„Îmbrățișează-mi defectele” de Andrada Rezmuveș ― Recenzie

Titlu: Îmbrățișează-mi defectele

Autoare: Andrada Rezmuveș

Editura: Celestium
Colecția: Passion

Nr. de pagini: 350

Disponibilă: aici

Rating: ★★★★★

Petrecusem jumătate din zi privind stropi de ploaie lovindu-se de geam și trasând cu degetul drumul lor în spre dispariție. Eram prea mică să mă gândesc dacă vom dispărea și noi, cândva, la fel ca picăturile de ploaie, izbindu-ne într-un mod brutal de zid. Dacă vreodată, existența noastră va dispărea...Și cel mai important, dacă în urma zdrobiri, cineva ne va plânge numele.

Totul în această carte a fost spulberat din momentul în care am aflat adevărul... Pe tot parcursul ei
am întâlnit atâta durere și suferință, încât am simțit-o, am trăit-o și oricât am încercat să mă detașez, ceva mă împingea din nou acolo, în centrul lor, în centrul a ceea ce înseamnă infernul sufletesc.

Și nu am putut să dorm gândindu-mă de ce unii oameni nu sunt recunoscători pentru ceea ce li se oferă. O şansă e atât de unică, încât într-un colțișor din această lume există copii diagnosticați cu cancer, care totuși luptă pentru a supraviețui, chiar dacă știu că nu se mai poate face nimic. Tu de ce ai da cu piciorul la ceva ce nu toți putem avea? Oare să fie atât de adânc golul din noi, atât de mare să fie prăpastia dintre iubire și puterea de a traversa durerea înotând?

Picăturile mărunte îmi udau chipul și rareori mă oboseam să le alung cu ajutorul mâinilor. Căci undeva în adâncul meu, speram ca fiebințeala apei să îmi încălzească sufletul înghețat.

E un roman sensibil ce nu poate fi citit decât cu șervețele lângă tine. Protagoniștii sunt atât de chinuiți de propriile fantome ale trecutului, încât am sperat să ajung cât mai repede la final că să-mi dau seama unde și cu ce au greșit. Nu degeaba se spune că în cartea vieții țese doar magia pură, dar uneori e scrisă cu sânge și regret, regret pentru cei doi copii frumoși și plini de viață, dar din păcate abandonați în voia sorți într-o lume în care îngerași ca ei ar trebui să se joace cu jucării, nu în apă cu tălpile goale, bătuți, înfometați și singuri așa cum au fost dintotdeauna.

Maria și Hades sunt doi îngerași, doi copii orfani și singuri, dar plini de speranță. Își trăiesc viața la orfelinat, acolo unde copiii sunt pedepsiți în majoritatea timpului, acolo unde mâncarea lipsește, unde căldura paternă e inexistentă. Acolo e refugiul lor, un loc simplu și pustiu, dar ei doi îl fac colorat. Împreună, nu separat, dar când unul dintre ei cedează, celelalt devine non-culoare și e imposibil să faci din negru ceea ce a fost odată...viu.

La doar nouă anișori, Maria știe cine e cel mai bun prieten al el. Și l-a ales cu grijă, sau mai bine spus, Hades a ales-o pe ea. Mică, dar puternică, această copilă e încercată de destin, părăsită de către părinți, ajunge să îndure ceea ce niciun copil nu ar trebui să pățească. Simte lipsa de afecțiune și oricât ar vrea să încerce să nu cedeze, dorința aprigă de a avea o familie o tentează spre cunoaștere.

Nu știe ce înseamnă cu adevarat dragostea. A auzit cuvântul, îl știe pe de rost, îl repetă, dar niciodată nu l-a simțit. Dar Hades o ajută la doar cei 10 anișori ai lui și încearcă să o protejeze pe fetița retrasă, Lângă ea simte că poate fi fericit. În definitiv are un prieten nou și cine știe, poate că e pentru totdeauna...

Dar promisiunea pe care Maria i-o făcuse lui Hades s-a rupt și, odată cu ea, și inima lui. Ea a fost înfiată, iar timpul a fost cel care i-a schimbat, i-a vindecat și care, totodată, i-a format ca persoane independente. Trec nouă ani, iar trecutul mereu revine.

Dar ce se întâmplă când dai din nou peste ceea ce ai încercat să îngropi? Încerci să iubești încă o dată? Accepți sau fugi?

Iubirea lui mi se infiltra în vene și îi oferea, pentru câteva secunde, viață inimii mele.

După nouă ani, Maria e schimbată totalmente. Nu mai e fata cuminte de altă dată. Acum e o rebelă, în adevăratul sens al cuvântului. După moartea mamei adoptive, împreună cu tatăl ei pornește înspre un început nou, departe de ceea ce a fost. Dar Maria nu poate renunța la vicii, nu poate renunța la moarte, oricât ar încerca. Ea e umbra care are nevoie de odihnă, iar drogurile sunt refugiul perfect pentru o fată care nu-şi dorește să fie salvată.

Hades. Cinci litere și două voci ale conștiinței, un bărbat care e trecut prin foc, e cel ce o salvează pe Maria de fiecare dată, iar acum că s-au reîntâlnit, el trebuie să o ajute. El trebuie să fie tratamentul ei, iar Hades ştie asta.

Aventura lor abia a început, iar acum, cel mai de temut demon se ridică din iad şi va arde tot ce se află în jurul său. Vă recomand să-i descoperiți şi să le aflați cele mai obscure secrete.

Mi-a plăcut subiectul trist, dar adevărat. Abandonul și sistemul din ziua de azi sunt lucruri defecte și, implicit, greșite. Citisem nu de mult timp, Să nu spui niciodată pentru totdeauna, un roman bazat tot pe același subiect, dar lui i-a lipsit ceva, acel ceva ce am putut găsi, din fericire, în Îmbrățișează-mi defectele.

Nu pot să nu menționez și coperta, dar și micile poezii din carte, care au făcut lectura mai plăcută.

Iubirea, bestia crudă care se hrănește din inima unor oameni slabi, nu avea să mă prindă şi pe mine în ghearele sale ascuțite. O voi păcăli, în așa fel, încât la final, iubirea se va îndrăgosti de mine și eu voi ieși învingătoare.