16 mar. 2017

Recenzie - „Zece respirații scurte”, de K.A Tucker

10:31 13 Comments
  • Numele cărții : Zece respirații scurte
  • Autoare : K.A. Tucker
  • Editura : Epica
  • Nr. de pagini : 352

Descriere : 

Cu patru ani in urma, viata lui Kacey Cleary a fost distrusa atunci cand masina in care se afla a fost lovita din plin de un tanar sofer beat, omorandu-i parintii, pe  iubitul ei si pe cea mai buna prietena a sa. Inca mai este bantuita de amintirea momentului in care a ramas prizoniera intre fiarele contorsionate ale autoturismului, ascultand-o pe mama ei cum isi dadea ultima suflare. Acum, Kacey vrea sa isi lase trecutul in urma. Inarmata cu doua bilete de autobuz, Kacey si sora ei in varsta de cincisprezece ani, Livie, fug din Grand Rapids, Michigan, pentru a incepe o noua viata in Miami. La inceput, fetele se zbat sa o scoata la capat, dar Kacey nu este deloc ingrijorata. Ea poate face fata oricui, in orice situatie – cu exceptia vecinului sau misterios din apartament 1D.
Trent Emerson are niste ochi albastri in care arde un foc mocnit, gropite adanci si pare ca se mentine intr-un echilibru perfect intre a fi un tip simpatic si unul dur. Calita fiind de trecutul ei tragic, Kacey este hotarata sa tina pe toata lumea la distanta, dar atractia lor este de netagaduit, iar Trent cauta cu disperare si neincetat o cale spre inima impietrita a lui Kacey – chiar daca asta inseamna ca oricand poate sa iasa la iveala un secret exploziv care va zgudui din temelii ambele lor lumi.



Părerea mea : 


       De când am început cartea, am știut că o să îmi placă. Acțiunea este bine distribuită, autoarea începând cu detalii despre viața celor două surori, Kacey și Livie, și trecutul dureros care o bântuie pe Kacey

       De când se mută în Miami, viața lor ia o întorsătură bruscă. Noi prieteni, la care, deși nu avea așteptări mari la început, Kacey începe să îi simpatizeze foarte mult. Apoi apare Trent, pentru care Kacey simte ceva diferit. Simte că o umple cu viață. Că poate trăi iarăși. 

       În trecut a încercat să-și oprescă durerea, însă fără rezultat. Storm și Mia se dovedesc a fi vecinele și prietenele de care se atașaseră enorm, ea împreună cu sora ei. Storm reușește chiar să-i schimbe percepția lui Kacey asupra faptului că nu exteriorul contează, și să o ajute în a găsi o slujbă, la care va ajunge să țină, și nu din cauza salariului, ci din cauza „prietenilor” pe care și-i face acolo. 



       Ea este o fire dură, și rece, reușind să-și controleze furia la o sală de antrenament, însă începe să se topească de fiecare dată când este în preajma lucrurilor care o fac fericită. Viața lui Kacey decurgea destul de bine, fiind condimentată de mici discuții și certuri ici și colo, până când în noaptea în care își sărbătorește ziua de 21 de ani află lucrul care va fi cireașa de pe tort (la care mă așteptam). Ea va avea nevoie de tratament, și nu va fi singura… 

       Cumva, autoarea a reușit să mă împace într-un anumit fel, chiar dacă finalul a fost sau nu cel la care visam. Asta vă las pe voi să aflați. 





      "Zece respirații scurte…"
Ei bine, acestea o ajută pe Kacey fără ca ea să-și dea seama. 
"Agață-te de ele. Simte-le. Iubește-le." 
Vorbele spuse de mama ei capătă sens abia la finalul cărții, lăsându-ne pe noi să ne dăm seama ce înseamnă pe cont propriu. 

       Cartea are și momente bune, și unele mai puțin bune, dar ce contează este faptul că te face să simți ceea ce simte și Kacey. Eu una am savurat fiecare clipă, fiecare emoție traită de protagonistă și mi-a fost greu să mă despart de personaje la final. 

        Finalul este unul neașteptat și, cu siguranță, vă va lăsa mască. Veți descoperi singurice se va întâmpla cu viața celor două surori, citind cartea scrisă de K.A. Tucker, pe care o găsiți la Editura Epica.





Nota mea pentru această carte este 5/5.

15 mar. 2017

Recenzie - „Simon și planul Homo Sapiens”, de Becky Albertalli

18:59 11 Comments
  • Numele cărții : Simon și planul Homo Sapiens
  • Autoare : Becky Albertalli
  • Editura : Epica
  • Nr. de pagini272


Descriere : 

Simon Spier, un adolescent in varsta de saisprezece ani, gay nedeclarat, prefera sa-si pastreze dramele pentru musicalul de la scoala. insa cand un e-mail ajunge in mainile cui nu trebuie, secretul sau e pe cale de a fi aruncat in lumina reflectoarelor. Acum, Simon e de fapt santajat: daca nu o face pe petitorul pentru mascariciul clasei, Martin, orientarea lui sexuala va fi cunoscuta de toata lumea. Mai mult, intimitatea lui Blue, pseudonimul baiatului cu care corespondeaza prin e-mail, va fi pusa in primejdie. 
Cand in grupul sau de prieteni iau nastere momente tensionate, iar discutiile lui cu Blue devin tot mai pasionale pe zi ce trece, Simon isi da brusc seama ca penultimul an de liceu este unul extrem de complicat. Și cu toate ca are o aversiune fata de schimbari, el stie ca trebuie sa gaseasca o cale de a iesi din zona lui de confort, inainte de a fi impins cu forta de acolo – fara sa-si indeparteze prietenii, sa se autocompromita sau sa rateze o sansa la fericire cu cel mai derutant si mai adorabil baiat pe care nu l-a cunoscut niciodata. 



Părerea mea : 


       Cred că dacă nu descopeream această carte minunată, intram în reading slump. Simțeam nevoia să citesc ceva diferit, o poveste de dragoste mai neobișnuită decât ce citeam până acum, așa că am găsit cartea perfectă. Am stat pe gânduri puțin înainte să o încep, aveam alte cărți la rând care mă tentau mult mai tare, dar sunt bucuroasă că am ales să descopăr povestea tânărului Simon. Numărul de pagini este unul mic, așa că am reușit să o termin repede și m-am bucurat de o lectură interesantă.

       În centrul cărții îl avem pe Simon Spier, un adolescent în vârstă de 16 ani, cu înclinații sexuale diferite față de restul prietenilor săi, care prin intermediul unui site online, îl întâlnește pe Blue, o persoană cu care poate să vorbească deschis și în preajma căruia să se simtă bine. Cei doi își trimit mesaje zilnic și folosesc pseudonime pentru a nu-și dezvălui adevărata identitate. Simon se semnează cu Jacques, iar identitatea lui Blue o descoperim abia spre final. 



       Trebuie să recunosc că mi-a dat mari bătăi de cap Blue. Am început să dau cu presupusul, cum fac mereu, despre identitatea lui, iar când am aflat, am rămas puțin șocată. Bine, puțin mai mult. Știi cum e să fii sigur, aproape 100% că ai dreptate, că bănuiești cine este persoana respectivă și în final să se spulbere tot ? Asta am pățit eu. Și iubesc când autorul se joacă cu mintea cititorului. Îmi place misterul, îmi place când nu știu dinainte cum se va sfârși o carte, îmi place să rămân cu gura căscată cu privire la final.


       Cred că Simon și planul Homo Sapiens e cel mai bun roman Young-Adult pe care l-am citit vreodată și nu exagerez când spun asta. N-o spun doar eu, ci multă lume și se poate observa după punctajul mare pe care îl are pe Goodreads. Dar mai bine vă convingeți singuri, nu-i așa ? 

       Probabil sunt persoane care sunt contra homosexualității, deci nu o recomand tuturor. Eu sunt pro și chiar îmi plac cuplurile diferite, ieșite din comun. Iubirea nu ține cont de vârstă, sex, culoare sau religie, iubirea este cel mai profund sentiment, care nu lasă loc de prejudecăți. 



       Nu știu ce altceva să vă mai spun fără a vă da prea multe detalii. Eu zic că merită să-i acordați o șansă acestei cărți, deoarece chiar este foarte bine scrisă și nu veți fi dezamăgiți, mai ales că eu nu am întâlnit nimic clișeic, nimic asemănător cu alte cărți. Tot ce veți întâlni e o lectură relaxantă, plăcută și amuzantă. 

       "Iau o gură de bere și e... vreau să zic, e uimitor de dezgustătoare. Nu cred că mă așteptam să aibă gust de înghețată, dar să fiu al naibii! Oamenii mint, își fac buletine false și se furișează în baruri pentru asta? Cred că mai degrabă mi-aș da limbi cu Bieber. Câinele meu. Sau Justin."



        Recomand cartea din tot sufletul! Mă bucur că am descoperit-o și sper să o facă din ce în ce mai mulți. 


Nota mea pentru această carte este 5/5.


       

14 mar. 2017

Recenzie - „Doamna de la Miezul Nopții”, de Cassandra Clare

20:57 10 Comments


  • Numele cărții : Doamna de la Miezul Nopții
  • Autoare : Cassandra Clare
  • Editura : Leda
  • Nr. de pagini : 656



Descriere :


Lang-o mare cu ape argintii…
Intr-o lume tainica, unde razboinici pe jumatate ingeri sunt legata prin juramant sa lupte impotriva demonilor, parabatai e un cuvant sacru.
Un parabatai e partenerul tau in lupta. Un parabatai e cel mai bun prieten al tau. Doi parabatai pot reprezenta totul unul pentru celalalt - dar nu au voie sa se indragosteasca.
Emma Carstairs este o razboinica, un vanator de umbre, cel mai bun din generatia sa. Ea traieste doar pentru a lupta. Umar la umar cu parabatai-ul ei, Julian Blackthorn, patruleaza pe strazile din Los Angeles, unde vampirii isi fac de cap pe Sunset Strip, iar spiritele naturii - cele mai puternice dintre creaturile supranaturale - sunt in pragul unui razboi deschis cu vanatorii de umbre. Cand incep sa apara trupurile unor oameni si elfi omorati la fel cum fusesera ucisi si parintii Emmei cand ea era copil, este creata o alianta nesigura.
Aceasta este sansa Emmei de a se razbuna - si sansa lui Julian de a-l recapata pe fratele sau Mark, tinut prizonier la Curtile Elfilor. Tot ce au de facut Emma, Julian si Mark este sa rezolve misterul crimelor in doua saptamani… si inainte sa fie luati in vizor de catre asasin. Cautarile lor o poarta pe Emma de la o pestera de langa mare, plina de magie, pana la o loterie intunecata, unde ceea ce se castiga este moartea. Si fiecare indiciu pe care il descopera duce la alte secrete. Ce i-a ascuns Julian in toti acesti ani? De ce Legea vanatorilor de umbre le interzice parabatailor sa se indragosteasca unul de altul? Cine este asasinul real al parintilor ei – si poate Emma sa accepte adevarul?


Părerea mea : 


       Magică, intensă, romantică și palpitantă, Doamna de la miezul nopții este o poveste uluitoare în care sunt valorificate iubirea, speranța, compasiunea, loialitatea și încrederea. Este o poveste care m-a captat și m-a ținut captivă până la sfârșitul ei și am putut să mă bucur de personaje complexe și un stil autentic și unic, cum ne-a obișnuit Cassandra Clare

       Pătrundem din nou într-o lume fermecătoare, întunecată și plină de mister, de care cu greu ne mai putem desprinde. Lumea vânătorilor de umbre nu îmi este deloc străină, deoarece am citit și celelalte două serii scrise de aceeași autoare, Dispozitive Infernale și Instrumente Mortale.

       Cassandra Clare a reușit să mă surprindă și de această dată cu o lectură minunată, plină de acțiune și am stat cu sufletul la gură de la început până la sfârșit, asistând la cele mai emoționante scene, cele mai șocante răsturnări de situație ,cele mai tensionante momente și cele mai crunte și brutale bătălii.



       

       Inteligentă, agilă, amuzantă, cu o tărie de fier, Emma Carstairs este un personaj minunat, cu o personalitate puternică și un caracter special, fiind o luptătoare, un vânător de umbre curajos. Ea este capabilă de orice sacrificiu pentru cei dragi, mai ales pentru membrii familiei Blackthorn. Este o tânără independentă și încrezătoare în forțele proprii. 

       Provocările și amenințările cu care se confruntă eroina noastră, fac din Emma o razboinică neînduplecată, ce nu ezită să își asume responsabilități. Chiar dacă încalcă legea, o face în scopuri altruiste, punând familia pe primul loc, mai presus de toate. 




       Carismatic, protector, blând și un războinic iscusit, Julian Blackthorn întruchipeaza un erou neînfricat, un luptător onorabil și îndrăzneț, ce nu se teme să țină piept pericolelor. Talentul său în ceea ce privește arta, replicile pline de umor, carisma sa, devotamentul, loialitatea față de Emma și față de familia sa, îl transformă pe Julian în unul dintre cele mai fermecătoare personaje masculine întâlnite vreodată de către mine în literatura pentru adolescenți.




       Pe parcursul acestui volum, pătrundem în sufletele și gândurile personajelor, descoperindu-le sentimentele, felul lor de a fi în spatele armurii de vânători de umbre. Măcinați de suferința pierderii persoanelor dragi, mânați de răzbunarea ce clocotește în venele lor, Emma și Julian vor căuta răspunsuri cu privire la moartea apropiaților și vor lupta contra unei cu totul neașteptate chipuri din umbră, un dușman la care nu m-aș fi putut aștepta vreodată.

       


       Un volum spectaculos, o lectură fascinantă, uimitoare, încărcată la fiecare pagină de emoție și suspans, Doamna de la Miezul Nopții te tulbură, te induioșează, te face să râzi cu lacrimi, dar și să suferi alături de personajele îndurerate. Mister, secrete primejdioase, alianțe neașteptate și scene cutremurătoare, se armonizează perfect într-un roman epic, memorabil. Recomand din suflet orice operă de-a Cassandrei Clare, pentru că vă veți îndrăgosti de stilul ei și fiecare personaj creat de aceasta.




Nota mea pentru această carte este 5/5.


13 mar. 2017

Recomandare serial - Supergirl

12:57 10 Comments

Credeți că doar bărbații pot fi super-eroi ? Vă înșelați. Supergirl e una dintre eroinele mele preferate. Nu doar faptul că e femeie mă atrage, ci tăria și puterea de care dă dovadă și faptul că ar face orice pentru a-și proteja familia și prietenii. 

Descriere : 

Născută pe Krypton, Kara Zor-El reușește să scape de pe planetă, înainte de distrugerea acesteia. Încă de când a ajuns pe Pământ, ea și-a ascuns abilitățile pe care le împarte cu faimosul său văr, însă acum, la vârsta de 24 de ani, decide să-și accepte puterile de super om și să-și îndeplinească destinul de a deveni la rândul său o eroină.

Imagini pentru supergirl

Mi-au plăcut mai multe personaje, pe lângă protagonista serialului.

Prietenul cel mai bun al Karei, Winn


Winn e atât de drăguț și inteligent, încât nu ai cum să nu îl iubești. Și pe deasupra, mai este și amuzant.

Șefa Karei, Cat Grant

Autoritatea ei, faptul că doar cu câteva cuvinte are tot ce vrea la picioare, face din Cat un model demn de urmat de către mine.


Dacă vă plac serialele cu multă acțiune, cu supereroi, atunci vă recomand acest serial din tot sufletul. 
De asemenea, puteți urmări încă trei seriale similare : 

-Arrow-

-The Flash-

-Legends of Tomorrow-


TRAILER :


Vizionare plăcută !


Recomandare serial - The Flash

12:57 6 Comments

       The Flash face parte din serialele mele de suflet. M-am îndrăgostit de Barry Allen încă de la apariția acestuia în Arrow, iar când am aflat că va fi realizat un serial doar cu el, eram atât de fericită încât ziceai că mi-ar fi dat cineva o cutie cu ciocolată.

Descriere : 

       După ce acceleratorul de particule cauzează o furtună ciudată, investigatorul criminalistic Barry Allen este lovit de un fulger si cade într-o coma adâncă. După 9 luni acesta se trezește și își dă seama că ceva sa schimbat, are puterea de super viteză, acordându-i posibilitatea de a se deplasa prin Central City ca un înger păzitor nevăzut.
    Deși initial este încântat de noile sale puteri, Barry este șocat să descopere că nu este singurul care s-a schimbat după furtuna cauzată de acceleratorul de particule. Partenerii lui Barry de la laboratoarele S.T.A.R. îl ajută să îi protejeze pe cei nevinovați. Momentan doar cațiva prieteni apropriați știu că Barry este literalmente cel mai rapid om in viață, dar nu va dura mult până lumea va afla că Barry Allen a devenit... Flash.



       Grant Gustin în rolul lui Barry Allen arată formidabil. E unul dintre actorii mei preferați.

 De asemenea, îmi place de Tom Cavanagh ce interpretează foarte bine rolul doctorului Harrison Wells.





Dacă vă plac serialele cu multă acțiune, cu supereroi, atunci vă recomand acest serial din tot sufletul. 
De asemenea, puteți urmări încă trei seriale similare : 

-Arrow-

-Supergirl-

-Legends of Tomorrow-


TRAILER : 


Vizionare plăcută !


12 mar. 2017

Recomandare serial - Legends of Tomorrow

23:20 5 Comments

Descriere : 

Se pare că atunci când supereroii nu sunt de ajuns, lumea are nevoie de LEGENDE! Având abilitatea de a vedea viitorul, Rip Hunter are sarcina de a alcătui o echipă care să îl ajute în salvarea nu numai a planetei ci și a timpului după ce viziunea sa îi prezintă un viitor catastrofic în care totul va fi distrus. Echipa pe care o va avea va fi compusă atât din eroi cât si din villaini. Proiectul este un spin-off Arrow/The Flash și are la bază benzile desenate DC Comics.

      Legends of Tomorrow e o combinație dintre Arrow și The Flash, personajele din acest serial făcându-și pentru prima dată apariția în cele două seriale. Să vă prezint pe scurt fiecare personaj :


Sara Lance aka White Canary

Sara Lance apare pentru prima dată în Arrow.
Este un personaj feminin extrem de puternic. Mai puternic și decât majoritatea bărbaților.

Ray Palmer aka The Atom

Ray Palmer apare pentru prima dată în Arrow.
Inițial fiind un miliardar a cărui pasiune este tot ce ține de lumea robotică, în Legends of Tomorrow își valorifică cunoștințele pe care le deține și, astfel, devine The Atom.

Leonard Snart aka Captain Cold

Pe acest actor l-am îndrăgit încă de când urmăream Prison Break.
Snart apare pentru prima dată în The Flash, ca rău-făcător, dar va deveni o persoană mult mai bună de îndată ce este înrolat în trupa de șoc.

Mick Rory aka Heat Wave

Mick apare pentru prima dată în The Flash.
Este partenerul lui Snart, în ceea ce privește nelegiuirile.

Kendra și Carter 

aka

 Prințesa Chay Ara și Prințul Khufu

Cei doi au apărut pentru prima dată în The Flash.
Pe aceștia doi i-am pus la pachet, pentru că sunt împreună de secole. 
Ei trăiesc încă din Antichitate, dar din cauza unei vrăji, aceștia mor, se trezesc și o iau de la capăt într-o altă viață.

Dr. Martin Stein și Jax aka Firestorm

Cei doi au apărut pentru prima dată în The Flash.
Și pe cei doi i-am pus la pachet, pentru că se unesc într-o singură persoană, Firestorm.

Rip Hunter

Rip Hunter este șeful trupei minune. El este cel ce i-a adunat pe toți cei prezentați mai sus.
Cred că el este personajul meu preferat din tot serialul. Actorul își joacă foarte bine rolul. E minunat. 


Dacă vă plac serialele cu multă acțiune, cu supereroi, atunci vă recomand acest serial din tot sufletul. 
De asemenea, puteți urmări încă trei seriale similare : 

-Arrow-

-The Flash-

-Supergirl-


TRAILER : 



Vizionare plăcută !

Recenzie - „Eu sunt numărul patru”, de Pittacus Lore

21:42 10 Comments





Numele cărții : Eu sunt numărul patru
Autor : Pittacus Lore
Editura : Nemira
Nr. de pagini 576


Noua dintre noi au sosit aici. Aratam ca voi. Vorbim ca voi. Traim printre voi. Dar nu suntem ca voi. Putem face lucruri la care visati. Avem puteri pe care vi le doriti. Suntem mai puternici si mai rapizi decat orice ati vazut vreodata. Suntem supereroii din filme si din benzi desenate pe care-i venerati - dar suntem reali.
Planul nostru a fost sa ne maturizam, sa ne antrenam, sa fim puternici, sa devenim unul si sa-i infruntam. Dar ei ne-au gasit si ne-au luat-o inainte, au inceput sa ne vaneze. Acum suntem cu totii fugari. Ne petrecem vietile in umbra, in locuri unde nu s-ar gandi nimeni sa ne caute, amestecandu-ne printre oameni. Am trait printre voi fara s-o stiti.

       Poate aveați deja niște bănuieli, dar acum puteti fi siguri : extratereștrii sunt printre noi ! Și nu ne vor cu toții binele. De fapt, cei bine intenționati, loricii, sunt extrem de puțini și sunt refugiați de pe Lorien, o planetă mai mică decât Terra, invadată și pustiită, jefuită de toate resursele vitale. Invadatorii au venit de pe Mogadore, secondați de animalele monstruoase din lumea lor natală.

       Refugiații de pe Lorien sunt nouă - nouă copii însoțiți de câte un protector. Nouă deținători ai Moștenirilor Lorien, o serie de puteri excepționale care încep să se manifeste abia în adolescență și care trebuie să-i ajute să-și recucerească si să-și repopulezeze planeta. Cei nouă s-au împrăștiat pe Pământ și s-au ascuns, fiindcă, atâta vreme cât nu sunt împreună, nu pot fi uciși datorită unei vrăji. Vraja a făcut ca singura metodă de a putea fi uciși, este aceea de a-i găsi pe fiecare în parte într-o anumită ordine.


    Megadorienii
Dar și megadorienii se plimbă printre noi în număr mare, nu numai ca să-i vâneze pe lorici, ci și fiindcă și-au ales planeta noastră drept țintă a expansiunii. Între noi și ei nu stau decât cei nouă copii. Și tenacitatea cu care îi caută pe aceștia din urmă a dat rezultate : deja au ucis trei.

         



Numărul Patru are cincisprezece ani. Știe că el e următorul, știe că odată descoperit, nu va fi cruțat. Dar nu își pierde speranța, fiindcă armele sale, Moștenirile Lorien, încep să-și facă simțită prezența - în paralel cu fiorii primei iubiri. 
        Numărul Patru se mută dintr-un orășel într-altul, schimbându-și de fiecare dată numele. S-a săturat să tot fugă, să tot mintă, s-a săturat de singuratate. Vrea să se stabilească într-un loc, vrea să-și facă prieteni, vrea să rămână lângă fata de care s-a îndragostit. Dar știe că are o datorie față de poporul lui, vede sfârșitul cumplit al lumii sale în viziunile care sosesc odată cu prima lui Moștenire, trezindu-i dorința de răzbunare. 
 Ce va reuși și ce nu va reuși să facă ? Și, mai ales, va reuși să supraviețuiască? Răspunsul se află în paginile cărții, care pare să aibă și ea o super-putere : nu-i permite cititorului s-o lase din mână ! 



        A fost una dintre cele mai grozave cărți citite anul acesta ! La început, am aflat despre un film intitulat  Eu sunt numărul patru, de la o prietenă, și l-am vizionat, deoarece se baza pe fapte supranaturale, fiind genul meu de film. Mi-a plăcut foarte mult. Dar, din nefericire, am văzut filmul mai întâi, neștiind despre existența unei cărți. De aceea, după ce am descoperit că filmul este creat dupa romanul intitulat cu același nume, m-am grăbit imediat să dau comandă. Nu m-am putut abține, povestea era mult prea captivantă, ideea de-a dreptul originală, genul fiind fantasy, împletit cu elemnte SF, genuri ce m-au atras întotdeauna.

TRAILERUL FILMULUI :




       Cartea a avut tot ce mi-am putut dori, multă acțiune, idei originale, altfel de personaje, cu abilități și puteri geniale, la care orice om visează. Am rămas hipnotizată de acest univers pe care l-a creat autorul, chiar dacă ideea aceasta am mai întalnit-o și în alte cărți, în aceasta prinde altfel de contur, este închipută într-un mod  unic. 

       Toată viața a fost pe fugă. Fără prieteni adevărați, fără un loc pe care să îl poată numi “acasă”, fără o familie, fără un nume, o identitate. Toate acestea datorită faptului ca nu mai are nimic, doar amintirile, unele dintre ele frumoase, dar altele având o conotație negativă, capabile numai de a-l chinui, de a-l face să se simtă neputiincios și trist. Toată viața pe care trebuia să o aibă înainte, i-a fost răpită de mogadorieni, o altă rasă de extratereștri. 


     
       În fuga lui, Numărul Patru se stabilește în Paradise, Ohio. Cu noua sa identitate, și cu numele de John Smith, atât el, cât și Henri, cepanul său, nu sunt prea convinși că se vor întampla atât de multe în acest orășel, până când vor fi nevoiți probabil să plece din nou. Dar   se înșeală. Aici se întamplă mai multe decât s-au întamplat în toată viața lor. Lucrurile iau o altă întorsătură, evenimentele evoluează constant. 





       John cunoaște o fată….Dar nu orice fată. Sarah este cea care e dispusă să facă totul pentru el, să își dea chiar și viața. Se îndrăgostește de ea, scopul lui fiind să o protejeze de pericolele care-I pândesc pe el, și care ar putea-o afecta și pe ea. 


"Întinde mâna, îmi apropie fața de a ei și mă sărută, cu buzele ei catifelate peste ale mele. Nu vreau să se oprească. Vreau să mă sărute la nesfârșit. Atâta vreme cît o face, totul e perfect. Totul e așa cum trebuie să fie. Dacă aș putea, aș rămâne în camera asta o veșnicie. Lumea poate merge fără mine, fără noi. Atâta vreme cât putem sta aici, împreună, unul în brațele celuilalt.” 

       John își face alți prieteni și se simte pentru prima dată acasă, fericit, cu o viață normală, sau aproape normală. Pentru Sarah ar face orice, ar lupta cu mogadorienii și ar rămâne pe Pământ alături de ea.


       Dar ce va face Sarah când va afla adevărul ? Că John nu e cine pretinde ? Va accepta oare totul ?

        Va apărea și Numărul Șase în ajutorul lor, o fată pe care o ador. Dar vă las să o descoperiți singuri, atât în carte, cât și în film. Dar ei sunt doar câțiva, împotriva unei armate de mogadorieni, însetați de sânge, gata să îi distrugă, aducând cu ei arme, animale la fel de razbunătoare, și distrugere. 

        Lui John i-au apărut pe langă auzul bine dezvoltat, rezistența și puterea lui, primele moșteniri, pe care le-a așteptat toată viața : este imun la foc și este capabil să utilizeze telekinezia. Dar vor fi acestea suficiente alături de puterile lui Șase și de ajutorul celorlalți pentru a câștiga o asemenea luptă?





       Dar, precum știm bine cu toții, speranța moare ultima. Avem și un citat care sugerează această idee :



 ”- Speranța moare ultima, spune el. Dacă o pierzi, pierzi totul. Iar când ai impresia că totul e pierdut, că totul e cumplit și sumbru, speranța continuă să existe, întotdeauna.” 

       Finalul m-a lăsat în suspans, sunt mult prea nerăbdătoare să citesc următorul volum. În total sunt șase, la noi fiind, din păcate, traduse doar primele trei. Sunt curioasă în privința a ceea ce va urma, a călătoriei lungi care trebuie parcursă de acești copii pentru a-și recâștiga planeta Lorien. 


       Vă recomand din tot sufletul această carte ! Vă provoc să descoperiți și voi universul creat de autor, care pe mine m-a fascinat întru totul. Mor de nerăbdare să văd ce se va întampla atât cu John, cu Șase și ceilalți, dacă vor reuși să dea de restul copiilor, și care va fi următorul lor pas spre recâștigarea tuturor celor pierdute. 






Nota mea pentru această carte este 5/5.