Titlu: Adunarea umbrelor
Autoare: V.E. Schwab
Editura: Nemira
Seria: Culorile magiei
Colecția: Young Adult
Nr. de pagini: 608
Disponibilă: aici
Rating: ★★★★★+
Culorile magiei este cea mai bună serie fantasy pe care am citit-o anul acesta și asta chiar înseamnă ceva la un iubitor al acestui gen. Primul volum, Partea întunecată a magiei, mi-a demonstrat că va fi o serie promițătoare (nu că m-aș fi așteptat la altceva din partea autoarei), însă volumul al doilea a fost mai mult decât atât. A fost continuarea de care aveam nevoie, un volum mult mai bun, mult mai antrenant și cu mult mai multă acțiune. Nu știu ce voi face cu răbdarea mea până la traducerea volumului următor.
Dacă eu credeam că prima carte a fost uimitoare, perfectă, incomparabilă, că mai bine de atât nu se poate, atunci pot spune că m-am înșelat teribil. Prima carte a fost doar vârful iceberg-ului. Ceea ce urmează este cu mult peste din toate punctele de vedere.
Adunarea umbrelor începe lent și nu te aruncă direct în acțiune. Dar acesta nu e un defect. Conține numeroase flash-back-uri care ne trimit înapoi și care ne dau ocazia să ne reamintim evenimentele din primul volum în cel mai mic detaliu. Nu e nevoie de o recitire a primei cărți.
Stilul de scriere al autoarei este detaliat, bogat în descrieri minuțioase care asigură conturarea unui univers palpabil, mai real ca niciodată, unde poți simți magia la fiecare cotitură de pagină.
Este o lume perfectă pentru cei care admiră imaginația, pentru că Schwab este expertă în crearea de noi lumi și în creionarea celor mai puternice și inedite personaje. Londre alternative, cu magie sau fără, magicieni, conducători răi și pirați. Iată doar câteva elemente ce definesc magica lume a lui Schwab.
În acest volum, Adunarea umbrelor, autoarea duce suspansul la un alt nivel. Prin intermediul turneului magic numit Essen Tasch, aceasta aduce personajele împreună, le individualizează și le pune în situații periculoase, creează o acțiune bazată în principal pe mister și intrigă și are grijă ca cititorul să treacă prin toate stările posibile. Se joacă puțin cu sentimentele noastre și ne torturează până la sfârșitul cărții, lăsându-ne apoi în agonie. Schwab, sper să nu-mi omori personajele preferate!
Adunarea umbrelor merge mai adânc și ne trage într-o lume plină de înșelăciuni, minciuni și trădări neașteptate, lăsându-ne cu promisiunea că vom avea parte de mai multă groază și acțiune în următorul volum.
Finalul cărții a fost precum o înjunghiere în piept. Un cliffhanger care te face să te urci pe pereți și să arunci cartea în cel mai îndepărtat loc cu putință. Dar tocmai asta ne alimentează curiozitatea și ne face să dorim mai mult.
Nu voi vorbi despre acțiunea din carte cum fac de obicei pentru că nu văd rostul. Cum este vorba despre un volum doi, orice încercare de a povesti măcar începutul, ar duce inevitabil la un spoiler nedorit pentru cei care nu au citit încă primul volum. Așa că vă invit pe voi să citiți ambele volume dacă v-am stârnit curiozitatea.
Dintre participanții turneului de magie Essen Tasch, cel mai mult mi-au plăcut Alucard (un personaj care nu a apărut în primul volum), Stasion (în spatele măștii fiind Delilah Bard), Kamerov (deghizarea lui Kell, care apropo, este personajul meu preferat din toate timpurile) și Kisimyr (un alt personaj nou și interesant).
Kell/Kamerov este genul de personaj de care te atașezi iremediabil încă de la început și stai cu sufletul la gură în situațiile critice de frică să nu-l omoare autoarea (da, ea are obiceiul
să omoare personaje).
Lila/Stasion este femeia-bărbat care nu dă doi bani pe părerile oamenilor și care este al naibii de curajoasă. Deghizarea în bărbat nu a fost o problemă pentru ea datorită faptului că ea nu prea are calități care să arate că e de genul feminin. Este personajul meu feminin preferat din literatura contemporană.
Prințul Rhy este, de asemenea, o figură care mi-a atras atenția încă din primul volum. Este dulce și chiar dacă se află mai mereu în umbra fratelui său vitreg, Kell, el reușește să iasă în evidență de multe ori datorită șarmului său incomparabil.
P.S.: Mi-a plăcut tensiunea constantă dintre el și Alucard și am savurat momentele în care cei doi s-au lăsat pradă sentimentelor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu