele celor doi iubiți, bune sau rele, că-s de tot felul într-o viață de om. 

2. Ce te inspiră să scrii?

Mă inspiră orice. Pentru că tot mi-ai mărturisit că, în prezent, citești Rochia aurie, o să-ți spun că scena cu balul mascat mi-a venit într-o zi când, în mașină fiind, mergând spre școala lui fii-miu, să-l culeg după ore, am auzit pe cineva la radio vorbind despre un astfel de eveniment, organizat de nu știu cine. M-a lovit pe loc. Aproape că s-a scris totul în capul meu în nici o secundă.

     3. Seria Am murit, din fericire este despre lumea de dincolo, renaștere și despre o șansă în plus la fericire. Crezi cu adevărat că există o lume de apoi sau tot ceea ce ai scris este doar ficțiune?

O să-ți spun o chestie tare ciudată. Cineva care mi-a citit seria și mă pândește după colț să termin și volumul 5, a zis că se gândește dacă nu cumva tot ce am scris acolo, o fi adevărat. Mă flatează, desigur, faptul că am creat o lume care, deși este fantasy, pare foarte ușor de atins. Am spus mereu că, pentru această serie, fantasy a fost doar pretextul. În rest, povestea este despre oameni și despre toate bunele sau relele ce zac în ei. 

      4. Ce alte pasiuni mai ai? Am observat că faci și coperți pentru familia Quantum.

Fac coperte și nu numai, orice are legătură cu grafica, pentru a mă relaxa. Îmi place la nebunie ca din nimic să creez scene care să transmită o poveste. 

    5. Crezi că o familie poate fi formată din două persoane cu același sex? 

Familie… Cuplu… Sunt doi termeni diferiți. Sunt o persoană discretă, respect spațiul privat al altora și doresc ca al meu să fie respectat, de asemenea. Dacă doi oameni de același sex se iubesc, cine sunt eu să le spun că nu au voie s-o facă? Tot din același spirit al discreției, nu prea m-a interesat subiectul, așa că nu am stat să despic firul în patru. Dacă ei simt așa, și nu invadează spațiul altora – hm! de fapt, se pare că vorbesc tocmai despre principiul după care funcționează democrația și libertatea pe care ea ți-o oferă – ce aleg să facă, e treaba lor. 

6. Ce crezi despre aceste cupluri?

N-am întâlnit în viața reală astfel de cupluri. Am văzut doar în filme sau la TV. E ca și cum m-ai întreba dacă-mi place nu știu ce carte, dar eu n-am citit-o, și nici măcar nu i-am văzut coperta, vreodată. Răspunsul la această întrebare ar putea – foarte bine – să fie cel de la anterioara. 

7. Ai scrie vreodată despre astfel de cupluri în viitoarele tale cărți?

 E bine să scrii despre lucruri pe care le cunoști. Cum nu cunosc niciun cuplu format din persoane de același sex, n-aș scrie, pentru că ar fi invenție 100%. Bănuiesc că, din pricina marginalizări și atitudinii acuzatoare a românului, destul de conservator din fire, viața lor este mai grea decât a cuplurilor de heterosexuali, sunt forțați să-și ascundă sentimentele și să-și mascheze relația în orice altceva. 

    8. Ai început să scrii pentru prima dată pe o platformă online. Crezi că s-a schimbat Wattpad-ul de când nu ai mai scris acolo?

Am scris prima dată pe wordpress. Acolo aveam o mână de primi cititori, cu care mă certam rău de tot, fiindcă ei erau al naibii de drastici când greșeam cu ceva și mă criticau de mă treceau Dunărea. M-au ajutat mult părerile lor.  Noi ne certam, noi ne împăcam. După mult timp, am aflat de wattpad și am postat și acolo. M-a surprins dinamica acelui site. Pot să spun că, dacă n-ar fi fost cititorii de acolo care mă împingeau, efectiv, să public Rochia aurie, pentru că o voiau pe hârtie, n-aș fi făcut-o niciodată, mai ales că mă afundasem până la gât în seria Am murit, din fericire, un stil care mi s-a potrivit mult mai bine decât romance-ul. 

Nu știu dacă s-a schimbat platforma de atunci, fiindcă n-am mai intrat deloc.

  9. Cum îmi doresc să fie un interviu diferit, te provoc să ne spui ceva despre tine (un secret).

Hm… Un secret! OK, bine, dar nu-l mai spui nimănui, da?

Când eram mică, m-am dus pe o stradă vecină, acolo unde, bine revărsate peste marginea gardului, ramurile unui vișin încărcat de rod îmi dădeau frisoane reci pe șira spinării. Trebuia să gust și eu măcar o vișină.

Zis și făcut. Când m-am afundat eu cu mâna în ramuri, s-au afundat și degetele proprietarului în claia mea de păr (atunci aveam o frează wild, a la Mowgli). Ce sperietură am putut să trag! Am zis că mi-a sunat ceasul și că aveam să plătesc cu viața mea fragedă, de doar câțiva anișori, pentru păcatul de a fi poftit la vișinile omului.

Inutil să spun că, de atunci, puteau să zbiere fructele revărsate peste gardurile altora către mine, să mă implore să le culeg… Nu m-am mai atins!

Mulțumesc pentru interviu și pentru întrebarea care nu mi s-a mai pus vreodată. Ghici tu care e.  ;)