Autoare: Holly Black
Editura: Storia
Seria: The Folk of the Air
Nr. de pagini: 432
Disponibilă: aici
Rating: ★★★★★+
În primul și-n primul rând, trebuie să precizez că această carte chiar își merită faima. Recent apărută atât în străinătate, cât și tradusă la noi de Editura Storia, Prințul nemilos a reușit să adune destui fani pentru a crea un fandom și chiar începeam să devin din ce în ce mai nerăbdătoare cu privire la conținut, la stilul lui Holly Black și, mai ales, la personaje.
Ceea ce regret din tot sufletul este că nu am citit cartea asta mai repede. Nu că nu aș fi vrut, însă perioada de apariție a romanului s-a contopit cu perioada mea de examene și chiar dacă mă tenta extrem de tare, am amânat lectura pentru a putea fi liberă total, să o citesc și să o admir așa cum se cuvine.
Acum că am descoperit și eu minunata lume a Făpturilor Văzduhului, vă invit să citiți sincera mea părere cu privire la acest roman delicios, pe care ÎN NICIUN CAZ nu trebuie să-l ratați. Este un must-read.
Prințul nemilos este de departe și fără nicio exagerare, cel mai bun roman fantasy pe care l-am citit anul acesta. Nu cred că îi lipsește ceva. Totul a fost construit minuțios, în cel mai mic și fin detaliu, atingând astfel, perfecțiunea. Holly Black s-a asigurat că vom primi o porție sățioasă de fantasy, așa că nu s-a zgârcit când a venit vorba de acțiune, personaje, mister și suspans.
Lumea făurită de scriitoare este magică, cu o atmosferă de basm, în care personajele dau dovadă de o complexitate uimitoare. Niciun personaj nu este perfect, ba chiar abundă de defecte, însă asta îi face să pară persoane reale, și nu personaje fictive.
Totul pare palpabil în Prințul nemilos. Linia dintre realitate și ficțiune se evaporă odată ce ai pătruns în universul magic lui Holly Black. Nu doar citești cartea, ci o simți, te transpui cu totul în poveste și rămâi agățat în pânzele țesute de personaje. Rămâi captiv până la finalul călătoriei, fără puterea de a te elibera. Holly Black nu reinventează și reinterpretează poveștile cu zâne, ci reușește să-și creeze propriile ființe, care se desprind de tiparele clasice. Ea nu aduce zânele pe teritoriul oamenilor, ci duce o muritoare printre aceste creaturi fantastice, construind un întreg univers, plin de culoare și muzică. Mi-e greu să descriu în cuvinte cum am simțit tărâmul zânelor. Dar s-a simțit real.
În ceea ce privește stilul de scriere a lui Holly Black, pot spune că am rămas surprinsă de abilitatea ei de a picta scene, de la cele romantice prin care te amăgește și-ți oferă atât de puțin, până la cele încărcate de spaimă și teroare, la care nu se zgârcește deloc. Este, indubitabil, regina fantasy-ului și a zânelor, o maestră în țeserea de povești inedite și memorabile. Holly nu te va dezamăgi nici măcar prin dialogurile banale, seci, fără substanță pe care le inserează uneori. Totul are o încărcătură stilistică aparte în acest roman. Scriitura lui Holly Black este atât de dureroasă, onestă și lirică, încât este cel mai frumos lucru pe care l-au văzut vreodată ochii mei.
Dacă ar fi să descriu Prințul nemilos în (doar) câteva cuvinte, aș rezuma totul la faptul că este o infuzie reușită de idei, sentimente și trăiri, pe un fundal feeric, de vis. Este o carte plină de acțiune, intrigi, pericole, comploturi și trădări neașteptate, dar are pe ici pe acolo și romantism subtil care te face să vrei mai mult. Ăsta este un punct al acestei cărți. Faptul că primim o cantitate potrivită din fiecare și chiar dacă vrem mai mult, nu primim. Ne menține interesul și ne accentuează dorința de a râvni la cât mai mult.
Așadar, dacă vreți să citiți un fantasy original și calitativ din toate punctele de vedere, atunci nu cred că aș putea să vă recomand un roman mai bun decât Prințul nemilos. Are toate ingredientele pe care o carte de acest gen ar trebui să le aibă. Prinți răzvrătiți care se luptă pentru coroană? Răsturnări de situație după răsturnări de situație și dezvăluiri șocante? Cea mai lentă și agonizantă, dar în același timp romantică și plină de ură, poveste de dragoste între două persoane care aparțin unor lumi diferite? Da, le avem pe toate în Prințul nemilos.
Citiți cartea aceasta și nu veți regreta!
Prințul nemilos se deschide cu o crimă brutală în urma căreia Jude împreună cu surorile ei, Taryn și Vivienne, rămân fără părinți obligate să îl urmeze pe generalul Madoc, primul soț al mamei celor trei surori. Ajunse pe tărâmul magic al zânelor, Jude va fi nevoită să facă față noii situații și să se obișnuiască a trăi în acea lume nouă, oscilând de-a lungul anilor între ură și iubire pentru cel care a adus-o acolo.
Zece ani mai târziu de la evenimentul sângeros din incipit, Jude încă încearcă să-și găsească propriul loc în frumoasa, dar înșelătoarea lume a zânelor. Vrea să fie una dintre ele. Vrea să se simtă egală cu ceilalți, nu doar o simplă ființă umană slabă. Însă torturile, hărțuirile și umilințele din partea prințului Cardan și a prietenilor săi nu ajută deloc la integrarea ei.
Pentru Vivi, cea care este prima născută a lui Madoc și zână prin natură, revenirea în lumea umană este tot ceea ce-și dorește. Pentru Taryn, integrarea în noul tărâm este singura cale prin care mai poate fi fericită. Însă pentru Jude, răzvrătirea, vărsarea de sânge și răzbunarea reprezintă singurele acțiuni care o definesc și prin care se mai poate simți întreagă.
Nu tânjesc să devin egală cu ei. În inima mea, tânjesc să-i întrec.
Jude va păși pe un teren periculos și fragil atunci când i se oferă oportunitatea de a deveni spion al prințului Dain. Nu doar că va trebui să trădeze și să aibă secrete față de familia sa, dar va trebui să-și jure loialitatea față de prinț în speranța că va deveni rege și va putea, astfel, să aibă o poziție bună la curte. Deși ea este o simplă muritoare și nu are prea multe calități, Jude este perfectă pentru rolul de spion pentru că se poate folosi de cel mai mare avantaj pe care zânele nu îl pot avea: minciuna. Zânele nu pot minți, însă ea poate, și se va dovedi o mincinoasă iscusită.
Intrând într-o lume a alianțelor, a jocurilor politice și a înșelăciunilor, Jude nu mai poate da înapoi. Râvnește la cât mai mult, devine neînfricată, iar asta s-ar putea să o coste chiar viața. Tot ceea ce s-a chinuit să construiască de-a lungul anilor e pe cale să se dărâme, lăsându-se pradă întunericului ce o învăluie din ce în ce mai tare.
Cert este că viața la Curtea Zânelor unde sălășluiesc făpturile văzduhului este mai periculoasă decât s-ar fi așteptat Jude. Comploturile, trădările și uneltirile pentru a pune mâna pe tron o înconjoară pe protagonista noastră, iar fără vărsare de sânge nu se pot atinge scopurile dorite.
Cum va reuși să facă față Jude în această lume plină de pericole?
Cu cine va alege să se alieze?
Jude Duarte este muritoare. Ea este o ființă firavă, care este pusă în fața unei noi lumi, a unei noi vieți încă de la o vârstă fragedă. Ea nu pretinde că este puternică nicio clipă, pentru că știe cu adevărat că nu este. Își acceptă natura și încearcă să trăiască știind că nu va fi niciodată una de-a lor. Însă asta nu înseamnă că trebuie să se resemneze și să accepte umilințele și bătaia de joc a ființelor superioare. NU. Ea luptă pentru a fi egală cu făpturile văzduhului. Minte, înșală, omoară. Asta o face să simtă control.
Partea întunecată a lui Jude iese la iveală atunci când prințul Cardan încearcă să o dezarmeze, să o rănească, să o facă să se simtă inferioară speciei sale. Dar Jude are o minte diabolică, iar Cardan nu știe cu cine are de a face.
Ceea ce nu știe cu adevărat Jude este că în subconștientul său începe să se simtă atrasă de prinț. Ceea ce nu este deloc în regulă.
Pe el îl urăsc cel mai mult. Îl urăsc atât de mult, încât uneori, când mă uit la el, abia mai pot să respir.
Cardan Greenbriar este prinț al Înaltei Curți a Zânelor, cel din urmă fiu al Înaltului Rege. Este brutal, nemilos, îngâmfat, egoist și nevrednic de statutul său. Însă sub aparențele pe care acesta încearcă să le păstreze, de prinț regal fără scrupule și sentimente, Cardan are și el un suflet. Un suflet pe care nu vrea să-l arate nimănui.
Cardan vede o oportunitate de neratat în a-și bate joc și a o umili pe Jude doar pentru simplul fapt că nu este de-a lor. Pentru el, Jude reprezintă doar o musculiță care nu are ce căuta printre zâne, așa că își va arăta disprețul față de dânsa de câte ori de ivește ocazia.
Însă ceea ce nu știe Cardan este că Jude are un plan. Un plan care va face ca rolurile celor doi să fie inversate.
- Chiar crezi că poți câștiga împotriva mea? Împotriva unui prinț al Tărâmului Zânelor?
- Te voi sfida în continuare. Te voi face de râs cu sfidarea mea. Îmi tot amintești că sunt o biată muritoare și că tu ești un Prinț al Zânelor. Ei bine, dă-mi voie să-ți amintesc că asta înseamnă că tu ai mai multe de pierdut, pe când eu nu am nimic.
Relația celor doi este construită, cel puțin la început, din ură și o rivalitate constantă. Jude reprezintă umanul, slăbiciunea și puritatea, pe când Cardan este reprezentantul zânelor, al puterii și al cruzimii. Chiar dacă cei doi sunt diferiți din toate punctele de vedere și fiecare se opune celuilalt, vom vedea că Jude nu este doar umană, iar Cardan nu este doar un ticălos. Caracterele celor doi se împletesc armonios și, deși autoarea nu a accentuat prea mult romantism în conturarea lor, se simte o tensiune continuă între muritoare și prinț. Cert este că Jude și Cardan sunt delicioși atât împreună, cât și separat.
Cumpără Prințul nemilos de Holly Black de aici.
Este fascinanta
RăspundețiȘtergere