„Rămâi cu mine” de Jennifer L. Armentrout ― Recenzie

Titlu: Rămâi cu mine
Editura: Epica
Autoare: Jennifer L. Armentrout
Pagini: 496
An apariție: 2015
Nota: ★★★★★

Învinge orice obstacol. Învinge în fiecare zi, căci şi după cea mai lungă noapte tot la zi ajungi.

Nu am cuvinte să exprim cât de mult iubesc eu cartea asta. Pur şi simplu acest roman mi-a luat şi cea mai mică fărâmă de emoție şi a transformat-o în cenuşă. Calla mi-a dat o lecție pe care nu am s-o uit prea curând: Fericirea o poți găsi doar dacă lupți. Ea asta a făcut, a luptat pentru visul ei, dar odată cu acesta a apărut şi Jax.

Am citit cele două volume traduse la Editura Epica, Te aştept şi Te doresc, și ambele s-au cuibărit imediat în sufletul meu. Cam şi Avery mi-au adus zâmbetul pe buze ori de câte ori am recitit povestea lor. În schimb, Te doresc a fost un roman mai complicat. Cei doi protagonişti mi-au dat dureri de cap, deoarece unul a fost mai încăpățânat decât celălalt. Însă pot spune că preferata mea dintre cele trei este Rămâi cu mine.

Am plâns mult în timpul lecturii. Pentru ea, pentru persoanele care cândva au trecut prin această problemă, dar şi pentru speranța ei de a fi normală într-o lume atât de răutăcioasă, plină de etichete şi fandoseli la fiecare pas.

Calla este o fată totalmente banală, dar ce ador eu cel mai mult la stilul scriitoarei este faptul că deşi alege subiecte uitate şi prăfuite, le aduce la lumină şi le oferă acea sclipire de care are nevoie cititorul.

Protagonista a suferit mult. Nu a simțit niciodată dragostea, nici măcar pe cea părintească, fiind mereu între droguri şi mama sa. În copilărie, nimic nu a fost roz pentru Calla. Totul în jurul ei parcă îşi dorea ca ea să fie într-o permanență suferință. După ce un incediu îi distruge, nu doar trupul, ci şi familia, aceasta împreună cu mama sa rămân pentru a reconstrui totul de la zero. Dar nu se poate, din păcate. Nu poți să-ți uiți copiii morți, cum nu poți să uiți de sentimentul permanent de durere infernală și de vinovăția care te pândeşte.

Aşadar, Calla a pornit în reconstruirea ei, atât fizică, cât şi psihică, de una singură.

Anii trec, şi Calla a crescut, s-a maturizat şi are un suflet nevinovat plin de dorințe normale. În tot aceşti ani, ea nu a fost niciodată fericită cu adevărat. Asta până când îl întâlneşte pe Jax.

Aici un singur lucru nu mi-a plăcut: faptul că mama ei e o nemernică şi, totuşi, Carlla încearcă să vorbească cu ea după tot ce a îndurat din cauza dânseia.

Jax a fost un băiat rău, dar s-a remediat. Nu pot să nu afirm că atitudinea lui a lăsat de dorit prin unele părți. Aş fi vrut să fie mai atent cu Calla. Avea nevoie un sprijin în viața ei, de cineva ce-i poate oferi ceea ce nu a avut vreodată: iubire.

Când Calla ajunge în oraş hotărâtă să rămână, Jax începe să o scâie.

E un roman frumos, drăguț, amuzant pe alocuri, cu o acțiune interesantă, dar am observat că Jennifer merge doar pe un tipar anume. Protagonistele din cărțile ei au mereu probleme mai grave decat ale iubiților lor, ceea ce mă cam deranjează..

Totuși, vă recomand să o citiți, să o păstrați în bibliotecă, și - de ce nu - să-l faceți cadou poate cuiva. E potrivit pentru iubitorii de romance.

Per-total, acest roman m-a fermecat şi, sinceră să fiu, abia aştept să citesc şi cel de-al patrulea volum, ce va apărea foarte curând la Editura Epica. Să dați fuguța repejor pe site-ul celor de la Libris când vor începe precomenzile. Sunt prețuri extrem de bune!