13 feb. 2017

Recenzie - „Înainte să te cunosc”, de Jojo Moyes


  • Numele cărții : Înainte să te cunosc
  • Autoare : Jojo Moyes
  • Editura : Litera
  • Nr. pagini : 416
Descriere : 

Lou Clark stie o multime de lucruri. Stie cati pasi sunt de la statia de autobuz pana acasa. Stie ca ii place sa lucreze la ceainaria The Buttered Bun si ca s-ar putea sa nu fie indragostita de iubitul ei, Patrick. Ceea ce Lou nu stie este ca e pe cale sa-si piarda locul de munca si ca viata ei ramane normala doar pentru ca e, in esenta, previzibila.

Will Traynor stie ca accidentul de motocicleta pe care l-a suferit l-a facut sa-si piarda dorinta de a trai. Stie ca totul i se pare acum insignifiant si lipsit de bucurie si stie totodata si cum sa puna capat acestei stari de lucruri. Ceea ce Will nu stie este ca Lou e pe cale sa-si faca aparitia in lumea lui intr-o explozie de culoare. Si nici unul dintre ei nu stie ca urmeaza sa schimbe destinul celuilalt pentru totdeauna.




Părerea mea : 

       Încep această recenzie prin a vă spune cât am așteptat cartea asta. Eram nerăbdătoare până la cer și înapoi să devorez această minunăție, mai ales datorită faptului că peste tot auzeam de ea și chiar voiam să pun mâna mai repede pe această carte și să mă delectez cu povestea ascunsă după o copertă frumoasă. Într-adevăr cartea a fost peste așteptările mele și am să vă spun și de ce. În primul rând mi-a plăcut firul narativ, autoarea a ales să descrie povestea din perspectiva domnișoarei Louisa Clark (poreclită Lou), o tânără în vârstă de 26 de ani, iar pe parcursul narațiunii vom întâlni și câte un capitol din perspectiva altor personaje.




       Totul începe cu un prolog în care aflăm că Will Traynor, un important om de afaceri se îndreaptă grăbit pentru a lua un taxi, însă în drumul spre acesta, o motocicletă îl lovește din plin. Acțiunea propriu-zisă începe peste doi ani, când Louisa Clark își pierde slujba pe care o avea la o cafenea și este în căutare de un nou job.  După îndelungi căutări, Lou găsește o slujbă puțin diferită de tot ceea ce căuta ea, dar datorită salariului mare, acceptă să fie îngrijitoare personală a unui bărbat cu dizabilități, acesta fiind chiar Will Traynor, bărbatul al cărui accident ne este prezentat în prolog. 

       Am devorat fiecare moment petrecut de Lou în anexa familiei Traynor, iar ura lui Will pentru noua lui îngrijitoare, care îl supraveghea non-stop, mi s-a părut chiar amuzantă. Replicile comice și ironice ale lui Will, care era exasperat de prezența peste tot a  fetei, conferă un aer relaxant întregii povești. 



       Pe parcursul întregii cărți veți întâlni o sumedenie de întâmplări, unele emoționante, altele comice pe care vă asigur, le veți savura din plin, cum am făcut-o și eu. Singurul defect al acestei cărți (deși nu e chiar un defect) e că m-a emoționat până la lacrimi. Veți simți emoția personajelor în fiecare moment, de parcă ați fi chiar acolo, ceea ce rar se întâmplă în cazul meu. Nu vreau să dau prea multe detalii, pentru că mai bine le descoperiți voi, citind cartea.

Citat amuzant : 


       Vă recomand această carte din adâncul sufletului, m-a făcut să privesc lumea dintr-o altă perspectivă și m-a învățat să prețuiesc fiecare moment al libertății, să trăiesc clipa și să-mi lărgesc orizonturile. Cred cu tărie că această carte este o lecție de viață, dovada vie că iubirea adevărată chiar există, indiferent de obstacole.  


       Evident, după ce citiți cartea, dar numai după ce o citiți, vizionați și filmul. Mi-a plăcut la nebunie să vizionez secvențele cunoscute mie, pe care le citisem în variantă ecranizată. Doar că, precum orice film, nu prezintă complexitatea cărții, nu sunt redate detalii, unele chiar importante,dar cu toate acestea filmul respectă finalul cărții. Vă las mai jos trailerul filmului.

Trailer film : 








Lectură și vizionare plăcută ! 

Nota mea pentru această carte este 5/5.



                                                                                                                      Kisses,
                                                                                                                                            Dweenie

11 comentarii:

  1. Am citit cartea. Este minunata. Trista dar frumoasa. In weekend am vazut filmul. Minunat :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Superba serie... imi place mult, dar al doilea volum nu mi-a ateas atat de mult atentia...Frumoasa recenzie..Bravo

    RăspundețiȘtergere
  3. am citit doar primul volum si mi-a placut foarte mult..felicitari pentru ceea ce faci

    RăspundețiȘtergere
  4. Dumnezeule, cred că o să sar peste celelalte cărţi din Wishlist şi o cumpăr pe asta data viitoare, din recenzie reiese cât de minunată e cartea, iar eu fierb de nerăbdare să o citesc. Felicitări, m-ai convins! :)

    RăspundețiȘtergere
  5. O carte minunata! O altfel de poveste... o altfel de iubire...

    RăspundețiȘtergere
  6. Am plans atunci cand am citit cartea...mult...
    Cred ca este cel mai emotionant manuscris pe care am pus mainile vreodata.

    RăspundețiȘtergere
  7. Am citit si eu cartea anul trecut si mi-a placut foarte mult. Merita citit. Autoarea are un fel captivant de a scrie care m-a facut sa tot citesc, si sa citesc si sa citesc. Ecranizarea cartii este una foarte reusita din punctul meu de vedere, si recomand atat cartea cat si filmul:)

    RăspundețiȘtergere
  8. OHH God! Ca de fiecare data ne incati cu o recenzie impunatoare, care ne starneste, noua dragilor tai cititori, curiozitatea. Am auzit din multe alte parti de cat de minunata este cartea, insa tu m-ai facut sa fierb de nerabdare, astept cu sufletul la gura sa citesc cartea. Cuvintele tale imi inspira blandete, nedejde si dragoste. Ma simt deja intr-o stare de beatitudine numai citindu-ti recenzia, aceasta iubire infinita, ne cuprind emotiile cu fiexare pasaj scris de tine.. Amorul de care da dovada cartea se potriveste perfect unei lumii, societatii in care traim, trezeste in noi sentimente de afectiune si admiratie asupra adevaratei dragoste. Multumim!

    (Mi-as fi dorit sa faci si o caracterizare a personajelor, oricat de mica ar fi fost.)

    RăspundețiȘtergere
  9. Această carte m-a zdruncinat emoțional ���� Am plâns în hohote la ea.Dar povestea m-a impresionat. E superbă !

    RăspundețiȘtergere