29 aug. 2018

„Lumea de Dincolo” de Livia Furia ― Recenzie

  


  Titlu: Lumea de Dincolo
  Autoare: Livia Furia
  Editura: Berg
  Colecție: Fantasy
  Disponibilă: aici
  Rating: ★★★★


Poate lumea în care trăim nu vi se pare așa de interesantă. Nu putem zbura, nu putem avea ceea ce ne dorim, nu putem să fim nici măcar fericiți. Sau putem? În schimb, eu am găsit soluția perfectă pentru a rezolva această mică problemă: Lumea de Dincolo e cheia spre deschiderea multor uși ale minții noastre.

Lumea de Dincolo e construită special pentru voi de către Livia. Dacă vă doriți o acțiune plină de mister și adrenalină, mituri ce stau să fie descoperite, creaturi astrale ce pândesc din obscuritate, un oraș al luminii, dar și unul în care monștrii cimitirelor se trezesc și își caută hrana divină, ei bine, aici veți întâlni necunoscutul și frumusețea lucrurilor care nu există în realitate. Dar e frumos să visăm, nu? E o carte care strălucește în mâinile oricărui cititor.

Mi-a întrecut toate așteptările, asta e clar. La început, am crezut că va fi o banală carte cu vampiri, dar pe parcurs mi-am schimbat părerea în totalitate.

Dacă ați citit Hotarul, sigur veți recunoaște personajul principal, Adrian. În acest volum a evoluat, însă a rămas tot acel copil pe care l-ați mai întâlnit. Cărțile se pot citi individual, dar ce mi-a atras atenția a fost coperta. E una frumoasă și ilustrează misterul din adâncul ei, dar și tot ceea ce se întâmplă dincolo de imaginar.

Adrian moare într-un cumplit accident în propriul său vis. Ce poate fi mai ciudat decât asta? Faptul că se luptă în acest timp cu vampirul Demonias, ce își dorea să se înfrupte din sângele lui divin sau că acesta ajunge la 24 de ani să fie creator în Lumea de Dincolo, o lume infinită?

Nu mai ai oase, șopti un gând răzleț.

Ca și creator, acesta începe să creeze lucruri elementare alături de noul său îndrumător, Oliver. Ajunge să construiască cu puterea minții obiecte, chiar și clădiri, însă ajunge să se întâlnească și cu persoane din trecutului lui, de care își aduce vag aminte sau chiar deloc.

Lumea de Dincolo este lumea în care morții și nemorții conviețuiesc de cele mai multe ori în liniște...

E o carte diferită și pot spune că până acum nu am mai citit despre reîncărnare sau alte subiecte paranormale. Când te trezești din corpul tău noaptea și te plimbi peste tot, fără să conștientizezi ceea ce ar putea provoca asta -  pentru mine a fost ceva nou şi ciudat, dar plăcut și antrenant.

Recomand Lumea de Dincolo, deoarece subiectul e unul tare interesant, iar dacă citiți adesea romane fantasy sau SF, atunci acest volum e de neratat.

Lumea de Dincolo de Livia Furia poate fi achiziționată de pe site-ul Editurii Berg
Pentru a vedea mai multe titluri publicate de editură, accesați site-ul lor dând un click aici.

                                                                                                                              

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu