19 feb. 2017

Recenzie - „Magia dragostei”,de Lisa Dale



  • Numele cărții: Magia dragostei/ It happened one night
  • Autoare: Lisa Dale
  • Editura: Lira/Litera
  • An apariție: 2009
  • Nr. pagini: 318

 Descriere : 

”Uneori magia dragostei te cuprinde atunci cand te astepti mai putin...


Lisa Biel a visat dintotdeauna sa plece din Vermont, sa calatoreasca si sa vada lumea. Insa cand totul se naruie pe neasteptate si in viata ei se petrece o schimbare majora, Lana apeleaza la singurul om pe ai carui umeri stie ca poate sa lase orice povara: cel mai bun prieten, Eli Ward.

Eli a fost mereu alaturi de Lana – prietenia lor dureaza de zece ani si doar o singura data, in colegiu, au trecut granita care desparte prietenia de dragoste, intr-o noapte magica, pe care nici unul din ei nu a putut sa o uite. De atunci, in pofida atractiei de netagaduit dintre ei, Lana si-a infranat sentimentele; acum insa ea are un secret pe care ii e teama sa il impartaseasca cuiva si care pune in pericol relatia ei cu cei dragi. Pe masura ce iarna cuprinde tinuturile din Vermont si Craciunul se apropie, Eli si Lana primesc sansa sa traiasca o aventura mai profunda decat ar fi visat vreodata... o iubire care poate dura pentru totdeauna, daca vor sti s-o pastreze.”


”O poveste de dragoste cum fiecare dintre noi și-ar dori să trăiască. Lisa Dale reușește să te cucerească la fiecare pagină și, deși ai vrea să afli deznodământul, regreți totodată că astfel ajungi la finalul unui excelent roman.” -- Romantic Times Book Review

Părerea mea :



      Trebuie să recunosc că de obicei cărțile de genul nu mă atrag. Sunt genul de persoană care preferă lucrurile SF, fantasy, horror, sau orice altceva, însă dragostea nu e punctul meu forte, mai ales cărțile în care personajele își declară eterna dragoste și îch, nope, not my tipe. Dar cumva, cartea Lisei Dale m-a atras, m-a fascinat. Am dat de ea prin aproprierea Crăciunului când căutam cu disperare cărți despre doi prieteni foarte buni care ajung în final să se îndrăgostească unul de celălalt. 

      Ca primă impresie, coperta și titlul nu mă atrăgeau deloc, mă gândeam ”Asta sigur nu e genul meu de carte, n-o să-mi placă deloc”.Da, sunt persoana aia care se uită întai să vadă dacă îi place ce vede la exterior și abia apoi se gândește dacă să dea sau nu o șansă carții. Și de pură curiozitate am citit descrierea, iar gândurile mele s-au schimbat subit ”Cu siguranță o s-o ador”. M-am grabit să judec produsul după ambalaj.Chiar mi-a placut tare mult. 


      Lisa Dale chiar a reușit cumva să îmbine dragostea, prietenia și misterul în cartea aceasta. Cred mi-a placut atât de mult, deoarece mă regăsesc în 50% din poveste, si personajul Lana seamănă cât de cât cu mine,și poate pentru că am trecut si eu prin ceva aproape la fel. Ce mă mai atrage foarte mult la această carte, e felul în care sunt construite personajele, și cum evolueaza ele pe parcursul întregii povești -*și faptul ca a reușit să le facă atât de încăpățânate, încât nu exista un personaj care apărea în carte să nu ma enerveze la culme.*

      Povestea de dragoste prezentată în carte e cu totul diferită de poveștile clișeice din multe cărți ”bestseller”. Nu e deloc simplă, este foarte incurcată și pusă la multe încercări, una dintre cele mai rele fiind chiar timpul, deoarece lui Eli Ward si Lanei Biel le-au trebuit 10 ani să-și recunoască iubirea, însă și asa, destul de greu. Cred că se gândesc și se răzgândesc de 1000 de ori până să recunoască, orgoliul lor e prea mare, sau intervine chiar și frica de a strica prietenia. Cred totuși că mai bine riști și regreți că ai facut-o, decât să te întrebi o viață întreagă ”oare cum ar fi fost totul dacă făceam asta atunci?”, așa cum o face Eli.

     Recunosc că aveam mai multe așteptări din partea lui Eli, în ceea ce o privește pe Lana. Mi-ar fi plăcut să se comporte mai des ca un ”badboy” și să-i demonstreze mai tare Lanei că el este cel pe care ea îl vrea, în loc să fie ca frățiorul mai mare care trebuie să-i deschidă ochii când greșește. Însă chiar și așa, a dat dovadă de respect fiindu-i aproape Lanei în cele mai grele momente.



      În concluzie, dacă sunteți cititori înfocați de romane de dragoste, trebuie neaparat să citiți această carte, iar dacă sunteți ca mine, tot trebuie neapărat să citiți această carte, nu veți regreta! Merită fiecare cuvânt, si v-o spune un cititor care nu prea se dă în vânt după acest gen de cărți.


Nota mea pentru această carte este 5/5.



Lectură placută!

-Recenzie realizată de Didi

8 comentarii:

  1. Wow, sper sa ajung sa o cites, se lasa cu plans???
    10 ani ca sa se regaseasca 😢😢😢
    Off..abia astept sa o citesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 10 ani sa realizeze ca de fapt se iubesc.
      Se lasa si cu plans, dar doar daca esti foarte sensibila, mai mult cu nervi :))

      Ștergere
  2. pare o carte foarte frumoasa...multumesc pentru recenzie

    RăspundețiȘtergere
  3. M-am indragostit de recenzia ta <3 Nici eu nu sunt prea infocata dupa romanele de dragoste..dar chiar m-a fascinat descrierea ta..Abia astept sa o citesc <3

    RăspundețiȘtergere
  4. Wow!! Imi place cum suna. Merci de recomandare. O trec pe lista :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Hm, n-am auzit de aceasta carte, insa mi-a placut recenzia foarte mult! Cred ca o voi citi cat de curand :).

    RăspundețiȘtergere
  6. Sunt fana cărților de dragoste ! Dar nu am idee de ce am amânat-o până acum. Fraieră mai sunt uneori ;)

    RăspundețiȘtergere