Titlu: Aleasa Draonului
Autor: Naomi Novik
Editura: Nemira
Colecția: Nautilus Fantasy
Colecția: Nautilus Fantasy
Nr. de pagini: 448

Agnieszka isi iubeste satul, padurile si raul stralucitor, aproape de care pandeste insa o prezenta malefica. Singurul ajutor poate veni din partea Dragonului, dar pretul lui este unul ingrozitor: o fata pe care sa o tina prizoniera zece ani in Turnul sau.
Agnieszka si ai ei stiu ca o va alege pe draga ei prietena, frumoasa, gratioasa si curajoasa Kasia. Și nu o pot salva. Numai ca Dragonul va face alta alegere.



Însă odată cu trecerea timpului, care la început părea o eternitate, Nieshka descoperă că în ea zace un fel de magie unică, spontană şi inexplicabilă, pe care nici măcar atotștiutorul Dragon nu o poate înțelege sau stăpâni. Aşa că îşi ajută ucenica să o îmblânzească cum poate el mai bine.
Pe parcurs demonii trecutului se întorc şi îi bântuie pe amândoi, punându-le la încercare forțele, care unite se împletesc armonios şi creează ceva cu adevărat miraculos.

Codrul, condus de intenții şi puteri întunecate, se poate spune că pare a fi bazat pe sentimentul depresiei, singurătății şi al neputinței, acesta adăpostind creaturi nevoite să lupte cu orice ar putea afecta puterea acestuia.
Această pădure are propria gândire, iar atunci când nu ai habar cu ce te confrunți sau de ce este capabil oponentul, confruntarea poate ajunge a fi cu adevărat complicată, iar această pădure vrăjită te poate chinui cu speranțele deşarte pe care ți le dă până în punctul în care agonizezi, incapabil să scapi definitiv de povara ei, cerând ca prezența să îi fie simțită.
Această pădure are propria gândire, iar atunci când nu ai habar cu ce te confrunți sau de ce este capabil oponentul, confruntarea poate ajunge a fi cu adevărat complicată, iar această pădure vrăjită te poate chinui cu speranțele deşarte pe care ți le dă până în punctul în care agonizezi, incapabil să scapi definitiv de povara ei, cerând ca prezența să îi fie simțită.
Frica pe care o cauzează, dar şi durerea, silențioasă, subtilă şi tăcută, sunt de cea mai înfricoșătoare natură, neştiind niciodată ce deznodămînt ar putea avea cursul acțiunii.
Însă atunci când confruntarea devine una personală, Agnieszka decide că vrea să încheie definitiv acest coşmar, pentru binele sătenilor şi al celor dragi, fiind dispusă să îşi sacrifice însuşi propria viață în schimb.
Dar codrul blestemat uită un lucru: o fi Agnieszka dezordonată şi haotică, însă nu se dă bătută uşor. Niciodată.



Pe parcurs, însă, ni se dezvăluie povestea despre cum a ajuns cine este acum.
Deşi pare un perfecționist cu probleme când mânia îi este provocată, el ajunge să fie schimbat la caracter câte puțin de dezastrul pe două picioare pe care este nevoit să îl dădăcească zilnic.

Iar pe măsură ce avansează printre dezastru, descoperă acelaşi lucru ca şi Dragonul: independența poate fi o opțiune mai sigură, însă uneori este bine să rişti, fiindcă altfel nu poți progresa.


Aleasa Dragonului este escapada pe care o aşteptai, care te deconectează de la tot şi te face să rătăceşti în paginile sale ca şi în codru, unde nu ai parte de un basm în care monştrii sunt învinşi cu una, cu două, ci de o poveste în care ai ocazia să descoperi originile răului, ba chiar să te transpui în pielea antagonistului, motiv pentru care îi acord nota 5/5.


Această carte a fost oferită pentru recenzare de către Editura Nemira, cărora le mulțumesc mult!
Intrați pe site-ul lor pentru a fi la curent cu noutățile și promoțiile lor.

Îmi place mult recenzia, ai dat puțin spoiler dar sppiler-ul acesta este bine venit.Cred că este o carte,, magică" și mi se pare interesantă, aș vrea să o citesc și să aflu mai multe despre puterea acelei fete, chiar m-ai făcut curioasă. 😇😘
RăspundețiȘtergere